DIETA PALEO

Păi, la o Wikipedia distanţă, aflăm că (traducere proprie):

Dieta paleolitică (dieta paleo, dieta omului din peşteri) se bazează pe mâncarea ascendenţilor (stră-stră-stră-multi stră-bunicii) antici ai oamenilor de azi, adică ce ne imaginăm noi că ei ar fi mâncat: carne, nuci, fructe de pădure, excluzând mâncarea la care ei n-ar fi avut acces, precum lactatele.

Am ascultat un filmuleţ al unei dne care se recomanda ca având SM şi, în stilul martorilor lui Yehova, povestea ce viaţă minunată are acum, că ţine în casă alimente proaspete (americanii înţeleg prin asta legume proaspete care trebuie gătite, fructe proaspete, chiar carne negătită de la măcelărie) şi găteşte zilnic ceva (comentariul ei: chiar dacă e greu).

  

Acum, ce mai pot eu comenta?

Poate unul din singurele avantaje ale traiului într-o ţară ca România este tradiţia culinară, un melanj de culturi: turcească, rusă, franţuzească, germană şamd. Noi avem câte ceva de la toţi şi facem mâncare românească bună.

N-am văzut familie, nici chiar celibatari, care să nu ştie să gătească ceva: ouă fierte/ochiuri/omletă, cartofi prăjiţi/fierţi, carne prăjită/la cuptor, orez fiert, paste bolognese, supă/ciorbă.

Sigur, preţul prea mare al mâncării congelate, moda vremurilor şi salariul lunar redus nu le-au permis alor noştri să ne crească cu porcărele. Dar ei gătesc, ne-au gătit. Aşa ne-au crescut.

Chiar dacă reglăm prea mult din pâine şi asta ne îngraşă şi îmbolnăveşte de diabet de tip II (cu pastile) şi inimă. Aşa e cu sărăcia... Ne-om educa şi în privinţa asta la un moment dat.

Noi, românii, ştim să gătim. Ba chiar ne interesează Jamie Oliver (care se luptă cu obezitatea pediatrică cauzată de junk-food – chipsurile sunt cele mai sănătoase feluri de mâncare ale acelor copii).

Prima problemă a acestei diete e că ea se bazează pe PREMISA că OAMENII PEŞTERILOR NU AVEAU BOLI AUTOIMUNE.

N-aveau medicină, nu ştiau să comunice peste generaţii prin scris şi trăiau în triburi care se omorau între ele pentru teritorii. 

Nu existau concepte de boală pentru că luptau zilnic pentru mâncare, care însemna viaţă. 

Bătrânii lor longevivi aveau media de viaţă de 40 ani. 

Ce le mai păsa lor de un individ care nu mai putea merge, când îi mâncau animalele sălbatice? 

Deci, nu aveau personal pregătit în sănătate (doar şamani şi spirite), nu aveau tehnici de investigaţie, nu aveau RMNuri, nici google şi nici mobile (!!!).

Pe de altă parte, ştim că există boli autoimune şi la animale. Şi animăluţele alea nu mânâncă doar jeleuri şi unt de arahide (n-am vrut să fac referire la peanut-butter & jelly, dar aşa a ieşit), că n-au mame cu portofele grase care să le plătească la supermarket.
Deci nu doar oamenii sunt speciali.

Ideea este: mâncaţi normal! Aţi fost educaţi să mâncaţi echilibrat, mâncare gătită în casă din legume, carne, fructe proaspete.

Dacă un stat produce naţie de consum de junk-food, iar ei acceptă, e treaba lor. Jumătate din preţul de producţie e reprezentat de conservanţi şi potenţiatori de arome identic naturale, aproape toate stabilizate sub formă de săruri de sodiu.  

Normal că după ce faci tranziţia de la o dietă bazată pe porcărele, la una în care nu ai introduse grăsimi saturate artificial, arome şi coloranţi, te surprinde că există viaţă după junk-food, şi că ea arată mai bine.

Să nu credeţi că sunteţi bolnavi şi aveţi SM sau altă boală pentru că mâncaţi ciorbă dreasă cu smântână, cartofi gratinaţi, pilaf cu carne, paste cu brânză sau plăcintă cu mere. Sau pentru că vă răsfăţaţi cu ciocolată, frişcă, cafea sau chiar cola.

Nu vă lăsaţi păcăliţi de oportunişti care vă sperie că nu faceţi ce trebuie pentru voi. 

Dacă ar fi aşa uşor, n-ar mai fi 3046 bolnavi incluşi oficial pe Lista de tratament al sclerozei multiple (şi mă întreb din ce fonduri subfinanţate trataţi) şi cine ştie câte mii în aşteptare.

TRATAMENTUL ÎN PUSEU...

Un subiect nedrag, dar necesar de discutat.

Când nu mai vezi bine, când nu calci corect, când nu poţi simţi tu, când ştii că se întâmplă ceva rău în capul tău, şi situaţia ţine de mai mult de 24 ore, ştii că ai puseu.

În cazurile astea, reacţia autoimună a organismului, care cauzează puseul, este temperată prin administrarea agresivă de metilprednisolon intravenos, timp de 5 zile (tratamentul standard în puseu). Metilprednisolonul este un antiinflamator glucocorticoid (total diferit de antiinflamatoarele nesteroidiene, AINS, precum aspirina, paracetamolul, algocalminul, diclofenacul, ibuprofen, ketoprofen) ce inhibă infiltrarea leucocitelor (celulele imunitare) la locul inflamaţiei, şi interferă cu mediatorii inflamaţiei.

Adică, metilprednisolonul „cheamă acasă” leucocitele care au atacat mielina şi au cauzat puseul, şi nu lasă alte leucocite să facă mai multe rele. Pentru că leziunile neuro nu sunt de dorit, se administrează doze masive de metilprednisolon (1 gram). Şi cât mai aproape de creier – prin sânge.

Fun fact: vorbeam cu un prieten la telefon şi îi spuneam că am puseu, că trebuie să ajung la spital, să pierd zilnic vreo două ore, să am branulă etc. Şi m-a întrebat de ce nu iau pastile de metilprednisolon. Păi, pentru că cea mai mare doză de metilprednisolonregăsită într-un comprimat este de 32 mg. La un calcul simplu: 1000 mg : 32 mg = 31,25 comprimate. Într-o cutie se regăsesc 20 comprimate, deci ar însemna mai mult de o cutie jumătate pe zi. Din care nu se ştie cât trece prin stomac–intestine–sânge. E prea mare drumul, şi e plin de transformări.

Aşa că te organizezi:

• suni la spital şi îi spui doctorului care te are în grijă ce simţi de peste 24 ore;
• îţi organizezi treburile (le grăbeşti rezolvarea sau le amâni);
• faci rost de adeverinţă de angajat;
• te îndrepţi spre spital (ideal, cu o banană şi o sticlă de apă).

Ţi se face consultul, ţi se face foaia, apoi ţi se ia sânge pentru analize, şi ţi se montează o branulă. Şi faci faţă primei doze de metilprednisolon. Ideal ar fi să primeşti şi un protector gastric tot în perfuzie, ca să nu faci ulcer gastric. Trece o oră sau chiar două, ronţăi banana, şi aştepţi să pleci acasă.

SAU, dacă nu locuieşti în oraşul cu spitalul în cauză, te alegi cu o şedere de 5 zile la spital. Unde nu-i drăguţ, că nu e vacanţă.

Tu ai 20-30-40 ani şi vrei să fii funcţional, şi doar ţi-ai pierdut controlul asupra mâinii sau piciorului sau îţi ţiuie urechea, şi ajungi în salon cu bunica cuiva care a paralizat în urma unui AVC. Buni e la al şaptelea episod, e bătrână şi cardiacă, varicoasă, diabetică, şi toate rudele ei se uită la tine, că eşti cam tânăr(ă) să stai pe-acolo să le ocupi paturile bătrânilor.

De ce e bine să mănânci banane? Pentru că metilprednisolonul face ca potasiul, să fie eliminat prin urină. Şi asta nu e bine, pentru că înseamnă un dezechilibru între potasiu şi sodiu (componenta din sare care ne umflă, dar care e necesar în limite normale).

Totodată, metilprednisolonul ne sensibilizează faţă de sodiu, adică ne umflă. De aceea, se recomandă regim hiposodat (fără sare). Şi să bem apă. Suficientă apă încât să nu ne fie sete.

Plus că dacă reţii apă (datorită sodiului din sare), ai toate şansele să faci edem cerebral redus dacă stai în căldură (cum ar fi vremea asta de 30 °C). Aşa că mai ales în perioada asta, ai mare grijă!

Şi ajungi acasă cu branula. Ştii că mâine te întorci la spital. Dar vrei să faci măcar un duş rapid. Ai grijă la branulă! Este un tub de plastic băgat direct în venă, şi dacă o uzi, poţi ajuta bacteriile să ajungă direct în sânge. Nu uita că metilprednisolonul scade imunitatea (pentru a diminua reacţia autoimună), deci bacteriile în sângele tău fără imunitate normală pot să îţi facă un mare rău.

Dar e târziu şi ţi-e foame. Şi nu ai nimic fără sare în frigider, pentru că pâinea, caşcavalul, ciorba, pilaful, friptura, totul conţine sare. Şi imediat după ce vezi frigiderul, oftezi.

Vestea proastă e că trebuie să fii atent(ă) să nu mănânci cu sare timp de aproape 2 săptămâni.

Vestea bună e că după 5 zile, care încep să ţi se pară lungi de tot, poţi să te speli ca tot omul. Şi, că dacă ai fost între timp la serviciu, nu mai trebuie să-ţi ascunzi branula.

Ei, dar dieta fără sare merită o postare proprie. Dacă mănânci de obicei cu sare, e foarte dificil de ţinut. Şi e foarte important de respectat în cazul tău câteva zile bune chiar şi după ce te-ai externat şi nu mai faci tratament.

Crede-mă pe cuvânt: am făcut greşeala să gust o tartină (o felie de pâine normală cu ceva pe ea) oferită de o colegă. Trecuseră câteva zile de când terminasem cura cu metilprednisolon. Două ore mi s-a zbătut inima în piept din cauza dezechilibrului sodic.

Pe scurt, ce poţi mânca repede:

• ou prăjit moale/fiert, dar fără sare/vegeta/delicat!;
• pâine fără sare;
• brânză de vaci;
• legume proaspete;
• legume la cuptor, fără sare/vegeta/delicat!;
• cartofi fierţi/piure cu ulei/chiar cartofi prăijiţi, dar fără sare/vegeta/delicat!;
• poţi să pui orice condiment iarbă (oregano, busuioc), usturoi, ceapă (nu prea la serviciu), ghimbir, turmeric, dar fără sare/vegeta/delicat!;
• halva (cam singurul dulce, de care nu trebuie să abuzezi, pentru că oricum glucocorticoidul metilprednisolon creşte glicemia – de ce crezi că-i zice gluco?).