MÂINE ESTE ACEA LUNĂ VIITOARE?

Nu am uitat să pun această întrebare, mai ales că pentru anii 2015-2016 nu s-a prevăzut finanţarea programului interferon-free pentru HepC.

Desigur, sunt o gramadă de bolnavi cu diferite boli ce nu sunt incluşi pe listele de tratament.

Şi, cum nu există Registre, nu ştim câţi aşteaptă degeaba o majorare a finanţării care să-i includă şi pe ei.

Pentru că forumurile decizionale intră în vacanţă în luna august, deci nu se sinchisesc să facă ceva BUN în interesul acestor bolnavi, o să-mi permit nişte momente de respiro, ca să lucrez la traducerea postărilor-cheie.

Dacă tot le plac străinilor poveştile cu caracatiţe, să le oferim literatură non-sci-fi.

MISOGINI-SM

E o modă: unele persoane se leagă de orice cuvânt conţine literele M şi S, în orice combinaţie: SM, MS, mai apropiate sau la distanţă, ca şi când toate ar avea legătură cu Scleroza Multiplă (SM).

În România, abrevierea MS înseamnă, de cele mai multe ori, Ministerul Sănătăţii (uşor ironic, nu?).

Aşa că, misoginiSMul musai are legătură cu SM.

Pentru că, potrivit statisticilor interpretate pe jumătate de urechişti, citaţi de jurnalişti care n-au frecventat orele de limba română, boala asta e profund misoginistă (doar loveşte mai ales femeile).

Corect: diagnosticarea este mai frecventă la femei în tinereţe, iar bărbaţii le ajung din urmă pe măsură ce îmbătrânesc.

Dar să ne uităm la istoria misoginismului:

Adesea, se spune despre femei că sunt isterice. 

Ştiaţi că, etimologic, termenul „isterie” (boală de nervi manifestată prin convulsii și prin accese de râs sau de plâns) provine de la uter?

Aşadar, isteria este apanajul femeilor, mai ales că ele au „probleme” lunare.

Şi-acum, în mileniul III (3, trei), secolul XXI (21, douăzeci şi unu), după ce avem sonde pe Marte şi l-am retrogradat pe Pluto de la statutul de planetă, clonăm oi şi creştem carne de consum în plăci Petri, se pare că trebuie să ducem muncă de explicaţie:

Femeile, aproximativ lunar, nu au „probleme”, nu se îmbolnăvesc brusc, nu cad la pat. Organismul are ca scop final reproducerea speciei, deci corpul fiecărui animal e pregătit pentru asta. La femei, uterul îi pregăteşte embrionului un „culcuş” cald. Dacă embrionul nu apare, culcuşul (învechit) trebuie schimbat şi pregătit unul nou, că poate-poate vine un viitor copil în chirie vreo 40 săptămâni. Eliminarea „culcuşului” se numeşte menstră, are aspect sanguinolent şi se termină în câteva zile.

Aceeaşi categorie de misogini care a decretat că femeile trebuie să fie isterice pentru că au uter, în zilele noastre au decretat că femeile trebuie să aibe sindrom pre-menstrual (Pre-Menstrual Syndrome, PMS), pentru că menstruează.

Dar PMS are MS în abreviere. Deci, clar(!), sindromul premenstrual şi scleroza multiplă sunt relaţionate.

Desigur, e o simplificare superficială, pentru minţi aşişderea.

Filosofările astea au ca scop final o diluare a importanţei subiectului cu valoare socio-economică. Mai mult, reprezintă o jignire pentru orice femeie cu SM.

Întreţine ideea de PMS o generalizare că toate femeile sunt isterice în perioada respectivă? 

Da!

E jignitoare asocierea PMS (ne-boală)/SM (boală)? 

Desigur! Ea insinuează că SM e doar o toană de isterice.

Sunt probleme mai importante de abordat în ceea ce priveşte SM? 

O grămadă!

STAREA NAŢIUNII, SĂRĂCIA LUCIE ŞI MARIONETELE

Tot vorbesc asociaţiile astea despre inaccesibilitatea pacienţilor la tratament.

 

Cum rezolvă numiţii problema? 
Prin tehnicile de distragere a atenţiei şi denaturarea adevărului.

În perioade deloc nobile pentru sistemul de sănătate, se ia o persoană cu şcoală în acest sens (de manipulare, psiho-socialistică) şi se aranjează de-o dezinformare.

În cazul nostru, infiltrarea se face uşor, suntem empatici şi creduli pentru că mai întâi învăţăm un sistem, metehnele lui, apoi se pune problema de boală şi tratamentul în puseu şi DMT.

Aşadar, se ia o persoană ce se prezintă ca având SM, care, folosind limbaje internaţionale, arată întregii lumi că tratamentul dorit de pacient se primeşte imediat (cât ai bate din palme).

Cei care aţi primit DMT SM, v-aţi permis să-i impuneţi doctorului ce medicament să vă dea? Asta o alege specialistul şi o aprobă comisia. 

După ce judecată, bazată pe ce studii, poate cineva să pretindă ce clasă de DMT primeşte? 

Prima dată am început să scriu ca să atrag atenţia tuturor asupra SM, ca fenomen medical cu impact socio-economic ignorat de autorităţi, dar şi ca ţintă sigură pentru escroci şi „alternativi".

Şi, dacă reuşisem puţin să atrag atenţia autorităţilor asupra finanţării bolilor, acum primesc contra-exemple „fericite, care nu lasă boala să le afecteze viaţa" şi, normal, întrebarea „Tu ce dracu mai vrei?".

Zilele trecute pregăteam materialul despre programarea financiară a bugetului sănătăţii.

Guvernul taie din finanţarea alocată (şi) SM per capita (au tăiat de pe la finalul 2014). Fără aprobarea altor molecule. Discuţia e veche şi a fost recent abordată şi de alţii.

S-ar justifica prin poruncirea ieftinirii preţurilor.

Deci, ia cumpăraţi voi mai multe pâini cu 50 bani, când cel mai mic preţ e de 70 bani. Puteţi? Normal că nu. Dar, chiar dacă nu vreţi să lăsaţi flămând un grup întreg de oameni şi faceţi hârtii în sensul că e inacceptabil şi să se sesizeze şi cine împarte, ele se pot pierde.

Dispariţia hârtiilor oficiale „incomode” este chintesenţa aparatului politic românesc. Ar trebui brevetată ideea şi fiecare ţară papuaşă să ne plătească până învaţă să fie cinstite.

Că ăsta e genocid, vedem clar. De-asta am început (şi) eu să vorbesc.

Şi, ca un făcut, am primit un mesaj prin care mi se arăta cum fiecare bolnav e un ponei care mănâncă curcubee şi defechează fluturi.

Traducerea mea e (voit) naşpa – citiţi varianta originală, direct în engleză, a cărţilor dr. Seuss.

Cum aşa? Pentru că cea mai simplă soluţie e dezinformarea opiniei publice prin arvunirea unor oameni cu şcoală în acest sens. (Merit aplauze pentru culorile curcubeului, nu?)

Scopul nu este de a distrage atenţia pe plan intern, ci extern, pentru că e nasol să comiţi genocid în Uniune. Asta merge în ţările îndepărtate care mai cred în planuri de exterminare în masă pe diferite criterii (religioase, financiare, de sex, educative).

Aşadar, să generalizăm printr-un bolnav nou diagnosticat în România, pus imediat pe tratamentul pe care şi l-a dorit, că aşa am face cu toţi ceilalţi.

Cine poate contrazice în engleză, că bolnavii au alte priorităţi, precum (in)accesibilitatea la cele mai ieftine DMT? Important e să ne facem că-i tratăm şi fraierii opinia publică din exterior să creadă.

Pentru plauzibilitate, personajul nostru de poveste vrea să îi tragă de limbă pe ceilalţi bolnavi cum supravieţuiesc injecţiilor, cum zac în casă etc., ignorându-i pe cei netrataţi (pentru că, oricum, nu există noţiunea de SMist netratat pentru autorităţi). Bineînţeles, vrea date de identificare (nume şi prenume, eventual şi CNP, serie şi număr de buletin, mărimea de la haine şi pantofi, cupa de la sutien etc.).  Miliţia legitimează mereu.

Viaţa ne-a învăţat încă din şcoală că cei care-ţi cer să te semnezi când oferi o opinie critică (similară pârei) nu vor decât să te distrugă (pârască ei) mai întâi. Pacienţii sunt protejaţi de anonimat. E înţelept să nu stie tot poporul de bolile lor - e şi un drept la confidentialitate.

Normal că persoana în cauză nu există (nu a terminat generala, liceul, facultatea). 

Deci, totul este o făcătură împachetată într-un optimsm literar anglosaxon, menit a arăta UE că nu moare nimeni aici (motivul preferat al ministerului pentru a justifica insuficienţa oricărui program de tratament).

Din nou, aplauze pentru culorile curcubeului!!!

Dubla scârboşenie urmează acum: deşi dezinformarea asta ne ucide, noi nu trebuie să picăm în păcatul disperării, ci să ne menţinem flacăra speranţei violet şi să facem alegeri înţelepte (în engleză, bineînţeles). Cam acesta e mesajul „pacientului” tratat la moft pentru ceilalţi.

Nu credeam că va trebui să povestim greutăţile întâmpinate în „epopeea” diagnosticării şi (ne)tratării şi în engleză, ca să fim citiţi şi poate chiar ajutaţi „din afară” (adică, nu din revolta opiniei publice, ci din nevoia de mâncatorie inter-politică).

Impresionăm lumea anglofonă şi prin poveştile despre intervenţii, că nu prea are habar de duble măsuri pe faţă şi discriminări făţişe (sunt fascinaţi când aud de aşa ceva – au impresia că e subiect de filme despre mafia, ireal).

De reţinut: finanţare tăiată, medicamente ioc! 

Sfârşit!

PS: mulţumesc anonimului care mi-a atras atenţia, coleg de aşteptare pe „lista morţii”.

PPS: pisi, prinţeso, dacă chiar exişti şi ai SM, dar nu-ţi mai convine că faci injecţii zilnic (deşi tu ai bătut cu pumnul în masa specialiştilor şi a comisiei, iar ei s-au supus), cedează locul tău (obţinut prin tăierea cozii) cuiva care aşteaptă de câţiva ani orice.

TU LA CE MAI SPERI?

Poate din cauza parafei, poate din cauza autopsiilor la care am asistat, poate a diagnosticelor grave pe care le-am dat, nu am avut nevoie niciodată de aprobarea altora pentru a resimţi simptomele SM. 

Nu am avut nevoie să filosofez cu neuronii şi mielina din cap sau să scriu o scrisoare de pace sistemului imun, pentru că ştiu prea bine că e doar un mecanism pueril de a face faţă unei probleme (de ce nu, începutul unui comportament schizofrenoid inutil?).

Eu… nu m-am pierdut când am aflat că am SM, pentru că ştiam că există un program naţional care oferă şansa încetinirii progresiei dizabilităţii (timpul până la fotoliul rulant). 

Ştiam că lista e lungă… Toate listele de tratament sunt lungi, însă credeam că se respectă regulile: primul venit, primul servit.

Aşa că poate am simţit mai amar dezamăgirea întârzierii tratamentului, care pare să ţină la nesfârşit, parcă în aşteptarea decesului pacientului.

Oricum, când citesc legislaţia în domeniu, o înteleg pentru că cunosc termenii de specialitate. Îmi ştiam locul pe listă, înaintam lent, însă mă gândeam că voi ajunge pe celebra listă oficială de tratament (ce naiba, eram aproape de vârf).

Ordinele astea date de ministere ar trebui să devină disponibile pe internet destul de repede, că doar sunt de interes general şi, nah, poate vor şi cei care trebuie să le aplice să ştie în ce cadru lucrează, că nimeni nu lucrează după capul lui.

Deci, recent, m-a zgândărit curiozitatea (ştiu, pisicile curioase cad repede de la etaj) să dau un search pe google: programul national scleroza multipla 2015. Şi îmi sare în ochi Ordinul 197/2015 în care sunt doar formularele ce vor trebui completate de centrele unde se desfăşoară programele. 

Nimic interesant, doar spaţii goale. Însă, mai jos în lista rezultatelor căutării cibernetice, sub forma unui pdf, văd ORDINUL nr.185 din data de 30.03.2015 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2015 şi 2016.

Şi zic: Super! poate e ceva de bine. Dau click şi search direct pe scleroză... 

Enter, enter, enter... 

La al zecelea enter, ajung la indicatorii de evaluare. Adică, cât sunt dispuşi burtihănoşii să aloce din Fondul de Sănătate umflat doar de oamenii care muncesc (sau au muncit), pentru SMişti. 

Şi am comparat cu programul de boli neurologice (care cuprinde doar SM) pe 2013-2014.

Rezumatul sub formă de grafic:

Pe Hepatita C s-au scos de tot programele, că nu se dă drumul la finanţare, logic. Deci, aşteaptă vreun milion de oameni cu sufletul la gură degeaba. În cazul lor, luna viitoare, dacă nu au stele în familie, va veni poate prin 2017, în funcţie de cum sare Uniunea cu drepturile oamenilor la viaţă în sus. 

În cazul meu (şi al altora) nici atunci, căci tratamentul e un moft de prinţesă, iar tati nu are stele pe epoleţi. 

Ignoranţa nu e Fericire

Ignoranţa este sărăcie

Ignoranţa este abandon

Ignoranţa este tragedie

Şi ignoranţa este boală

Totul provine de la ignoranţă

Între timp, mi s-a confirmat că alţii mi-au luat-o cu tupeu şi fiţe în faţă. 

Vă povestesc data viitoare.

PS: e alertă de caniculă, tiroida mea a luat-o razna de stres şi îmi cer scuze în avans pentru săptămâna urâtă care va urma, însă nu mai e cazul să tăcem pentru că se doreşte crearea impresiei că nouă ne e bine şi-aşa, fără tratament/tratamente mai eficace.

PPS: din teama de a nu fi citite comentariile în care se puncta problema reală a pacienţilor SM şi era întrebată cum a ajuns inaintea altora la tratament, le-a şters - era de aşteptat.

GLUTENUL - REZUMAT

Glutenul este format din două proteine, gliadina şi glutelina.

Proteinele astea două sunt foarte importante în procesul de panificaţie. Ele dau structura pufoasă a pâinii sau fac un aluat foarte fin, după cum făina este amestecată cu apă, ulei, ou, sare, drojdii sau agenţi de creştere.

În boala celiacă, organismul atacă glutenul ca pe un inamic şi distruge epiteliul intestinal (care ia contact cu glutenul), ducând la malabsorbţie (nu se absorb nutrienţii). Poate să doară, să provoace carenţe şi poate conduce chiar la cancer intestinal. Se diagnostichează prin teste sanguine sau biopsii.

Soluţia bolnavilor e să se ţină de un regim alimentar care exclude pâinea şi făinoasele, înlocuindu-le cu alimente „gluten-free”: leguminoase (ex. fasolea), cartofi (cu mult amidon), pâine gluten-free (de-aia cumpărată).

Cei cărora chiar le face rău au învăţat să se ferească de gluten, dar au cerut şi ei să poată cumpăra, de ex., cafea fără urme de gluten (au creat o nişă). Asta pentru că se mai întamplă să aibă loc o contaminare pe timpul transportului şi cei cu boala celiacă ajung la spital din „doar atât”.

Ca anunţul de pe ambalaj cu posibila contaminare cu arahide a ciocolatei – pentru ca cei alergici (ăia care chiar mor din „doar atât”) să evite consumul.

Bun, dar garantarea lipsei de contaminare înseamnă o atenţie foarte mare, utilizarea altor fabrici/facilităţi de transport în lumea asta (totul costă mai mult). Adică, cresc preţul alimentelor foarte mult (cel mai mult se plăteşte transportul şi depozitarea la aceste produse). Însă, cei care sunt dispuşi să plătească, sunt bineveniţi.

Mişto, există cerere pe piaţă de chestii scumpe, pentru care oamenii vor să plătească, şi tot ce trebuie fabricanţii să facă e să lipească „gluten free” pe etichetă? Super! Nu ar fi mai bine să convingem pe toată lumea că ar trebui să consume „gluten-free”? Ca să fie afacerea - afacere!

Zis şi făcut! Prin mass-media, prin mijloace specifice pseudo-ştiinţei, se pot aduce argumente pertinente în ochii celor care nu au studiat problema, astfel încât creşte numărul muşteriilor.

E foarte uşor să convingi un om bolnav de orice că adevăratul izvor de răutate, blestemul vieţii lui e un produs care poate fi pur şi simplu exclus/înlocuit şi se va vindeca. Ei oricum au nevoia psihologică de a da vina pe ceva, iar învinovăţirea glutenului este perfectă. Se autosugestionează că gluten-free o să-i vindece.

Totodată, e şi de o cruzime fără margini.

Acum doi ani, industria din SUA făcea 4,6 miliarde USD de pe urma gluteniştilor. O foarte mică parte din consumatorii lor erau într-adevăr persoane cu probleme reale. Majoritatea voiau să ţină o dietă sănătoasă (ca şi cum glutenul nu e sănătos) sau se puseseră la regim, ca să slăbească...

Dezavantajele dietei gluten-free:

• se exclud fibrele din pâine, dar de obicei nu se înlocuiesc cu fibre din alte surse;
• şi, pentru că pâinea este şi săţioasă, lipsa ei din alimentaţie poate să-l determine pe omul la regim să mănânce mai mult din alte grupe de alimente (adică, să se îngraşe inutil).

MÂNCAREA STRĂBUNILOR

Grecul Hipocrate e ăla considerat părintele medicinei vestice, acela cu jurământul invocat de toţi românii când medicii încep să spună că e jignitor ca după 6 ani de facultate să ai salariul de încadrare sub salariul mediu.

El a observat bolnavii din punct de vedere clinic, şi a zis că bolile nu au cauze filosofice (adică, bolnavul nu e bolnav pentru că a filosofat în acest sens – are un conflict interior nerezolvat) sau cauze divine (că te pocneşte sfântul cu biciul bolii incurabile pentru că eşti infidel religiei).

Urmărind bolnavii, a observat că dacă îi pune pe graşi la dietă, le mai reduce diabetul, aşa că a zis: „mâncarea să vă fie leac şi să vă hrăniţi cu leacurile” (nu doar prima parte, care e o citare incompletă – ca o mică dezinformare voită din partea celor care nu profesează legal). Ceea ce se aplică cu succes în cazurile de origine nutriţională (obezitate din cauza mâncării excesive, diabet cauzat de obezitate cu mâncare excesivă, alergii în care se evită contactul cu alergenul etc.).

În ziua de azi, bolile care se pot trata prin dietă sunt puţine şi se tratează fără prea mare tam-tam. Problema sunt alea care necesită intervenţii medicamentoase/chirurgicale.

Dar ce mânca acest Hipocrate, născut în anul 460 î.Hr., Grecia Antică?

Pâine – aliment de bază, din grâu şi orz şi drojdie.

Fructe şi legume (varză, ceapă, linte, năut, fasole, alte leguminoase, smochine, stafide, rodii) – făceau supe sau piureuri. La oraş, pentru că legumele proaspete erau scumpe, mâncau uscături precum lintea. Deserturile erau din fructe şi nuci.

Carne şi peşte – era scumpă, dar făceau cârnaţi (ca să conserve mai bine o sursă de aminoacizi esenţiali). Oricum, carnea era atât de importantă, încât lăsau copiii să mănânce carnea, iar boşorogii se mulţumeau cu supa de carne. Peştele proaspăt şi fructele de mare (calmar, caracatiţă, scoici) erau consummate în oraşele de la malul mării.

Ouă şi produse lactate - grecii ţineau găini, prepeliţe, fazani, gâşte. Şi albuşurile, şi ouăle întregi erau folosite în preparate şi în deserturi. La ţară se mai bea lapte, dar nu prea îl gateau. Untul era folosit mai rar, fiind obiceiul altor naţii (deci nu făceau la fel). Dar consumau lactate (brânză de vaci, iaurt, brânze de mai multe feluri).

Băuturi: apa potabilă era un lux, aşa că beau şi şpriţ de vin (pentru că barbarii din nord preferau vinul nediluat – cauze clare de nebunie, nu?).

GLUTENIŞTII (V). CUM ÎNLOCUIEŞTI ŞI CUM GREŞEŞTI

Înlocuieşti pâinea cu produse gluten-free. Suplineşti glutenul (o proteină care dă structură) cu grăsimi. Schimbi fibrele din făină (are şi aia rafinată ceva) cu fibrele din… nu găseşti înlocuitor. Mai ales pe perioada iernii.

Dacă vara poţi să o ţii pe salate, iarna înseamnă că te bazezi pe fasole şi cartofi. N-ar fi rău dacă ai locui în frig, dar acum cam toată lumea îşi permite să aibe minim 15 grade Celsius în casă (şi am luat în considerare cea mai rea variantă). Deci nu vei arde excesul de calorii obţinut din cartofi sau din uleiul cu care găteşti fasolea. 

Sigur, cumperi biscuiţi speciali şi felii de pâine umedă fără gluten. Şi poţi ieşi la unele restaurante care oferă alimente fără gluten (de când cu isteria glutenului, sunt tot mai multe).

Însă, tocmai pentru că mulţi oameni se „autodiagnostichează” cu sensibilitate la gluten, „bucătarii” şi „ospătarii” nu mai iau în serios posibilitatea ca unii oameni să FIE ALERGICI sau să aibe o boală foarte gravă (boala celiacă). Plimbatul unei simple felii de pâine de pe o farfurie pe alta (contaminare încrucişată) îi poate îmbolnăvi pe oamenii ăia. 

După diagnosticarea unei persoane cu boală celiacă, familia schimbă tacâmurile şi vasele de gătit, ca să elimine sursa de contaminare cu gluten (atât de gravă e problema).

Deci, nu mai insista că ai o suferinţă celiacă, dacă nu ai. În final, dintr-un moft (asta e când tu miauni peste tot că suferi cu intestinele, însă haleşti sosuri sau comanzi ciulama) faci rău altei categorii de bolnavi.

Ştiai că unii oameni fac reacţii grave chiar la glutenul din şampon??? 

Dacă chiar ţi-e mai bine de când ai eliminat glutenul din alimentaţie, spune cum te-ai simţit înainte, ce simptome ai ameliorat, cum au ieşit analizele (ce speranţe să-şi facă alţi bolnavi), cum faci faţă poftei de savarine; exemplifică-ţi dieta: spune-le ce găteşti, dă-le reţetele, indicaţiile preţioase pentru ca reţetele să iasă bine.


Concluzie: nu mai da vina pe gluten pentru că ai avut o zi proastă!

Stop Blaming Celiac for Everything
Gluten and MSG intolerance may be only in your head. That’s nothing to be ashamed of.
Against the Grain
6 Truths about a gluten free diet
Wheat not to blame for coeliac rise
Are Gluten Free Diets Necessary For Better Health Or Weight Loss?

PS: dacă te îngraşi, şi ajungi să te încadrezi în jumătatea supraponderală a populaţiei, să nu spui că n-ai ştiut şi că ai crezut că fără gluten (gluten-free) e dietă de slăbit. E dietă de supravieţuire pentru nişte oameni extrem de ghinionişti.

FILOSOFIE DE WEEKEND: FĂRĂ CREIER E GREU SĂ FII PÂNĂ ŞI PROST

Prietena mea cea mai bună a făcut Basedow-Graves, boala aia cu ochi de broască (era o broscuţă foarte frumoasă) şi s-a tratat: a luat medicamente ca să-şi aducă hormonii la „normal”, ca organismul să fie „echilibrat tiroidian” când ii scoate glanda tiroidă (cu cuţitul bisturiul).

Acum ia hormoni sintetici şi îşi vede de viaţă în continuare.

S-a împiedicat de hipertiroidism cam un an.

O parte din mine o invidiază, pentru că, deşi s-a chinuit şi ea, s-a desparţit în condiţii amiabile de un organ prea bătut de sistemul (auto)imun. A putut să facă asta.

La mine ar fi mai greu să scot organul afectat. Nu pentru că mă consider foarte deşteaptă şi nu se poate fără să gândesc, însă creierul ne coordonează viaţa, începând de la nivelurile bazale ale piramiei lui Maslow (respiraţie, apă, mâncare, somn, excreţie – cam tot ce ştie să pretindă şi un bebeluş).

Cu el bem, mâncăm, simţim frigul şi nu stăm în ger să degerăm, datorită sistemului nervos central respirăm. Gândirea se întâmplă prin neuroni; prin interacţiunile lor învăţăm (ex. să nu ţinem mâna în apa clocotită).

Un om prost nu foloseşte ce are (însă are).

Un om ghinionist nu (mai) are ce să folosească.

GLUTENIŞTII (IV). ISTERIA

– Citesc despre unii care cred că sursa tuturor relelor e pâinea. 

– Aaa, glutenişti...  

– Cum de-ai auzit de ei?  

– Nu e o chestie nouă. Bine, la noi e relativ nouă.

Un tip, Gibson, şi asociaţii, s-au apucat să investigheze glutenul: au luat oameni care se recomandau ca având sindromul intestinelor iritabile, care ziceau că nu se mai simţeau rău când posteau de gluten. I-a pus la dietă (cred că le dădea mâncarea direct în spital), însă jumătate erau fix pe fără gluten, ceilalţi pe gluten. Ăia fără gluten nu s-au mai plans, aia cu gluten s-au plâns. VORBIM DE OAMENI CARE AVUSESERĂ PROBLEME CU DIGESTIA PÂINII!

Musai, toţi cu enterită trebuiau să aibă sindromul intestinelor iritabile sau gen.

Vestea a explodat datorită mass-mediei şi piţipoancelor jurnaliste care n-au subiecte de scris, deci toţi balonaţii s-au crezut îndreptăţiţi să se autodiagnostice cu glutenită.

Mai mult, aceşti apostoli autodiagnosticaţi vor să ne convingă că, de doar câţiva ani, glutenul distruge intestinele miliardelor de oameni de pe planetă.

Există boli grave faţă de gluten şi produsele din grâu:

Încep cu alergia la grâu. Aşa cum unii au alergie la polen sau scoici sau venin de albine sau arahide (şi ştiţi că se moare din asta), la fel au alţii la grâu. Este rară. Şi, ca orice alergie se tratează prin evitarea completă (fără a contamina încrucişat produsele) a alergenului.

Ştii cum pe ambalajul ciocolatelor scrie că s-ar putea să conţină urme de alune, pentru că urmele alea fine şi insesizabile pot omorî un alergic? Cam la fel e şi cu alergia la grâu.

Acum, o variantă interesantă de reacţie a organismului este cea în care distruge intestinul subţire pentru că sesizează urme de gluten în el. Este vorba de boala celiacă, mediată de alte categorii de anticorpi decât alergia. Deci, nu e alergie. Însă, distruge intestinul, duce la apariţia sindromului de maldigestie/malabsorbţie, slăbire excesivă, numeroase probleme pentru o bucată de pâine. Normal că după ce te deshidratezi şi nu poţi să te rehidratezi, te simţi îngrozitor şi nu judeci nimic normal. Nu cred că există persoană care să nu fi simţit măcar o enterită uşoară, de vară.

Şi mai e interesantă şi sensibilitate la gluten, însă fără reacţie inflamatorie. Adică, lumea se balonează după ce mănâncă (oare cât de multă?) pâine. Cauzele sunt, încă, necunoscute.

Mai important pentru tine este să poţi defini simptomele care te deranjează şi alimentele care ţi le induc: doar pastele, doar pâinea, amândouă, alte făinoase?

Oricum, tratamentul general al bolilor de genul ăsta este evitarea alimentului şi înlocuirea lui. În diabet nu se mănâncă zahăr pentru că le face rău. Bunul simţ dictează să eviţi produsul care îţi dă reacţii neplăcute, nu?

Însă, atenţie cu ce-l înlocuieşti, că rişti să te complici inutil cu dieta fără gluten, iar beneficiile să nu fie mai mari decât dezavantajele!

NU AM BEUT - AM SEME

Barca pe valuri

Se bălăngăne cam rău... 

(îmi asum licenţa poetică)

Afară arde soarele. El arde mereu, dar vara resimţim noi caldura şi lumina mai intens.

La carte scrie că SMiştii nu se simt bine de la caldură.

Acum, eu n-am fost niciodată o entuziastă a căldurii peste 25 °C la umbră, pentru că transpiram chiar când eram copil, şi nu-mi plăcea sentimentul de îmbâcsit. Preferam să stau să citesc (de-aici porecla de tocilară) la umbră. De-asta nici nu-mi plăcea să ma joc orice presupunea alergătură – nu-mi place să transpir.

Iar acum e cald afară. Însă, culmea (!!!), nu caldura îmi vine mie de hac.

Adică, ma deranjează enorm. Mi se pare umilitor, mai ales la cât plătim din salariu pentru aşa o călătorie/un abonament, ca în ditamai oraşele unei ţări membre UE să nu ai transport în comun organizat şi cu aer condiţionat. E supărător să stai 10-20 minute în staţie şi să te inghesui cu alţi transpiraţi în cutiile de metal cu geamlâcuri adesea menţinute închise de „otitoşi”.

Şi chiar dacă mergi pe jos, nu prea ai umbră, căci s-au tăiat toţi copacii de pe marginea trotuarelor pentru a face... loc de parcare pentru maşini.

Mie îmi vine de hac lumina intensă a soarelui. Faptul că oriunde mă întorc, e o lumină puternică care aproape mă face să ţin ochii închişi pentru a-i proteja. Parcă îmi înjunghie neuronii din lobul occipital. Deci, de dimineaţă până seara, mă legăn la drum lung. Mă legăn în sensul în care nu pot să merg drept. Dacă dimineaţa mai merg cumva şi reuşesc să fiu pe direcţie dreaptă, după-amiaza (merg cu faţa spre soare) merg strâmb. De obicei, deviez spre dreapta.

Era o vorbă: Nu am băut. Am SM.

GLUTENIŞTII (III). DIGESTIA GLUTENULUI

– Citesc despre unii care cred că sursa tuturor relelor e pâinea. 

– Aaa, glutenişti... 

– Cum de-ai auzit de ei? 

– Nu e o chestie nouă. Bine, la noi e relativ nouă.

Produsul cu făină este mestecat, amestecat cu saliva (începe digestia glucidelor) şi înghiţit.

În stomac, începe degradarea structurilor mari, datorită pH-ului redus. Astfel, compuşii sunt din ce în ce mai mici şi pot fi „atacaţi” de enzimele din intestin.

În duoden, glutenul este „rupt” în bucăţele mai mici, care ajung în jejun. De-abia în jejun, enzimele locale descompun proteinele în peptide, pentru a elibera aminoacizii componenţi, care sunt preluaţi de enterocite (celule ale intestinului cu rol în absorbţia nutrienţilor).

Pentru că tot procesul se întâmplă moleculă (de aminoacid) cu moleculă (de aminoacid), pentru câtă mâncare înghiţim, e nevoie de multe enterocite. Deci, pentru a avea multe celule într-un spaţiu mic, natura ne-a înzestrat cu vilozităţi, nişte artificii ingenioase de a mări suprafaţa totală de celule, fără a avea metri pătraţi de intestine.

Problema e că unele peptide nu pot fi descompuse în aminoacizii constituenţi şi se ataşează de celulele cu rol în absorbţie al nutrienţilor (enterocite, celule ale intestinului). Ele sunt asimilate de enterocite, însă sistemul imun ştie că acele peptide sunt inamici, şi distruge enterocitele.

Deci, începe un întreg război imunitar direcţionat împotriva acelor celule care au preluat peptidul nedigerabil (boala celiacă):

• Apare enterita;
• Conţinutul tubului digestiv este eliminat prin diaree;
• Celulele sunt ucise (exfoliate);
• Inflamaţia din peretele tubului digestiv duce la dispariţia vilozităţilor (problematic pentru că în criptele intestinale sunt celulele stem ale enterocitelor);
• Normal că nu se mai absoarbe nimic, deci pacienţii slăbesc în timp.