joi, 11 iunie 2015

DIETA PALEO

Păi, la o Wikipedia distanţă, aflăm că (traducere proprie):
Dieta paleolitică (dieta paleo, dieta omului din peşteri) se bazează pe mâncarea ascendenţilor (stră-stră-stră-multi stră-bunicii) antici ai oamenilor de azi, adică ce ne imaginăm noi că ei ar fi mâncat: carne, nuci, fructe de pădure, excluzând mâncarea la care ei n-ar fi avut acces, precum lactatele.

Am ascultat un filmuleţ al unei dne care se recomanda ca având SM şi, în stilul martorilor lui Yehova, povestea ce viaţă minunată are acum, că ţine în casă alimente proaspete (americanii înţeleg prin asta legume proaspete care trebuie gătite, fructe proaspete, chiar carne negătită de la măcelărie) şi găteşte zilnic ceva (comentariul ei: chiar dacă e greu).

  
Acum, ce mai pot eu comenta?

Poate unul din singurele avantaje ale traiului într-o ţară ca România este tradiţia culinară, un melanj de culturi: turcească, rusă, franţuzească, germană şamd. Noi avem câte ceva de la toţi şi facem mâncare românească bună.

N-am văzut familie, nici chiar celibatari, care să nu ştie să gătească ceva: ouă fierte/ochiuri/omletă, cartofi prăjiţi/fierţi, carne prăjită/la cuptor, orez fiert, paste bolognese, supă/ciorbă.

Sigur, preţul prea mare al mâncării congelate, moda vremurilor şi salariul lunar redus nu le-au permis alor noştri să ne crească cu porcărele. Dar ei gătesc, ne-au gătit. Aşa ne-au crescut.
Chiar dacă reglăm prea mult din pâine şi asta ne îngraşă şi îmbolnăveşte de diabet de tip II (cu pastile) şi inimă. Aşa e cu sărăcia... Ne-om educa şi în privinţa asta la un moment dat.

Noi, românii, ştim să gătim. Ba chiar ne interesează Jamie Oliver (care se luptă cu obezitatea pediatrică cauzată de junk-food – chipsurile sunt cele mai sănătoase feluri de mâncare ale acelor copii).


Prima problemă a acestei diete e că ea se bazează pe PREMISA că OAMENII PEŞTERILOR NU AVEAU BOLI AUTOIMUNE.
N-aveau medicină, nu ştiau să comunice peste generaţii prin scris şi trăiau în triburi care se omorau între ele pentru teritorii. 
Nu existau concepte de boală pentru că luptau zilnic pentru mâncare, care însemna viaţă. 
Bătrânii lor longevivi aveau media de viaţă de 40 ani. 
Ce le mai păsa lor de un individ care nu mai putea merge, când îi mâncau animalele sălbatice? 
Deci, nu aveau personal pregătit în sănătate (doar şamani şi spirite), nu aveau tehnici de investigaţie, nu aveau RMNuri, nici google şi nici mobile (!!!).

Pe de altă parte, ştim că există boli autoimune şi la animale. Şi animăluţele alea nu mânâncă doar jeleuri şi unt de arahide (n-am vrut să fac referire la peanut-butter & jelly, dar aşa a ieşit), că n-au mame cu portofele grase care să le plătească la supermarket.
Deci nu doar oamenii sunt speciali.


Ideea este: mâncaţi normal! Aţi fost educaţi să mâncaţi echilibrat, mâncare gătită în casă din legume, carne, fructe proaspete.
Dacă un stat produce naţie de consum de junk-food, iar ei acceptă, e treaba lor. Jumătate din preţul de producţie e reprezentat de conservanţi şi potenţiatori de arome identic naturale, aproape toate stabilizate sub formă de săruri de sodiu.  
Normal că după ce faci tranziţia de la o dietă bazată pe porcărele, la una în care nu ai introduse grăsimi saturate artificial, arome şi coloranţi, te surprinde că există viaţă după junk-food, şi că ea arată mai bine.

Să nu credeţi că sunteţi bolnavi şi aveţi SM sau altă boală pentru că mâncaţi ciorbă dreasă cu smântână, cartofi gratinaţi, pilaf cu carne, paste cu brânză sau plăcintă cu mere. Sau pentru că vă răsfăţaţi cu ciocolată, frişcă, cafea sau chiar cola.

Nu vă lăsaţi păcăliţi de oportunişti care vă sperie că nu faceţi ce trebuie pentru voi. 


Dacă ar fi aşa uşor, n-ar mai fi 3046 bolnavi incluşi oficial pe Lista de tratament al sclerozei multiple (şi mă întreb din ce fonduri subfinanţate trataţi) şi cine ştie câte mii în aşteptare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu