Dacă ţi-ai găsi locul de muncă pentru care te-ai pregătit toată viaţa la
Polul Nord, şi te-ai duce acolo, şi ai fi îmbrăcat corespunzător, ţi-ar fi cald
şi ai avea mâncare, tot ce-ţi este necesar, ar fi bine, nu?
Ar fi micul tău paradis existenţial, în care nu deranjezi pe nimeni, nu
eşti deranjat de nimeni, contribui la dezvoltarea lumii cum poţi.
Şi dacă te-ar lovi un grup de indivizi puşi pe rele, care-ţi strică hainele
şi îţi distrug sursele de mâncare? Te lasă expus intemperiilor, fără mâncare,
fără transport.
Izolat, în zăpadă. Te lupţi să supravieţuieşti, dar n-ai ce să faci. Deşi ai
instincte bune, nu ai cum să rezişti. Mai întâi îţi degeră picioarele şi cad. Apoi,
mâinile. Apoi, tu.
Axonii nu sunt elemente de sine stătătoare, ei sunt prelungirile (foarte
utile) ale unor neuroni. Dacă axonii sunt denudaţi (dezbrăcaţi) de mielină, dar şi distruşi în procesul inflamator,
neuronii nu-şi mai fac treaba, dar nici nu supravieţuiesc.
Rezultă: atrofia cerebrală! E chiar atât de gravă precum sună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu