Tocmai verificai blogul şi găsii asta:
Încep prin a remarca cât de greu le e unora să NU se
autoînvinovăţească (sau să nu-i învinovăţească pe cei bolnavi) pentru orice
eveniment neplăcut din viaţa lor.
Fie că dau vina pe draci bisericeşti, fie pe gânduri
negative, trebuie să fie
cineva de vină.
În medicina modernă, actuală, care vindecă sau ajută,
pacientul este de vină în foarte puţine cazuri (ex. când conduce beat şi are
accident, când bagă ca spartul zaharoase peste diabetul de tip 2, când doarme
pe plajă la prânz şi face arsuri).
Dar nimeni nu-l învinovăţeşte că are pietre la rinichi şi
s-a găsit una să iasă, iar acum se tăvăleşte prin pat de durere. Sau că buni a
făcut accident cerebro-vascular, iar tataie infarct.
Chestia cu „câştigurile secundare” nu cred că vreau s-o
înţeleg, pentru că presupune că am ceva de câştigat din a avea un profil
autoimun. Ceea ce e fals. Într-un puseu am ajuns să dau şi 500 lei pe
solu-medrol, pentru că „nu aveau fonduri”. Branula demnă de un titan/atlant cu
vene cât ţeava de pexal mi-a lăsat o cicatrice mare pe antebraţ.
Părerea referitoare la „închistarea mentală” vine,
probabil, din lipsa de compatibilitate a vocabularului şi a experienţelor de
viaţă. E mai uşor să-l judeci pe unul că e bolnav pentru că nu gândeşte ca tine,
decât să judeci un subiect (bineînţeles, să nu uităm că îi cam atacam pe vraci/şamani/vindecători,deci probabil am lovit crunt în sursa de bani).
La urmă, privind „adevărul (cui, oare?) în faţă”, mă
întreb: ce au unii cu gramatica, ortografia şi ortoepia? Adică, sunt oripilată
de lipsa spaţiului imediat după semnul de punctuaţie, dar şi de expresii precum
„dacă vrei asta în tine!”. Corect ar fi fost „dacă vrei asta pentru tine”, că e
vorba de vindecare, nu de tubul de colonoscopie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu