LECŢIA

Nu, nu este o postare în spiritul începutului de şcoală, ci un strigăt pe care l-aş regiza după indicaţiile lui Ionesco.

Vizita comisarului european pe probleme de sănătate şi alimentaţie publică în România a fost o plimbare ce n-a avut ca scop sănătatea, ci publicitatea. S-a abordat fugitiv problema unor boli exotice... şi s-a terminat.

Despre % PIB acordate Sănătăţii, nimic!

Când s-a ridicat problema bolilor şi a impactului economic general (că vorbim şi de HepC), au zis că îi tratează pe cei mai ELIGIBILI grav bolnavi.

Şi când s-a ridicat problema şi de SM, au fost inventate scuze că ăia netrataţi (care ar fi pe listele de aşteptare) sunt, de fapt, neeligibili sau sunt alţii mai grav ş.a.m.d. (între noi fie vorba, am mai văzut aşa opinii şi din rândul celor care sar rândurile vechi de ani de zile).

Vrăjeli de elev care n-a învăţat nimic şi crede că prosteşte pe careva (plătit, însă, la nivel de funcţionar public din ministere).

Conform legii, pentru tratamentele de primă linie (betainterferon şi glatiramer acetat) sunt eligibili doar bolnavii cu:

Legendă:

CIS = sindrom clinic izolat (engl. clinically isolated syndrome); 

RR = scleroză multiplă recurent-remisivă; 

SP = scleroză multiplă secundar progresivă; 

EDSS = scor de dizabilitate pe scara lui Kurtze (engl. expanded disability status scale).

Nu mai primesc medicamente cei cu scor EDSS 8 (cu imobilizare definitivă).

Impactul bolii celor netrataţi la timp ar trebui să-i intereseze, în primul rând, pe funcţionarii publici din ministere, plătiţi din taxe şi impozite.

Şi, în cazul în care nu se observă, nota 10 (zece) în punctaj EDSS înseamnă moarte cauzată de leziunile şi simptomele SM.

Deci, cât de grav bolnavi trebuie să fie unii ca să merite să nu ia 10 EDSS???

O FAŢĂ DIN CELE 1000 ALE NESIMŢIRII

Cu toţii avem sau vom avea ceva probleme de sănătate şi trebuie să fim trataţi.

Cam acesta e motivul pentru care a fost înfiinţat Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Din el se finanţează toate programele naţionale de sănătate, curative sau profilactice. Este ceea ce orice salariat (şi angajatorul său) este obligat să dea la stat şi chiar şi pensionarii cu pensii mai mari de salariul minim.

Da, CNAS dictează ce şi cum, însă nu oricum.

Teoretic, totul este corect şi echitabil, neinfluenţabil din exterior.

Şi, când nu se întâmplă aşa, e bine să anunţăm, să spunem, să arătăm. E o formă de luptă (cu sistemul).

Cine se crede mai presus de lege, să spună cine merită să trăiască şi cine trebuie să moară?

TU CE VREI ÎN TINE?

Tocmai verificai blogul şi găsii asta:

"Anonim 09 august, 2015 01:18

daca ai vrea sa te insanatosesti, ai putea. dar castigurile secundare din a ramane bolnav predomina.de asemenea, inchistarea mentala este unul din factorii care te-au dus la aceasta boala si te tin in ea.priveste adevarul in fata si te vei vindeca.daca vrei asta in tine!"

Încep prin a remarca cât de greu le e unora să NU se autoînvinovăţească (sau să nu-i învinovăţească pe cei bolnavi) pentru orice eveniment neplăcut din viaţa lor.

Fie că dau vina pe draci bisericeşti, fie pe gânduri negative, trebuie să fie cineva de vină.

În medicina modernă, actuală, care vindecă sau ajută, pacientul este de vină în foarte puţine cazuri (ex. când conduce beat şi are accident, când bagă ca spartul zaharoase peste diabetul de tip 2, când doarme pe plajă la prânz şi face arsuri).

Dar nimeni nu-l învinovăţeşte că are pietre la rinichi şi s-a găsit una să iasă, iar acum se tăvăleşte prin pat de durere. Sau că buni a făcut accident cerebro-vascular, iar tataie infarct.

Chestia cu „câştigurile secundare” nu cred că vreau s-o înţeleg, pentru că presupune că am ceva de câştigat din a avea un profil autoimun. Ceea ce e fals. Într-un puseu am ajuns să dau şi 500 lei pe solu-medrol, pentru că „nu aveau fonduri”. Branula demnă de un titan/atlant cu vene cât ţeava de pexal mi-a lăsat o cicatrice mare pe antebraţ.

Părerea referitoare la „închistarea mentală” vine, probabil, din lipsa de compatibilitate a vocabularului şi a experienţelor de viaţă. E mai uşor să-l judeci pe unul că e bolnav pentru că nu gândeşte ca tine, decât să judeci un subiect (bineînţeles, să nu uităm că îi cam atacam pe vraci/şamani/vindecători,deci probabil am lovit crunt în sursa de bani).

La urmă, privind „adevărul (cui, oare?) în faţă”, mă întreb: ce au unii cu gramatica, ortografia şi ortoepia? Adică, sunt oripilată de lipsa spaţiului imediat după semnul de punctuaţie, dar şi de expresii precum „dacă vrei asta în tine!”. Corect ar fi fost „dacă vrei asta pentru tine”, că e vorba de vindecare, nu de tubul de colonoscopie.

MÂNCAREA STRĂBUNILOR

Grecul Hipocrate e ăla considerat părintele medicinei vestice, acela cu jurământul invocat de toţi românii când medicii încep să spună că e jignitor ca după 6 ani de facultate să ai salariul de încadrare sub salariul mediu.

El a observat bolnavii din punct de vedere clinic, şi a zis că bolile nu au cauze filosofice (adică, bolnavul nu e bolnav pentru că a filosofat în acest sens – are un conflict interior nerezolvat) sau cauze divine (că te pocneşte sfântul cu biciul bolii incurabile pentru că eşti infidel religiei).

Urmărind bolnavii, a observat că dacă îi pune pe graşi la dietă, le mai reduce diabetul, aşa că a zis: „mâncarea să vă fie leac şi să vă hrăniţi cu leacurile” (nu doar prima parte, care e o citare incompletă – ca o mică dezinformare voită din partea celor care nu profesează legal). Ceea ce se aplică cu succes în cazurile de origine nutriţională (obezitate din cauza mâncării excesive, diabet cauzat de obezitate cu mâncare excesivă, alergii în care se evită contactul cu alergenul etc.).

În ziua de azi, bolile care se pot trata prin dietă sunt puţine şi se tratează fără prea mare tam-tam. Problema sunt alea care necesită intervenţii medicamentoase/chirurgicale.

Dar ce mânca acest Hipocrate, născut în anul 460 î.Hr., Grecia Antică?

Pâine – aliment de bază, din grâu şi orz şi drojdie.

Fructe şi legume (varză, ceapă, linte, năut, fasole, alte leguminoase, smochine, stafide, rodii) – făceau supe sau piureuri. La oraş, pentru că legumele proaspete erau scumpe, mâncau uscături precum lintea. Deserturile erau din fructe şi nuci.

Carne şi peşte – era scumpă, dar făceau cârnaţi (ca să conserve mai bine o sursă de aminoacizi esenţiali). Oricum, carnea era atât de importantă, încât lăsau copiii să mănânce carnea, iar boşorogii se mulţumeau cu supa de carne. Peştele proaspăt şi fructele de mare (calmar, caracatiţă, scoici) erau consummate în oraşele de la malul mării.

Ouă şi produse lactate - grecii ţineau găini, prepeliţe, fazani, gâşte. Şi albuşurile, şi ouăle întregi erau folosite în preparate şi în deserturi. La ţară se mai bea lapte, dar nu prea îl gateau. Untul era folosit mai rar, fiind obiceiul altor naţii (deci nu făceau la fel). Dar consumau lactate (brânză de vaci, iaurt, brânze de mai multe feluri).

Băuturi: apa potabilă era un lux, aşa că beau şi şpriţ de vin (pentru că barbarii din nord preferau vinul nediluat – cauze clare de nebunie, nu?).

GLUTENIŞTII (IV). ISTERIA

– Citesc despre unii care cred că sursa tuturor relelor e pâinea. 

– Aaa, glutenişti...  

– Cum de-ai auzit de ei?  

– Nu e o chestie nouă. Bine, la noi e relativ nouă.

Un tip, Gibson, şi asociaţii, s-au apucat să investigheze glutenul: au luat oameni care se recomandau ca având sindromul intestinelor iritabile, care ziceau că nu se mai simţeau rău când posteau de gluten. I-a pus la dietă (cred că le dădea mâncarea direct în spital), însă jumătate erau fix pe fără gluten, ceilalţi pe gluten. Ăia fără gluten nu s-au mai plans, aia cu gluten s-au plâns. VORBIM DE OAMENI CARE AVUSESERĂ PROBLEME CU DIGESTIA PÂINII!

Musai, toţi cu enterită trebuiau să aibă sindromul intestinelor iritabile sau gen.

Vestea a explodat datorită mass-mediei şi piţipoancelor jurnaliste care n-au subiecte de scris, deci toţi balonaţii s-au crezut îndreptăţiţi să se autodiagnostice cu glutenită.

Mai mult, aceşti apostoli autodiagnosticaţi vor să ne convingă că, de doar câţiva ani, glutenul distruge intestinele miliardelor de oameni de pe planetă.

Există boli grave faţă de gluten şi produsele din grâu:

Încep cu alergia la grâu. Aşa cum unii au alergie la polen sau scoici sau venin de albine sau arahide (şi ştiţi că se moare din asta), la fel au alţii la grâu. Este rară. Şi, ca orice alergie se tratează prin evitarea completă (fără a contamina încrucişat produsele) a alergenului.

Ştii cum pe ambalajul ciocolatelor scrie că s-ar putea să conţină urme de alune, pentru că urmele alea fine şi insesizabile pot omorî un alergic? Cam la fel e şi cu alergia la grâu.

Acum, o variantă interesantă de reacţie a organismului este cea în care distruge intestinul subţire pentru că sesizează urme de gluten în el. Este vorba de boala celiacă, mediată de alte categorii de anticorpi decât alergia. Deci, nu e alergie. Însă, distruge intestinul, duce la apariţia sindromului de maldigestie/malabsorbţie, slăbire excesivă, numeroase probleme pentru o bucată de pâine. Normal că după ce te deshidratezi şi nu poţi să te rehidratezi, te simţi îngrozitor şi nu judeci nimic normal. Nu cred că există persoană care să nu fi simţit măcar o enterită uşoară, de vară.

Şi mai e interesantă şi sensibilitate la gluten, însă fără reacţie inflamatorie. Adică, lumea se balonează după ce mănâncă (oare cât de multă?) pâine. Cauzele sunt, încă, necunoscute.

Mai important pentru tine este să poţi defini simptomele care te deranjează şi alimentele care ţi le induc: doar pastele, doar pâinea, amândouă, alte făinoase?

Oricum, tratamentul general al bolilor de genul ăsta este evitarea alimentului şi înlocuirea lui. În diabet nu se mănâncă zahăr pentru că le face rău. Bunul simţ dictează să eviţi produsul care îţi dă reacţii neplăcute, nu?

Însă, atenţie cu ce-l înlocuieşti, că rişti să te complici inutil cu dieta fără gluten, iar beneficiile să nu fie mai mari decât dezavantajele!

(OCAZIONAL) NU FII SCHIZOFRENIC

Da, SM e naşpa. Suge şosete nespălate.

Şi nu-i ştii cauza, şi e frustrant.

E FRUSTRANT!!!

E diferită pe grupe de pacienţi, deci probabil are cauze diferite, influenţe genetice diferite, factori agravanţi diferiţi.

Sunt disponibile doar câteva molecule, care nu abordează boala la sursă, ci cât de cât efectele.

Dar asta NU-ţi dă nici un drept să vorbeşti cu o entitate morbidă.

În definitiv, SM = leziuni, leuconevraxita = inflamaţie.

Nu le scrii scrisori de amor/ură, nu întreţii relaţii cordiale cu leziunile şi inflamaţia. E logic, nu? 

SM nu e duşmaul tău, nu e prietenul tău; e o boală. Nu trebuie să mulţumeşti/să reproşezi cuiva că ai SM.

SM nu ţi-a salvat viaţa. E nasol că te omoară chiar acum.

Cum spuneam, toată situaţia suge şi nu e de invidiat.

Dar să nu ne lamentăm mai mult decât trebuie.

Şi nu, SM nu este un prieten imaginar cu care să porţi dialoguri/monoloage interioare.

Nu mai poate SM că te deranjează şi-ţi face rău. Nu o să-şi ceară scuze că îţi cauzează neplăceri şi-ţi dă viaţa peste cap. Pentru că-i o boală, nu un infractor.

PS: schizofrenia este o afecţiune mentală (boală psihiatrică, nu neurologică), în care bolnavii nu mai discern între real şi imaginar (au credinţe false, gândire confuză, halucinaţii) şi vegetează. 

AUTO-ÎMBĂLSĂMAREA | SELF-EMBALMING

Da, aţi citit bine.

Am primit un comentariu la postul „Răutăcisme de weekend” de la Rich Murray (MA Boston University Graduate School 1967 psychology, BS MIT 1964 history and physics), în care era un pasaj incomplet din postarea lui „Methanol (formaldehyde) toxicity, in humans only, comes from aspartame, cigarette wood peat smoke, fresh tomatoes, unfresh fruits and juices in cans and jars -- WC Monte paradigm since 2007 -- ADH1 enzyme forms free floating formaldehyde inside cells in 20 tissues: Rich Murray 2015.06.02”

Aşa că are şi o variantă în engleză, mai jos.

Trebuie început prin faptul că el s-a concentrat pe efectele acestui bau-bau, metanolul provenit din aspartam. Nu ştiu dacă a cercetat personal sau doar a consultat literatura de specialitate/alte bloguri.

Lanţul metanol – formaldehidă – acid formic

Organismul interacţionează cu mediul şi prin procesele metabolice pe care le are. Direcţionarea lui într-un sens sau altul îi garantează supravieţuirea. Celula moare când metabolismul este echilibrat.

Aşadar, pentru a nu lăsa nimic la voia întâmplării, celulele şi-au dezvoltat, încă din faza unicelulară a vieţii, enzime. Minunate molecule care influenţează şi grăbesc un proces biochimic.

Pentru că ele fac şi desfac, enzimele sunt folosite şi în detoxifiere.

Metanolul este un toxic – trebuie eliminat. Aşa că este oxidat la formaldehidă (ingredientul de bază din formol, ăla folosit la îmbălsămări), care nici ea nu e o moleculă prietenoasă celulei. Deci, o oxidează şi pe ea la acid formic, care devine apă şi bioxid de carbon (pe care le expirăm şi excretăm urinar).

Surse de metanol (rezumat şi comentarii proprii)

©Woodrow C. Monte PhD, RD Professor Emeritus of Food Science and Nutrition, March,2010:

Ţigaretele şi fumul de ţigară;

Fructele şi legumele (şi sucurile lor) conservate, îmbuteliate, ambalate aseptic în cutii de carton sau plastic (aproape că nu înţeleg care e problema – sucul sau recipientul);

Coacăzele şi roşiile (pătlăgelele roşii)

„Bineînţeles, cultura culinară europeană (e material american, ce vreţi?) are metode de îndepărtare a metanolului din roşii (faţă de incultura americană), făcând astfel sosul de roşii sigur pentru consumul uman.”

„Nu e vreun motiv să nu te răsfeţi cu câte o felie ocazională de roşie negătită dintr-o salată sau un chizburgăr (cheeseburger). Doar cu moderaţie, bineînţeles! (vorbim de roşii)

Excepţia italienească şi franţuzească: „fierberea îndelungată”

Şi acum începe dovada irefutabilă: „Înainte de sucurile dietetice, introduse în magazine acum 25 ani, Italia avea o incindenţă extrem de redusă a SM, chiar dacă italienii consumă cele mai multe conserve de roşii din lume per capita.”

SIGUR! N-are nici o legatură cu accesul la mijloacele de diagnostic, cu faptul că femeile nu mai sunt casnice şi nu stau să le pună propriilor copiii scutece la 36 ani! Nici cu faptul că în Italia (ţară latină) era ruşinos să fii bolnav şi, mai ales, fata să rămână neluată de vreun bărbat păros (şi puturos). Şi nici o legatură cu neseriozitatea specifică mediteraneenilor în a raporta corect cazurile apărute. 

Deci, ne bucurăm că, deşi conservele de roşii conţin suficient metanol încât să ne omoare, putem să facem sos de roşii fierbându-le...

"Mamele italience, de obicei, golesc conservele de roşii zdrobite sau tăiate într-o crăticioară, dimineaţa devreme, şi le lasă să fiarbă cel puţin 3 ore, pentru a căpăta aromă şi consistenţă (!!! ele nu muncesc???), iar metanolul face puf! şi dispare.

Aspartamul este descompus, moleculă la moleculă, în metanol. Cică fără sucuri dietetice sau alte alimente „de dietă”.

Când temperatura aspartamului depăşeşte 30 °C, metanolul din aspartam (deşi vorbim de legături chimice stabile) se transformă în formaldehidă, apoi în acid formic, care cauzează acidoză metabolică (alt bau-bau). Intoxicaţia cu metanol seamănă cu SM; astfel oamenii sunt diagnosticaţi eronatcu SM. 

Vai, le voi spune tuturor cunoscuţilor mei, cei care beau cola zero zahar şi alte sucuri de-astea, oameni care n-au leziuni neurologice, care n-au anticorpi antinucleari, care n-au psoriazis şi nu au nici o problemă cu tiroida sau articulaţiile, să nu mai bea! Pentru că eu n-am băut, dar am făcut boala!

Alimentele afumate (peşte şi cărnuri), pentru că, în literatura englezească, metanolul este denumit şi „wood alcohol” (alcool distilat din lemn), deci musai lemnul natural e rău (nu-i bai, folosim melamina, chinezii aşa au omorât caţei şi bebeluşi). Focul eliberează metanolul (tot ăla care se evaporă din sucul de roşii fiert, însă rămâne în alimentele încălzite peste punctul de volatilizare a metanolului). 

Logic, unde se mănâncă afumatură, incidenţa SM e mare (coincidenţă: tot acolo se investesc bani în sistemul medical, ca mecanism de economisire pe termen lung!)

Se afirmă că scoţienii sunt lideri mondiali la SM, dar Canada e în top:

Contra-exemplu cu insulele Faroe, că cică acolo nu ştiau de afumături (neavând lemn) sau SM până când nu au intrat cotropitorii cu ţigaretele şi alimentele conservate, în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Sau, poate, au venit cu doctori după ei, şi i-au diagnosticat pe tinerii care începeau să nu se mai ţină pe picioare.

Cred că e de vină medicina pentru existenţa SM, nu?

Lichiorurile din fructe putrede (fermentate): fermierii europeni recuperează fructele căzute pe pământ, le ţin în cazane până când se termină sezonul, apoi le procesează şi obţin alcool distilat. Problema e că fructele stricate sunt contaminate cu bacterii ce eliberează metanolul din pectină.

Sigur, majoritatea beţivilor de la ţară din România au SM, nu???

Nici măcar nu sunt atâtea intoxicări cu metanol pe cât te-ai aştepta, ceea ce înseamnă că la noi (încă) se distilează bine material de calitate, nu ca ăia morţi de metanol la începutul anului.

În altă ordine de idei, pectina (adică, direct coaja de mere) e adaugată de „gospodine” când fac gem de fructe care nu prea se întăreşte. Deci, mamele şi bunicile sunt de vină că au făcut gemuri, iar copiii au mâncat, şi apoi, la 15 ani distanţă, s-au ales cu SM.

Şi doctorii, că există şi ştiu să diagnosticheze. 

Şi tehnica, că face aparatura RMN şi "vede" leziunile. 

Şi bolnavii, că vor să fie diagnosticaţi, apoi trataţi, ca să fie şi ei OK per total.

Dr. Monte crede că aspartamul şi o serie deprocese organice secundare ingestiei acestuia reprezintă cauze ale SM. Deci, încurajează lumea să evite alimentele ce conţin aspartam (eu nu consum şi nu am consumat de-astea şi tot am leziuni multe) sau metanol (nici de-ăla nu consum).

https://en.wikipedia.org/wiki/Aspartame

up next, the English version

PANACEUL LDN

Later edit:

Individuals who are normally resistant to consuming mainstream pharmaceuticals are nonetheless often willing to trial LDN. Patient affinity for LDN may be driven somewhat by the “low-dose” preface, which can be agreeable to individuals who have experienced negative side effects from other medications. Clinicians prescribing LDN should be aware that many patients will come into the treatment with considerable expectations which could drive placebo effects. Patients may even approach a clinician with a specific request to be prescribed LDN.

Drogurile opioide (morfina, metadona, hidrocodona, oxicodona), deopotrivă şi analgezice (de-alea de iau durerea cu mâna), se leagă la receptorii pentru endorfină din creier, receptorii care recepţionează durerea. Ei bine, când receptorii de durere sunt ocupaţi de aceste substanţe, nu se mai percepe durerea FIZICĂ (nu „spirituală”) la fel.

Naltrexona intră în competiţie cu drogurile astea (adică, se bucură să ajungă prima la receptor) şi îl ocupă (stă în braţe la receptor). DAR nu îl activează.

Aşadar, un dependent de opioide tratat cu naltrexonă se poate droga cu favoritele lui: drogurile în cauză nu se vor mai lega dereceptorii neuronilor (că acolo tronează naltrexona) şi nu îi vor mai induce drogatului senzaţia de „bine”care îl făcea să tot consume. Aşa se dezvaţă de droguri şi termină cu adicţia.Şi fără senzaţii neplăcute de sevraj (cică).

Pe acelaşi mecanism, despre LDN (Low Dose of Naltrexone = doze mici de naltrexonă) s-a emis IPOTEZA (că doar atât e) că, luat seara, forţează organismul să producă mai multe endorfine, şi dimineaţa LDN părăseşte receptorii, iar tu eşti high pe endorfine naturale.

Organismele vii nu sunt niciodată echilibrate!În biologie, echilibrul înseamnă moarte. Dacă nu mai au pentru ce să se lupte, ce să modifice, tot felul de mecanisme de manipulat, celulele mor.

Organismul are el foarte multe celule şi substanţe importante, printre care şi aceste endorfine. Care reprezintă „strigăte” ale neuronilor între ei – aşa comunică pentru a lucra şi a pune umărul la avansul societăţii organismului (că nu vor să moară nici neuronii).

Neuronii lucrează în serie: primul îi dă semnal lui nr. 2, care îi spune lui 3 (şamd) până la X, care dă înapoi semnal primului să se potolească, că a înţeles, a făcut ceea ce trebuia şi să nu-i mai urle cu endorfine (feedback negativ).

Bun, când blochezi activitatea intermediară (de la nr. 2 la nr. 7, să zicem), primul secretă iniţial endorfine ca de obicei şi, în mod normal, e oprit de alt semnal de la X. Doar că primul secretă, şi nu mai primeşte mesajul să se oprească. Endorfinele se acumulează şi nu sunt folosite/epuizate. X nu primeşte nici un semnal şi şomează. După ce dispare LDN (spre dimineaţă), neuronii de la 2 la X încep să lucreze, doar că primesc enorm de multe endorfine.

Acum, că sistemul imun ar fi sensibil la endorfine n-am auzit.
Sportul şi ciocolata cresc secreţia de endorfine. Şi, totuşi, n-am auzit ca sportivii de performanţă (care au endorfine în ei) cu SM să se „vindece”; nici măcar progresia bolii nu e ameliorată.Endorfinele sintetizate din plăcerea degustării ciocolatei putem să le testăm şi noi.

Acum, ceea ce speculează foarte mulţi e chiar propria ignoranţă: bolile autoimune nu înseamnă sistem imun slab sau puternic, ele înseamnă sistem imun prost educat.

Eu nu am nevoie de creşterea imunităţii, ca sistemul meu imunitar e prost şi o să-mi dea în cap literalmente. Dar nu am nevoie de imunosupresie, că sistemul meu imunitar e prost şi îmi va ataca, în principal, creierul, lăsându-mă pradă microbilor ubicvitari (de-ăia nepericuloşi în mod normal).

Desigur, beneficiile majore în tratament îl au supresoarele, că îl moleşesc şi nu mai are prostul forţă.

Sistemul imunitar funcţionează pe bază de simţiri (feeling-uri) şi poze. Unele celule simt că ceva e rău şi îi dau în cap fără să întrebe, apoi vin alte celule care se uită bine la (resturile) posibiliul „infractor”, îi memorează trăsăturile şi data viitoare ştie toată lumea pe cine să omoare.

Pe ideea asta funcţionează vaccinurile. Mai nou, nu se administrează materialul genetic al microbilor, ci doar „aspectul” (proteinele de pe afară), pentru ca sistemul imun să aibe doar memoria aspectului infractorului.

Deci, autoimunitatea e foarte complicată. Un sistem imun educat să distrugă o structură poate fi cu greu dezvăţat de aşa ceva – asta va fi UNA din cheile vindecării în viitor. Oricum, nu cu o moleculă prostim/dezvăţăm/reeducăm un sistem.

OK!

LDN se pretează bine în SIDA, cancer, Parkinson, SLA, BPOC, (bineînţeles) autism... Chiar în toate???

SIDA = sindromul imunodeficienţei dobândite, care nu e obligatoriu să fie cauzată de infecţia cu HIV. Şi cei cu transplant pot face SIDA. Da, şi SMiştii trataţi cu imunosupresoare pot face SIDA, doar că e reversibilă.

Cancer = atât de variat, încât e imposibil să ai un medicament bun la toate tipurile de cancer.

Parkinson = afectarea neuronilor motori, care emit semnale intermitent, şi dau tremuriciul specific. Şi altele mai nasoale. 

Dar au uitat Alzheimerul, care tot prin acumulare de (alte) substanţe funcţionează?

BPOC (BronhoPneumopatia Obstructivă Cronică) = cauza principală este fumul de ţigară, poluarea cu particule rezultate din arderile din casă (sobe), deci e strict boală cauzată de condiţiile de trai.

În SM, nu s-a constatat progresia bolii la SMPP (primar progresiv) timp de 6 luni (= 180 zile = 26 săptămâni). Chiar dacă erau optimişti, nu au revenit cu date pe timpi mai îndelungaţi.

Şi alt studiu pozitiv făcut în doar 8 săptămâni (vreo 60 zile!!!)!

Şi eu am avut perioade minunate de câte 8 luni, în care am băut doar cafea la micul dejun. Spre deosebire de alţii, eu pun îngheţată de vanilie în cafea, ca s-o răcesc. Leacul meu e: frappe home-made!

Unele efecte adverse majore:

• dureri abdominale ATROCE;
• icter (probabil hepatotoxicitate gravă);
• urină colorată brun (de la icter);

Unele efecte adverse minore:

• diaree/constipaţie (întotdeauna e de bun augur să ai scaun anormal);
• dureri de cap (mmm... să fii cu capul de două ori);
• dureri musculare sau articulare (după frisoane date de pseudo-sevraj?);
• dureri abdominale mai blânde (iupiii, nu sunt ATROCE);
• greaţă sau vomă (pseudo-sevraj?);
• nervozitate sau tulburarea somnului (pseudo-sevraj?).

Hmm... are reacţii adverse pentru că e un medicament puternic, utilizat în dezvăţarea drogaţilor!

  

Is Low Dose Naltrexone Stimulating Inflammation?

Is LDN right for you?

The comments and posts you are reading saying how good they feel is because their immune status matches how LDN supports their imbalanced cytokines and chemokines. LDN works only for those with the correct immune status that Naltrexone or Naloxone supports.

If you do not match that cytokine or chemokine profile. LDN will only increase the damage and further disrupt your body’s ability to control the immune system. If you are using LDN and not satisfied with the way you are feeling. It is probably not right for you.

LDN stimulează inflamaţia? 

E LDN potrivit pentru tine? 

Comentariile favorabile pe care le citeşti se datorează potrivirii dintre citokinele şi chemokinele pacienţilor şi reglările pe care LDN le face în organismul lor. LDN funcţionează pentru că pacienţii ăia au un sistem imun corect pentru Naltrexonă sau Naloxonă.

Dacă nu ţi se potriveşte profilul citokinelor sau chemokinelor, LDN doar va spori leziunile şi va împiedica organismul să controleze sistemul imunitar. Dacă foloseşti LDN şi nu te simţi bine, nu ţi se potriveşte.

De ce se simt mai bine unii care au încercat LDN? Poate excesul de endorfine îi face fericiţi prin secreţia de dopamină. Şi când nu mai ai senzaţia sufocantă că maine te sfârşeşti, poate că mintea cucereşte corpul (mind over matter). Poate că ei sunt deprimaţi şi de-asta nu ies din casă.

Dar din acelaşi motiv, la cei la care boala nu are şi componentă psihologică (aia bolnavi doar cu corpul), LDN nu are efecte miraculoase. EXCEPTÂND durerile cauzate de leziuni.

Fibromyalgia – Naltrexone Mediocre Results

http://multiple-sclerosis-research.blogspot.com/2014/07/low-dose-naltrexone-for-treatment-of.html 

http://multiple-sclerosis-research.blogspot.com/2011/05/ldn-of-low-dose-naltrexone.html

Start Rheumatoid Arthritis Treatment at EarliestPossible: Avoid the Same Mistake I Had Once Made

DACĂ AVEAM EU NEVOIE DE OPERAŢIE...

mergeam să îmi discut problema cu doctoral-medic profesor universitar pe problema mea.

Şi îl intrebam dacă el consideră că are mijloacele necesare pentru a mă ajuta.

Daca nu le-ar fi avut, iar problema mea medicală suporta un dram de amânare, aş fi făcut apel la autorităţile în domeniu pentru a ajuta spitalul în cauză să fie dotat cu cele necesare.

Dacă nu ar fi avut experienţa necesară, l-aş fi intrebat pe prof. univ. pe cine consideră experimentat şi dacă nu consideră că doctorii din subordinea lui pot învăţa ceva de la el.

Apoi îl rugam să aranjeze să aducem expertul în cauză în România, şi să mă opereze. Simultan, cei care încă intră în sălile de operaţie aveau şansa să înveţe ceva nou.

Şi mi-aş fi menajat pe cât posibil operaţia, că niciunui medic nu-i place sa-ţi baţi joc de munca lui. Oricum, vine vacanţa. Oricum, nu s-ar fi pus problema să nu muncesc intelectual.

Internetul e o invenţie minunată, nu-i aşa?

Dar la final voi fi ajutat cu dotarea unei secţii de spital sau măcar aş fi ajutat cu obţinerea de experienţă a personalului medical, care să „dea mai departe” informaţia, ştiinţa.

CELULITA E SUBIECT DE WEEKEND

Etimologic, vine din fr. cellule (celulă mică), la care s-a adăugat sufixul –ită (utilizat în medicină pentru a arăta inflamaţia structurii în cauză (ex: encefalită, hepatită, miozită, apendicită, amigdalită).

Bine, în engleză există cellulite şi cellulitis.

Dacă cellulite denotă estetica „neplăcută” a posteriorului feminin (that's how most female butts look like, get over it), cellulitis înseamnă inflamaţia de origine bacteriană a ţesutului subcutanat (care nu-i de glumă, depăşeşte problemele estetice, poate să evolueze în necroze, ulceraţii îngrozitoare ale pielii şi chiar decese).

 Dar să observăm problema istoric: 

Odată cu emanciparea femeii şi trimiterea ei la muncă pentru a obţine independenţă financiară în contextul primului Război Mondial, dar şi al marilor progrese realizate prin Revoluţiile Industriale, s-au dus pe apa sâmbetei şi căsătoriile aranjate. 

Adică nu se mai putea baza pe familie că îi găseşte sponsorul de care să se lege legal şi pe vecie (deşi divorţurile luaseră avânt, odată cu avocaţii).

Şi când tot ce contează când îţi cauţi perechea e persoana ta (aspect fizic, educaţie, muncă), e foarte uşor să ţi se inducă părerea că nu arăţi bine şi de-asta nu te vor bărbaţii. 

Deci, nişte „antreprenoare” au expus gagicuţe cu craci frumoşi care dansau de seara până dimineaţa, la saloanele lor de „înfrumuseţare” şi au spus că aşa trebuie să arate toate femeile, că altfel sunt indezirabile.

Apoi au inceput şi bărbaţii (opţional doctori, mai mult escroci) şmecheri antreprenorii. Nu a mai contat că diferenţele dintre ţesutul subcutanat al femeilor adulte, al fetiţelor şi al bărbaţilor sunt de natură functională. Că femeile din peşteri (unde omul a petrecut milioane de ani) stăteau cu plozii în jurul focului şi făceau haine, găteau, spălau etc., iar bărbaţii plecau la vânătoare. 

De-a lungul evoluţiei, bărbaţii au avut nevoie de musculatură dezvoltată (şi pentru că nu erau atât de necesari supravieţuirii, un barbat putând fi tatăl mai multor copii în acelaşi timp) nu trebuiau să facă faţă foametelor. 

În schimb, femeile au de ţinut un fetus de-a lungul celor 9-10 luni de sarcină, indiferent că afară e secetă sau iarnă, că afară plouă sau ninge. Mai trebuie şi alăptat, iar laptele este majoritar apă cu proteine şi grăsime (grăsime luată din depozite).

Grăsimea este energie de rezervă pentru organism. Ce mai, grăsimea este viaţă. 

Cel mai simplu mod de a depozita grăsimea este în jurul corpului. Aşa o ai cu tine tot timpul şi nu te încetineşte. 

Deci, organismul a găsit un mod ingenios de a depune grasimea la femei: sub piele, în jurul centrului de greutate (acolo unde nu îi îngreunează picioarele, dar nici nu îi cauzează neplăceri cu coloana) - pe fese şi imediat sub ele. 

Bărbaţii n-au treabă cu aşa ceva – ei trebuiau să vâneze, şi viaţa mergea înainte şi fără ei... unul singur să rămână în trib. 

Grăsimea se depozitează într-un ţesut conjunctiv lax (adică, relaxat), care permite acumularea unor cantităţi mari (că doar asigură supravieţuirea speciei şi neamului). De aceea şi pielea fină a femeilor permite acumularea masivă; pielea care acoperă această bancă de rezervă, se mulează perfect. Dar are aspectul pe care îl are.

Şi ajungem la miezul problemei: siguranţa femeilor în propria fiinţă. După milenii în care au fost agresate, dispreţuite, educate să ţină capul plecat, să nu aibă curaj, în aproximativ 100 ani au ajuns capi de familie, aducători de pâine, şoferite, doctori, ingineri, astronauţi, preşedinti.

Dar siguranţa în aspectul propriu... e la pământ.

Se lasa ameţite, prostite, de diverse poze ale unor adolescente pre-menstruaţie şi ascultă de „specialişti” care le spun că e vorba de celulita şi că ea e o boală care trebuie să dispară.

Fals! E grăsime necesară existenţei speciei şi dacă ai o greutate decentă în raport cu înălţimea, şi un raport plăcut vizual al corpului, aia eşti. De ce să-ţi faci griji? Tu să fii sănătoasă!

Că ţi se spune că ar trebui să cumperi un produs de zeci de lei? Sau că trebuie să transpiri într-o sală închisă, alături de persoane necunoscute, ca să câştige şi absolvenţii de la Sport un ban cinstit (care nu se bagă în recuperare fizică pentru că e mai mult de muncă şi cu oameni neputincioşi şi săraci)?

PS: pielea e considerată cel mai mare organ al oamenilor. Este prima barieră dintre noi şi mediul înconjurător (şi microbii din jur). Când este întreagă (fără tăieturi), ea nu permite trecerea invadatorilor. De asemenea, sunt foarte puţine substanţe chimice care pot trece prin piele, iar acestea sunt foarte toxice.

Ce fel de cremă/loţiune ar putea trece prin piele pentru a permite unui extract musai „natural” să topească grăsimea din „celulită”?

PPS: grăsimea asta a ajutat oamenii să ajungă pe lună, că fără ea muream din Era Glaciară. Nici un organism sănătos nu va renunţa la grăsime, cu tot sportul din lume, că doar ea se depune să nu incomodeze :).