MÂNCAREA STRĂBUNILOR

Grecul Hipocrate e ăla considerat părintele medicinei vestice, acela cu jurământul invocat de toţi românii când medicii încep să spună că e jignitor ca după 6 ani de facultate să ai salariul de încadrare sub salariul mediu.

El a observat bolnavii din punct de vedere clinic, şi a zis că bolile nu au cauze filosofice (adică, bolnavul nu e bolnav pentru că a filosofat în acest sens – are un conflict interior nerezolvat) sau cauze divine (că te pocneşte sfântul cu biciul bolii incurabile pentru că eşti infidel religiei).

Urmărind bolnavii, a observat că dacă îi pune pe graşi la dietă, le mai reduce diabetul, aşa că a zis: „mâncarea să vă fie leac şi să vă hrăniţi cu leacurile” (nu doar prima parte, care e o citare incompletă – ca o mică dezinformare voită din partea celor care nu profesează legal). Ceea ce se aplică cu succes în cazurile de origine nutriţională (obezitate din cauza mâncării excesive, diabet cauzat de obezitate cu mâncare excesivă, alergii în care se evită contactul cu alergenul etc.).

În ziua de azi, bolile care se pot trata prin dietă sunt puţine şi se tratează fără prea mare tam-tam. Problema sunt alea care necesită intervenţii medicamentoase/chirurgicale.

Dar ce mânca acest Hipocrate, născut în anul 460 î.Hr., Grecia Antică?

Pâine – aliment de bază, din grâu şi orz şi drojdie.

Fructe şi legume (varză, ceapă, linte, năut, fasole, alte leguminoase, smochine, stafide, rodii) – făceau supe sau piureuri. La oraş, pentru că legumele proaspete erau scumpe, mâncau uscături precum lintea. Deserturile erau din fructe şi nuci.

Carne şi peşte – era scumpă, dar făceau cârnaţi (ca să conserve mai bine o sursă de aminoacizi esenţiali). Oricum, carnea era atât de importantă, încât lăsau copiii să mănânce carnea, iar boşorogii se mulţumeau cu supa de carne. Peştele proaspăt şi fructele de mare (calmar, caracatiţă, scoici) erau consummate în oraşele de la malul mării.

Ouă şi produse lactate - grecii ţineau găini, prepeliţe, fazani, gâşte. Şi albuşurile, şi ouăle întregi erau folosite în preparate şi în deserturi. La ţară se mai bea lapte, dar nu prea îl gateau. Untul era folosit mai rar, fiind obiceiul altor naţii (deci nu făceau la fel). Dar consumau lactate (brânză de vaci, iaurt, brânze de mai multe feluri).

Băuturi: apa potabilă era un lux, aşa că beau şi şpriţ de vin (pentru că barbarii din nord preferau vinul nediluat – cauze clare de nebunie, nu?).