GLUTENIŞTII (III). DIGESTIA GLUTENULUI

– Citesc despre unii care cred că sursa tuturor relelor e pâinea. 

– Aaa, glutenişti... 

– Cum de-ai auzit de ei? 

– Nu e o chestie nouă. Bine, la noi e relativ nouă.

Produsul cu făină este mestecat, amestecat cu saliva (începe digestia glucidelor) şi înghiţit.

În stomac, începe degradarea structurilor mari, datorită pH-ului redus. Astfel, compuşii sunt din ce în ce mai mici şi pot fi „atacaţi” de enzimele din intestin.

În duoden, glutenul este „rupt” în bucăţele mai mici, care ajung în jejun. De-abia în jejun, enzimele locale descompun proteinele în peptide, pentru a elibera aminoacizii componenţi, care sunt preluaţi de enterocite (celule ale intestinului cu rol în absorbţia nutrienţilor).

Pentru că tot procesul se întâmplă moleculă (de aminoacid) cu moleculă (de aminoacid), pentru câtă mâncare înghiţim, e nevoie de multe enterocite. Deci, pentru a avea multe celule într-un spaţiu mic, natura ne-a înzestrat cu vilozităţi, nişte artificii ingenioase de a mări suprafaţa totală de celule, fără a avea metri pătraţi de intestine.

Problema e că unele peptide nu pot fi descompuse în aminoacizii constituenţi şi se ataşează de celulele cu rol în absorbţie al nutrienţilor (enterocite, celule ale intestinului). Ele sunt asimilate de enterocite, însă sistemul imun ştie că acele peptide sunt inamici, şi distruge enterocitele.

Deci, începe un întreg război imunitar direcţionat împotriva acelor celule care au preluat peptidul nedigerabil (boala celiacă):

• Apare enterita;
• Conţinutul tubului digestiv este eliminat prin diaree;
• Celulele sunt ucise (exfoliate);
• Inflamaţia din peretele tubului digestiv duce la dispariţia vilozităţilor (problematic pentru că în criptele intestinale sunt celulele stem ale enterocitelor);
• Normal că nu se mai absoarbe nimic, deci pacienţii slăbesc în timp.