Prietena mea cea mai bună a făcut Basedow-Graves, boala aia
cu ochi de broască (era o broscuţă foarte frumoasă) şi s-a
tratat: a luat medicamente ca să-şi aducă hormonii la „normal”, ca organismul
să fie „echilibrat tiroidian” când ii scoate glanda tiroidă (cu cuţitul bisturiul).
Acum ia hormoni sintetici şi îşi vede de viaţă în continuare.
S-a împiedicat
de hipertiroidism cam un an.
O parte din mine o invidiază, pentru că, deşi s-a chinuit
şi ea, s-a desparţit în condiţii amiabile de un organ prea bătut de
sistemul (auto)imun. A putut să facă
asta.
La mine ar fi mai greu să scot organul afectat. Nu pentru
că mă consider foarte deşteaptă şi nu se poate fără să gândesc, însă creierul
ne coordonează viaţa, începând de la nivelurile
bazale ale piramiei lui Maslow (respiraţie, apă, mâncare, somn, excreţie – cam tot
ce ştie să pretindă şi un bebeluş).
Cu el bem, mâncăm, simţim frigul şi nu stăm în ger să
degerăm, datorită sistemului nervos central respirăm. Gândirea se întâmplă prin neuroni; prin interacţiunile
lor învăţăm (ex. să nu ţinem mâna în apa clocotită).
Un om prost nu foloseşte ce are (însă are).
Un om ghinionist nu (mai) are ce să folosească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu