FILOSOFIE DE WEEKEND: FĂRĂ CREIER E GREU SĂ FII PÂNĂ ŞI PROST

Prietena mea cea mai bună a făcut Basedow-Graves, boala aia cu ochi de broască (era o broscuţă foarte frumoasă) şi s-a tratat: a luat medicamente ca să-şi aducă hormonii la „normal”, ca organismul să fie „echilibrat tiroidian” când ii scoate glanda tiroidă (cu cuţitul bisturiul).

Acum ia hormoni sintetici şi îşi vede de viaţă în continuare.

S-a împiedicat de hipertiroidism cam un an.

O parte din mine o invidiază, pentru că, deşi s-a chinuit şi ea, s-a desparţit în condiţii amiabile de un organ prea bătut de sistemul (auto)imun. A putut să facă asta.

La mine ar fi mai greu să scot organul afectat. Nu pentru că mă consider foarte deşteaptă şi nu se poate fără să gândesc, însă creierul ne coordonează viaţa, începând de la nivelurile bazale ale piramiei lui Maslow (respiraţie, apă, mâncare, somn, excreţie – cam tot ce ştie să pretindă şi un bebeluş).

Cu el bem, mâncăm, simţim frigul şi nu stăm în ger să degerăm, datorită sistemului nervos central respirăm. Gândirea se întâmplă prin neuroni; prin interacţiunile lor învăţăm (ex. să nu ţinem mâna în apa clocotită).

Un om prost nu foloseşte ce are (însă are).

Un om ghinionist nu (mai) are ce să folosească.

PANACEUL LDN

Later edit:

Individuals who are normally resistant to consuming mainstream pharmaceuticals are nonetheless often willing to trial LDN. Patient affinity for LDN may be driven somewhat by the “low-dose” preface, which can be agreeable to individuals who have experienced negative side effects from other medications. Clinicians prescribing LDN should be aware that many patients will come into the treatment with considerable expectations which could drive placebo effects. Patients may even approach a clinician with a specific request to be prescribed LDN.

Drogurile opioide (morfina, metadona, hidrocodona, oxicodona), deopotrivă şi analgezice (de-alea de iau durerea cu mâna), se leagă la receptorii pentru endorfină din creier, receptorii care recepţionează durerea. Ei bine, când receptorii de durere sunt ocupaţi de aceste substanţe, nu se mai percepe durerea FIZICĂ (nu „spirituală”) la fel.

Naltrexona intră în competiţie cu drogurile astea (adică, se bucură să ajungă prima la receptor) şi îl ocupă (stă în braţe la receptor). DAR nu îl activează.

Aşadar, un dependent de opioide tratat cu naltrexonă se poate droga cu favoritele lui: drogurile în cauză nu se vor mai lega dereceptorii neuronilor (că acolo tronează naltrexona) şi nu îi vor mai induce drogatului senzaţia de „bine”care îl făcea să tot consume. Aşa se dezvaţă de droguri şi termină cu adicţia.Şi fără senzaţii neplăcute de sevraj (cică).

Pe acelaşi mecanism, despre LDN (Low Dose of Naltrexone = doze mici de naltrexonă) s-a emis IPOTEZA (că doar atât e) că, luat seara, forţează organismul să producă mai multe endorfine, şi dimineaţa LDN părăseşte receptorii, iar tu eşti high pe endorfine naturale.

Organismele vii nu sunt niciodată echilibrate!În biologie, echilibrul înseamnă moarte. Dacă nu mai au pentru ce să se lupte, ce să modifice, tot felul de mecanisme de manipulat, celulele mor.

Organismul are el foarte multe celule şi substanţe importante, printre care şi aceste endorfine. Care reprezintă „strigăte” ale neuronilor între ei – aşa comunică pentru a lucra şi a pune umărul la avansul societăţii organismului (că nu vor să moară nici neuronii).

Neuronii lucrează în serie: primul îi dă semnal lui nr. 2, care îi spune lui 3 (şamd) până la X, care dă înapoi semnal primului să se potolească, că a înţeles, a făcut ceea ce trebuia şi să nu-i mai urle cu endorfine (feedback negativ).

Bun, când blochezi activitatea intermediară (de la nr. 2 la nr. 7, să zicem), primul secretă iniţial endorfine ca de obicei şi, în mod normal, e oprit de alt semnal de la X. Doar că primul secretă, şi nu mai primeşte mesajul să se oprească. Endorfinele se acumulează şi nu sunt folosite/epuizate. X nu primeşte nici un semnal şi şomează. După ce dispare LDN (spre dimineaţă), neuronii de la 2 la X încep să lucreze, doar că primesc enorm de multe endorfine.

Acum, că sistemul imun ar fi sensibil la endorfine n-am auzit.
Sportul şi ciocolata cresc secreţia de endorfine. Şi, totuşi, n-am auzit ca sportivii de performanţă (care au endorfine în ei) cu SM să se „vindece”; nici măcar progresia bolii nu e ameliorată.Endorfinele sintetizate din plăcerea degustării ciocolatei putem să le testăm şi noi.

Acum, ceea ce speculează foarte mulţi e chiar propria ignoranţă: bolile autoimune nu înseamnă sistem imun slab sau puternic, ele înseamnă sistem imun prost educat.

Eu nu am nevoie de creşterea imunităţii, ca sistemul meu imunitar e prost şi o să-mi dea în cap literalmente. Dar nu am nevoie de imunosupresie, că sistemul meu imunitar e prost şi îmi va ataca, în principal, creierul, lăsându-mă pradă microbilor ubicvitari (de-ăia nepericuloşi în mod normal).

Desigur, beneficiile majore în tratament îl au supresoarele, că îl moleşesc şi nu mai are prostul forţă.

Sistemul imunitar funcţionează pe bază de simţiri (feeling-uri) şi poze. Unele celule simt că ceva e rău şi îi dau în cap fără să întrebe, apoi vin alte celule care se uită bine la (resturile) posibiliul „infractor”, îi memorează trăsăturile şi data viitoare ştie toată lumea pe cine să omoare.

Pe ideea asta funcţionează vaccinurile. Mai nou, nu se administrează materialul genetic al microbilor, ci doar „aspectul” (proteinele de pe afară), pentru ca sistemul imun să aibe doar memoria aspectului infractorului.

Deci, autoimunitatea e foarte complicată. Un sistem imun educat să distrugă o structură poate fi cu greu dezvăţat de aşa ceva – asta va fi UNA din cheile vindecării în viitor. Oricum, nu cu o moleculă prostim/dezvăţăm/reeducăm un sistem.

OK!

LDN se pretează bine în SIDA, cancer, Parkinson, SLA, BPOC, (bineînţeles) autism... Chiar în toate???

SIDA = sindromul imunodeficienţei dobândite, care nu e obligatoriu să fie cauzată de infecţia cu HIV. Şi cei cu transplant pot face SIDA. Da, şi SMiştii trataţi cu imunosupresoare pot face SIDA, doar că e reversibilă.

Cancer = atât de variat, încât e imposibil să ai un medicament bun la toate tipurile de cancer.

Parkinson = afectarea neuronilor motori, care emit semnale intermitent, şi dau tremuriciul specific. Şi altele mai nasoale. 

Dar au uitat Alzheimerul, care tot prin acumulare de (alte) substanţe funcţionează?

BPOC (BronhoPneumopatia Obstructivă Cronică) = cauza principală este fumul de ţigară, poluarea cu particule rezultate din arderile din casă (sobe), deci e strict boală cauzată de condiţiile de trai.

În SM, nu s-a constatat progresia bolii la SMPP (primar progresiv) timp de 6 luni (= 180 zile = 26 săptămâni). Chiar dacă erau optimişti, nu au revenit cu date pe timpi mai îndelungaţi.

Şi alt studiu pozitiv făcut în doar 8 săptămâni (vreo 60 zile!!!)!

Şi eu am avut perioade minunate de câte 8 luni, în care am băut doar cafea la micul dejun. Spre deosebire de alţii, eu pun îngheţată de vanilie în cafea, ca s-o răcesc. Leacul meu e: frappe home-made!

Unele efecte adverse majore:

• dureri abdominale ATROCE;
• icter (probabil hepatotoxicitate gravă);
• urină colorată brun (de la icter);

Unele efecte adverse minore:

• diaree/constipaţie (întotdeauna e de bun augur să ai scaun anormal);
• dureri de cap (mmm... să fii cu capul de două ori);
• dureri musculare sau articulare (după frisoane date de pseudo-sevraj?);
• dureri abdominale mai blânde (iupiii, nu sunt ATROCE);
• greaţă sau vomă (pseudo-sevraj?);
• nervozitate sau tulburarea somnului (pseudo-sevraj?).

Hmm... are reacţii adverse pentru că e un medicament puternic, utilizat în dezvăţarea drogaţilor!

  

Is Low Dose Naltrexone Stimulating Inflammation?

Is LDN right for you?

The comments and posts you are reading saying how good they feel is because their immune status matches how LDN supports their imbalanced cytokines and chemokines. LDN works only for those with the correct immune status that Naltrexone or Naloxone supports.

If you do not match that cytokine or chemokine profile. LDN will only increase the damage and further disrupt your body’s ability to control the immune system. If you are using LDN and not satisfied with the way you are feeling. It is probably not right for you.

LDN stimulează inflamaţia? 

E LDN potrivit pentru tine? 

Comentariile favorabile pe care le citeşti se datorează potrivirii dintre citokinele şi chemokinele pacienţilor şi reglările pe care LDN le face în organismul lor. LDN funcţionează pentru că pacienţii ăia au un sistem imun corect pentru Naltrexonă sau Naloxonă.

Dacă nu ţi se potriveşte profilul citokinelor sau chemokinelor, LDN doar va spori leziunile şi va împiedica organismul să controleze sistemul imunitar. Dacă foloseşti LDN şi nu te simţi bine, nu ţi se potriveşte.

De ce se simt mai bine unii care au încercat LDN? Poate excesul de endorfine îi face fericiţi prin secreţia de dopamină. Şi când nu mai ai senzaţia sufocantă că maine te sfârşeşti, poate că mintea cucereşte corpul (mind over matter). Poate că ei sunt deprimaţi şi de-asta nu ies din casă.

Dar din acelaşi motiv, la cei la care boala nu are şi componentă psihologică (aia bolnavi doar cu corpul), LDN nu are efecte miraculoase. EXCEPTÂND durerile cauzate de leziuni.

Fibromyalgia – Naltrexone Mediocre Results

http://multiple-sclerosis-research.blogspot.com/2014/07/low-dose-naltrexone-for-treatment-of.html 

http://multiple-sclerosis-research.blogspot.com/2011/05/ldn-of-low-dose-naltrexone.html

Start Rheumatoid Arthritis Treatment at EarliestPossible: Avoid the Same Mistake I Had Once Made

ZIUA DE CONŞTIENTIZARE A SCLEROZEI MULTIPLE (MS AWARENESS DAY) 27 MAI 2015

Este ziua în care se atrage atenţia asupra SM.

Nu este o zi de sărbătoare, nici una în care se demonstrează ceva.

Nu este portocalie, dar nici neagră, nici bleu, roz, mov, verde, galbenă sau alte nuanţe.

Ultima zi de miercuri din luna mai este ziua în care se atrage atenţia asupra importanţei SM în societate. Pentru că odată ce ea loveşte, nu se lasă până nu distruge tot.

SM este o boală autoimună ce atacă creierul. Evoluează progresiv, distrugând mielina, rănind axonii, omorând neuronii, provocând atrofie cerebrală.Începe din adolescenţă/tinereţe, iar simptomele se agravează pe măsură ce boala avansează. Manifestările neuronale pot fi diverse, de aceea diagnosticul este dificil, necesitând excluderea altor boli.Tratamentul disponibil în acest moment nu vindecă, dar încetineşte progresia prin temperarea reacţiei autoimune.Prognosticul este variat, fiind mult influenţat de rapiditatea cu care un pacient este pus pe tratament.

Ea produce pagube socio-economice foarte importante atunci când nu este diagnosticată şi tratată la timp. Scoate tinerii din câmpul muncii şi îi pensionează prematur pe caz de boală.

Anul acesta se vorbeşte despre 

ACCESUL pacienţilor cu SM la NORMALITATE.

Anul 2015 vrea să atragă atenţia asupra (in)ACCESIBILITĂŢII pacienţilor cu SM la: 

• Mijloace de diagnostic (RMN);
• Tratament, pentru că încă sunt pacienţi netrataţi;
• Substanţe active noi, încă indisponibile în ţara noastră;
• Locuri de muncă, pentru că lipsa medicamentelor prin bugetul Sănătăţii duc la neîncrederea angajatorului;
• Viaţă de familie;
• Transport public;
• Informaţii pe înţelesul pacienţilor nespecialişti;
• Doctori specialişti neurologi, concentraţi acum în doar 5 oraşe ale ţării.

Până şi în Polonia, unde accesul la tratamentul de primă linie era limitat la 5 ani, acum tratamentul se dă nelimitat. 

Pacienţii din România nu se tratează cu declaraţii fără acoperire!

Ei trebuie să aibă ACCES la terapii!

POVESTEA UNUI NEURON NUD

Dacă ţi-ai găsi locul de muncă pentru care te-ai pregătit toată viaţa la Polul Nord, şi te-ai duce acolo, şi ai fi îmbrăcat corespunzător, ţi-ar fi cald şi ai avea mâncare, tot ce-ţi este necesar, ar fi bine, nu?

Ar fi micul tău paradis existenţial, în care nu deranjezi pe nimeni, nu eşti deranjat de nimeni, contribui la dezvoltarea lumii cum poţi.

Şi dacă te-ar lovi un grup de indivizi puşi pe rele, care-ţi strică hainele şi îţi distrug sursele de mâncare? Te lasă expus intemperiilor, fără mâncare, fără transport.

Izolat, în zăpadă. Te lupţi să supravieţuieşti, dar n-ai ce să faci. Deşi ai instincte bune, nu ai cum să rezişti. Mai întâi îţi degeră picioarele şi cad. Apoi, mâinile. Apoi, tu.

Axonii nu sunt elemente de sine stătătoare, ei sunt prelungirile (foarte utile) ale unor neuroni. Dacă axonii sunt denudaţi (dezbrăcaţi) de mielină, dar şi distruşi în procesul inflamator, neuronii nu-şi mai fac treaba, dar nici nu supravieţuiesc.

Rezultă: atrofia cerebrală! E chiar atât de gravă precum sună.