Deci, bolile autoimune sunt foarte variate
(ca tipurile de celule care ne protejează de invadatori şi anticorpii pe care
organismul îi tot produce).
Practic, cu sistemul imunitar se întâmplă ceva, şi
leucocitele (în principal, limfocitele) nu mai recunosc celulele proprii, pe
care le atacă pentru a le omorî (ca pe orice alt intrus).
În funcţie de celulele pe care le atacă, simptomele
diferă, şi la fel şi boala.
Majoritatea denumirilor acestor boli sunt date de
simptome (diabet = poliurie, urinare
excesivă; psoriasis = a avea
mâncărimi), de leziuni (scleroza multiplă)
sau de inflamaţia produsă (artrita
reumatoidă, tiroidita, leuconevraxita, vasculita), pentru că nu se cunoaşte
cauza exactă (cum ar fi la hepatita
virală, stafilococia, candidoza, herpesul).
Dovadă că sistemul imunitar se îmbolnăveşte de timpuriu e
că majoritatea acestor boli se observă la tineri. Rapiditatea cu care partea
bolnavă din sistemul imun acţionează dictează vârsta la care apar simptomele. Desigur,
există oameni care compensează distrugerile produse de sistemul imun până la
vârsta adultă, şi „îi fac faţă” cu brio.
De aceea există persoane care fac diabet insulino-dependent tip 1 (pentru că anticorpii le-au ucis celulele care produceau insulina) la vârsta de 40 ani, de exemplu.
Sistemul imun circulă, prin sânge, în tot organismul.
Sângele e viaţă.
Sistemul imun rebel (autoimun) poate oricând să îşi
crească spectrul de „acţiune”, şi să atace şi alte structuri.
Viaţa este unică. Nu există fiinţă identică, exceptând
virusurile, care sunt la limita dintre viu şi neviu. În rest, bacteriile
evoluează de la o generaţie la alta şi capătă rezistenţă la antibiotice
(virusurile se adaptează ceva mai greu la antivirale).
Cu fiecare generaţie, plantele şi animalele se adaptează
mai bine mediului în care trăiesc. Toate animalele caută să asigure, de fapt,
supravieţuirea speciei.
Deci nu toţi oamenii al căror sistem imun o ia pe calea
autoimună vor suferi din cauza asta. Unii vor rămâne „clinic sănătoşi” toată viaţa. Alţii vor avea momente grele. Alţii vor fi loviţi brutal de o gamă mare de autoimune.
Nu trebuie să o luăm razna şi să devenim ipohondri, să
considerăm că e de datoria noastră să avem toate bolile din nomenclatorul de
boli autoimune.
Dar trebuie să fim conştienţi că existenţa unei boli
autoimune NU ne scuteşte de alte boli autoimune,
