Se afișează postările cu eticheta leziuni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta leziuni. Afișați toate postările

marți, 16 iunie 2015

AUTO-IMUN


Deci, bolile autoimune sunt foarte variate (ca tipurile de celule care ne protejează de invadatori şi anticorpii pe care organismul îi tot produce).

Practic, cu sistemul imunitar se întâmplă ceva, şi leucocitele (în principal, limfocitele) nu mai recunosc celulele proprii, pe care le atacă pentru a le omorî (ca pe orice alt intrus).
În funcţie de celulele pe care le atacă, simptomele diferă, şi la fel şi boala.

Majoritatea denumirilor acestor boli sunt date de simptome (diabet = poliurie, urinare excesivă; psoriasis = a avea mâncărimi), de leziuni (scleroza multiplă) sau de inflamaţia produsă (artrita reumatoidă, tiroidita, leuconevraxita, vasculita), pentru că nu se cunoaşte cauza exactă (cum ar fi la hepatita virală, stafilococia, candidoza, herpesul).

Dovadă că sistemul imunitar se îmbolnăveşte de timpuriu e că majoritatea acestor boli se observă la tineri. Rapiditatea cu care partea bolnavă din sistemul imun acţionează dictează vârsta la care apar simptomele. Desigur, există oameni care compensează distrugerile produse de sistemul imun până la vârsta adultă, şi „îi fac faţă” cu brio.

De aceea există persoane care fac diabet insulino-dependent tip 1 (pentru că anticorpii le-au ucis celulele care produceau insulina) la vârsta de 40 ani, de exemplu.


Sistemul imun circulă, prin sânge, în tot organismul.
Sângele e viaţă.

Sistemul imun rebel (autoimun) poate oricând să îşi crească spectrul de „acţiune”, şi să atace şi alte structuri.







Viaţa este unică. Nu există fiinţă identică, exceptând virusurile, care sunt la limita dintre viu şi neviu. În rest, bacteriile evoluează de la o generaţie la alta şi capătă rezistenţă la antibiotice (virusurile se adaptează ceva mai greu la antivirale).
Cu fiecare generaţie, plantele şi animalele se adaptează mai bine mediului în care trăiesc. Toate animalele caută să asigure, de fapt, supravieţuirea speciei.

Deci nu toţi oamenii al căror sistem imun o ia pe calea autoimună vor suferi din cauza asta. Unii vor rămâne „clinic sănătoşi” toată viaţa. Alţii vor avea momente grele. Alţii vor fi loviţi brutal de o gamă mare de autoimune.


Nu trebuie să o luăm razna şi să devenim ipohondri, să considerăm că e de datoria noastră să avem toate bolile din nomenclatorul de boli autoimune.

Dar trebuie să fim conştienţi că existenţa unei boli autoimune NU ne scuteşte de alte boli autoimunecare pot apărea mai târziu în viaţă.


miercuri, 3 iunie 2015

SISTEMUL IMUN ŞI TRATAMENTUL PENTRU SCLEROZA MULTIPLĂ

După ce leucocitele (globulele albe din sânge) au identificat mielina (şi oligodendrocitele) ca pe un duşman, le atacă prin intermediul anticorpilor (armelor) produşi de limfocitele B. Aceşti anticorpi se ataşează de ţintă şi semnalizează limfocitelor T că au identificat nişte inamici. Limfocitele T distrug inamicii şi produc inflamaţie.


Toate celulele sistemului imun comunică între ele prin intermediul unor molecule-mesager (citokine). Dintre aceste citokine, interferonii modulează/interferă cu răspunsul sistemului imun la virusuri, baterii, cancer, alte substanţe/celule străine şi sunt responsabili de exacerbarea sau temperarea reacţiei imunitare, chiar dacă nu acţionează ei direct.


Ce sunt substanţele active date în SM?

În comunitatea SM, pentru denumirea tratamentelor de primă linie este utilizat acronimul CRAB:

marți, 2 iunie 2015

PROGRAMUL NAŢIONAL DE TRATAMENT AL BOLILOR NEUROLOGICE




Unităţi care derulează subprogramul (11 în total, pentru toată ţara):

Eliberarea medicamentelor specifice se face în baza prescripţiilor medicale conform Registrului de tratament al bolnavilor cu scleroză multiplă.

Bineînţeles, nu există pacienţi în aşteptare. Doar persoane diagnosticate, încă netratate şi nerecunoscute oficial de Ministerul Sănătăţii.

luni, 18 mai 2015

VAI, AI SCLEROZĂ MULTIPLĂ? NU E ATÂT DE GRAV, DOAR ŢI SE STRICĂ MIELINA!



Atrofia cerebrală este o diminuare ireversibilă a volumului parenchimatos al creierului, însoţită de reducerea capacităţii intelectuale, până când se ajunge la instalarea unei demenţe totale.

Există o atrofie cerebrală care apare o dată cu înaintarea în vârstă a persoanei, dar cea mai importantă atrofie cerebrală este aceea care apare în unele boli degenerative ale creierului.

  • demenţă (disfuncţie progresivă intelectuală sau de memorie, ce afectează abilităţile de lucru sau socializare);
  • crize, atacuri (variate: dezorientări, mişcări anormale repetitive, pierderea cunoştinţei, convulsii).
  • afazie (pierdere totală sau parțială a facultății de a vorbi și de a înțelege limbajul articulat).


Diagnosticul se pune cu ajutorul tomografului computerizat (CT) şi a rezonanţei magnetice nucleare (RMN).


Nu există un medicament specific pentru reversibilitatea atrofiei cerebrale, însă se studiate unele medicamente neurotrofice ce ar putea opri moartea neuronului.

duminică, 17 mai 2015

POVESTEA UNUI NEURON NUD

Dacă ţi-ai găsi locul de muncă pentru care te-ai pregătit toată viaţa la Polul Nord, şi te-ai duce acolo, şi ai fi îmbrăcat corespunzător, ţi-ar fi cald şi ai avea mâncare, tot ce-ţi este necesar, ar fi bine, nu?

Ar fi micul tău paradis existenţial, în care nu deranjezi pe nimeni, nu eşti deranjat de nimeni, contribui la dezvoltarea lumii cum poţi.

Şi dacă te-ar lovi un grup de indivizi puşi pe rele, care-ţi strică hainele şi îţi distrug sursele de mâncare? Te lasă expus intemperiilor, fără mâncare, fără transport.

Izolat, în zăpadă. Te lupţi să supravieţuieşti, dar n-ai ce să faci. Deşi ai instincte bune, nu ai cum să rezişti. Mai întâi îţi degeră picioarele şi cad. Apoi, mâinile. Apoi, tu.


Axonii nu sunt elemente de sine stătătoare, ei sunt prelungirile (foarte utile) ale unor neuroni. Dacă axonii sunt denudaţi (dezbrăcaţi) de mielină, dar şi distruşi în procesul inflamator, neuronii nu-şi mai fac treaba, dar nici nu supravieţuiesc.

Rezultă: atrofia cerebrală! E chiar atât de gravă precum sună.

joi, 7 mai 2015

TRATAMENT

Cum poţi să vindeci o boală cu origini necunoscute, fără să tai organul (creierul) şi fără să distrugi sistemul imunitar (care face relele)?
Nu poţi! Nu acum, cel puţin.

Deoarece tratamentul pe termen lung cu metilprednisolon este dăunător, şi nu se poate face zilnic, toată viaţa, chiar dacă SM evoluează mereu, s-au elaborat medicamente care modifică cursul bolii (disease modifying therapies, DMT).
Ele sunt medicamente care încetinesc mult progresia bolii, interferând cu atacul celulelor imunitare, pe care le temperează.


OBIECTIV: NEDA (NEvidence of Disease Activity)


Adică, fără dovada activităţii bolii:
  • clinic (fără pusee, fără agravarea dizabilităţilor mai vechi) şi nici
  • imagistic, pe RMN (fără leziuni vechi active sau noi).

Nu e perfect, dar e un început. 


Puţini pacienţi au ocazia de a fi diagnosticaţi devreme, dinainte de a suferi din cauza leziunilor, doar pentru că au suferit un traumatism cranio-cerebral (o lovitură la cap) şi li s-au făcut investigaţii, ca în ţările care dau mai multe procente din PIB sănătăţii, pentru că nu desconsideră oamenii.

După cum am spus mai devreme, leziunile, odată produse la nivel cerebral, se finalizează prin sclerozare. Odată stabilizate, acestea rămân pentru totdeauna şi blochează activitatea normală. De aceea, e de dorit ca leziunile să nu apară sau, dacă se întâmplă, atacul celulelor imunitare asupra substanţei nervoase albe să fie limitat.


Există câteva DMTuri aprobate, şi se mai lucrează la câteva substanţe chiar acum.
Sigur, nu sunt perfecte, însă alternativa este bizuirea pe ignoranţă.

vezi si Ghid de diagnostic si tratament pentru scleroza multiplă