AUTO-IMUN

Exemple de afecţiuni autoimune:

Deci, bolile autoimune sunt foarte variate (ca tipurile de celule care ne protejează de invadatori şi anticorpii pe care organismul îi tot produce).

Practic, cu sistemul imunitar se întâmplă ceva, şi leucocitele (în principal, limfocitele) nu mai recunosc celulele proprii, pe care le atacă pentru a le omorî (ca pe orice alt intrus).

În funcţie de celulele pe care le atacă, simptomele diferă, şi la fel şi boala.

Majoritatea denumirilor acestor boli sunt date de simptome (diabet = poliurie, urinare excesivă; psoriasis = a avea mâncărimi), de leziuni (scleroza multiplă) sau de inflamaţia produsă (artrita reumatoidă, tiroidita, leuconevraxita, vasculita), pentru că nu se cunoaşte cauza exactă (cum ar fi la hepatita virală, stafilococia, candidoza, herpesul).

Dovadă că sistemul imunitar se îmbolnăveşte de timpuriu e că majoritatea acestor boli se observă la tineri. Rapiditatea cu care partea bolnavă din sistemul imun acţionează dictează vârsta la care apar simptomele. Desigur, există oameni care compensează distrugerile produse de sistemul imun până la vârsta adultă, şi „îi fac faţă” cu brio.

De aceea există persoane care fac diabet insulino-dependent tip 1 (pentru că anticorpii le-au ucis celulele care produceau insulina) la vârsta de 40 ani, de exemplu.

Sistemul imun circulă, prin sânge, în tot organismul.

Sângele e viaţă.

Sistemul imun rebel (autoimun) poate oricând să îşi crească spectrul de „acţiune”, şi să atace şi alte structuri.

Ex: unii diabetici au anticorpi anti-tireoperoxidazici (tiroidita Hashimoto), alţii anticorpi anti-transglutaminazici (boală celiacă), alţii anticorpi anti-21-hidroxilazici (boala Addison autoimună), alţii au două dintre acestea, iar alţii au ghinionul să le aibă pe toate trei, plus diabetul. 

La pacienţii cu vitiligo, altă boală cu cauze parţial autoimune, s-au observat anticorpi anti-tireoperoxidazici (tiroidită Hashimoto), anti-tireglobulinici (tiroidită Hashimoto, boala Graves), anticorpi anti-nucleari (ANA, lupus eritematos sistemic) şi anticorpi anti-celule parietale gastrice (se asociază cu mai multe boli, dintre care şi gastrita atrofică).

Boli asociate cu creşterea incidenţei tiroiditei autoimune: alopecia areata, hepatita autoimună, boala celiacă, miastenia gravis, artrita reumatoidă, sclerodermia, lupusul eritematos sistemic, vitiligo. 

Diagramă care arată suprapunerea markerilor genetici de diabet zaharat tip 1, artrită reumatoidă, boală celiacă şi scleroză multiplă

Viaţa este unică. Nu există fiinţă identică, exceptând virusurile, care sunt la limita dintre viu şi neviu. În rest, bacteriile evoluează de la o generaţie la alta şi capătă rezistenţă la antibiotice (virusurile se adaptează ceva mai greu la antivirale).

Cu fiecare generaţie, plantele şi animalele se adaptează mai bine mediului în care trăiesc. Toate animalele caută să asigure, de fapt, supravieţuirea speciei.

Deci nu toţi oamenii al căror sistem imun o ia pe calea autoimună vor suferi din cauza asta. Unii vor rămâne „clinic sănătoşi” toată viaţa. Alţii vor avea momente grele. Alţii vor fi loviţi brutal de o gamă mare de autoimune.

Nu trebuie să o luăm razna şi să devenim ipohondri, să considerăm că e de datoria noastră să avem toate bolile din nomenclatorul de boli autoimune.

Dar trebuie să fim conştienţi că existenţa unei boli autoimune NU ne scuteşte de alte boli autoimune, care pot apărea mai târziu în viaţă.