Tot vorbesc asociaţiile astea despre inaccesibilitatea
pacienţilor la tratament.
Cum rezolvă numiţii problema?
Prin tehnicile de
distragere a atenţiei şi denaturarea adevărului.
În perioade deloc nobile pentru sistemul de sănătate, se
ia o persoană cu şcoală în acest sens (de manipulare, psiho-socialistică) şi se
aranjează de-o dezinformare.
În cazul nostru, infiltrarea se face uşor, suntem
empatici şi creduli pentru că mai întâi învăţăm un sistem, metehnele lui, apoi
se pune problema de boală şi tratamentul în puseu şi DMT.
Aşadar, se ia o persoană ce se prezintă ca având SM, care, folosind limbaje internaţionale, arată întregii lumi că tratamentul dorit de
pacient se primeşte imediat (cât ai bate din palme).
Cei care aţi primit DMT SM, v-aţi permis să-i impuneţi
doctorului ce medicament să vă dea? Asta o alege specialistul şi o aprobă
comisia.
După ce judecată, bazată pe ce studii, poate cineva să pretindă ce clasă de DMT primeşte?
Prima dată am început să scriu ca să atrag atenţia
tuturor asupra SM, ca fenomen medical cu impact socio-economic ignorat de autorităţi, dar şi ca ţintă sigură pentru escroci şi „alternativi".
Şi, dacă reuşisem puţin să atrag atenţia autorităţilor
asupra finanţării bolilor, acum primesc contra-exemple „fericite, care nu lasă boala să le afecteze viaţa" şi, normal,
întrebarea „Tu ce dracu mai vrei?".
Zilele trecute pregăteam materialul despre programarea financiară a bugetului sănătăţii.
Guvernul taie din finanţarea alocată (şi) SM per capita (au tăiat de pe la finalul 2014). Fără aprobarea altor molecule. Discuţia e veche şi a fost recent abordată şi de alţii.
S-ar justifica prin poruncirea ieftinirii preţurilor.
Deci, ia cumpăraţi voi mai multe pâini cu 50 bani, când cel mai mic preţ e de 70 bani. Puteţi? Normal că nu. Dar, chiar dacă nu vreţi să lăsaţi flămând un grup întreg de oameni şi faceţi hârtii în sensul că e inacceptabil şi să se sesizeze şi cine împarte, ele se pot pierde.
Dispariţia hârtiilor oficiale „incomode” este chintesenţa aparatului politic românesc. Ar trebui brevetată ideea şi fiecare ţară papuaşă să ne plătească până învaţă să fie cinstite.
Că ăsta e genocid, vedem clar. De-asta am început (şi) eu să vorbesc.
Şi, ca un făcut, am primit un mesaj prin care mi se arăta cum fiecare bolnav e un ponei care mănâncă curcubee şi defechează fluturi.
Traducerea mea e (voit) naşpa – citiţi varianta originală, direct în engleză, a cărţilor dr. Seuss.
Cum aşa? Pentru că cea mai simplă soluţie e dezinformarea opiniei publice prin arvunirea unor oameni cu şcoală în acest sens. (Merit aplauze pentru culorile curcubeului, nu?)
Scopul nu este de a distrage atenţia pe plan intern, ci extern, pentru că e nasol să comiţi genocid în Uniune. Asta merge în ţările îndepărtate care mai cred în planuri de exterminare în masă pe diferite criterii (religioase, financiare, de sex, educative).
Aşadar, să generalizăm printr-un bolnav nou diagnosticat în România, pus imediat pe tratamentul pe care şi l-a dorit, că aşa am face cu toţi ceilalţi.
Cine poate contrazice în engleză, că bolnavii au alte priorităţi, precum (in)accesibilitatea la cele mai ieftine DMT? Important e să ne facem că-i tratăm şi fraierii opinia publică din exterior să creadă.
Pentru plauzibilitate, personajul nostru de poveste vrea să îi tragă de limbă pe ceilalţi bolnavi cum supravieţuiesc injecţiilor, cum zac în casă etc., ignorându-i pe cei netrataţi (pentru că, oricum, nu există noţiunea de SMist netratat pentru autorităţi). Bineînţeles, vrea date de identificare (nume şi prenume, eventual şi CNP, serie şi număr de buletin, mărimea de la haine şi pantofi, cupa de la sutien etc.). Miliţia legitimează mereu.
Viaţa ne-a învăţat încă din şcoală că cei care-ţi cer să te semnezi când oferi o opinie critică (similară pârei) nu vor decât să te distrugă (pârască ei) mai întâi. Pacienţii sunt protejaţi de anonimat. E înţelept să nu stie tot poporul de bolile lor - e şi un drept la confidentialitate.
Normal că persoana în cauză nu există (nu a terminat generala, liceul, facultatea).
Deci, totul este o făcătură împachetată într-un optimsm literar anglosaxon, menit a arăta UE că nu moare nimeni aici (motivul preferat al ministerului pentru a justifica insuficienţa oricărui program de tratament).
Din nou, aplauze pentru culorile curcubeului!!!
Dubla scârboşenie urmează acum: deşi dezinformarea asta ne ucide, noi nu trebuie să picăm în păcatul disperării, ci să ne menţinem flacăra speranţei violet şi să facem alegeri înţelepte (în engleză, bineînţeles). Cam acesta e mesajul „pacientului” tratat la moft pentru ceilalţi.
Nu credeam că va trebui să povestim greutăţile întâmpinate în „epopeea” diagnosticării şi (ne)tratării şi în engleză, ca să fim citiţi şi poate chiar ajutaţi „din afară” (adică, nu din revolta opiniei publice, ci din nevoia de mâncatorie inter-politică).
Impresionăm lumea anglofonă şi prin poveştile despre intervenţii, că nu prea are habar de duble măsuri pe faţă şi discriminări făţişe (sunt fascinaţi când aud de aşa ceva – au impresia că e subiect de filme despre mafia, ireal).
De reţinut: finanţare tăiată, medicamente ioc!
Sfârşit!
PS: mulţumesc anonimului care mi-a atras atenţia, coleg
de aşteptare pe „lista morţii”.
PPS: pisi, prinţeso, dacă chiar exişti şi ai SM, dar nu-ţi mai convine că faci injecţii zilnic
(deşi tu ai bătut cu pumnul în masa specialiştilor şi a comisiei, iar ei s-au
supus), cedează locul tău (obţinut prin tăierea cozii) cuiva care aşteaptă de
câţiva ani orice.
