Se afișează postările cu eticheta CRAB. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CRAB. Afișați toate postările

luni, 14 septembrie 2015

LECŢIA

Nu, nu este o postare în spiritul începutului de şcoală, ci un strigăt pe care l-aş regiza după indicaţiile lui Ionesco.

Vizita comisarului european pe probleme de sănătate şi alimentaţie publică în România a fost o plimbare ce n-a avut ca scop sănătatea, ci publicitatea. S-a abordat fugitiv problema unor boli exotice... şi s-a terminat.
Despre % PIB acordate Sănătăţii, nimic!

Când s-a ridicat problema bolilor şi a impactului economic general (că vorbim şi de HepC), au zis că îi tratează pe cei mai ELIGIBILI grav bolnavi.

Şi când s-a ridicat problema şi de SM, au fost inventate scuze că ăia netrataţi (care ar fi pe listele de aşteptare) sunt, de fapt, neeligibili sau sunt alţii mai grav ş.a.m.d. (între noi fie vorba, am mai văzut aşa opinii şi din rândul celor care sar rândurile vechi de ani de zile).

Vrăjeli de elev care n-a învăţat nimic şi crede că prosteşte pe careva (plătit, însă, la nivel de funcţionar public din ministere).

Conform legii, pentru tratamentele de primă linie (betainterferon şi glatiramer acetat) sunt eligibili doar bolnavii cu:
Legendă:
CIS = sindrom clinic izolat (engl. clinically isolated syndrome); 
RR = scleroză multiplă recurent-remisivă; 
SP = scleroză multiplă secundar progresivă; 
EDSS = scor de dizabilitate pe scara lui Kurtze (engl. expanded disability status scale).
Nu mai primesc medicamente cei cu scor EDSS 8 (cu imobilizare definitivă).

Impactul bolii celor netrataţi la timp ar trebui să-i intereseze, în primul rând, pe funcţionarii publici din ministere, plătiţi din taxe şi impozite.


Şi, în cazul în care nu se observă, nota 10 (zece) în punctaj EDSS înseamnă moarte cauzată de leziunile şi simptomele SM.

Deci, cât de grav bolnavi trebuie să fie unii ca să merite să nu ia 10 EDSS???

miercuri, 29 iulie 2015

STAREA NAŢIUNII, SĂRĂCIA LUCIE ŞI MARIONETELE

Tot vorbesc asociaţiile astea despre inaccesibilitatea pacienţilor la tratament.


 

Cum rezolvă numiţii problema? 
Prin tehnicile de distragere a atenţiei şi denaturarea adevărului.

În perioade deloc nobile pentru sistemul de sănătate, se ia o persoană cu şcoală în acest sens (de manipulare, psiho-socialistică) şi se aranjează de-o dezinformare.


În cazul nostru, infiltrarea se face uşor, suntem empatici şi creduli pentru că mai întâi învăţăm un sistem, metehnele lui, apoi se pune problema de boală şi tratamentul în puseu şi DMT.

Aşadar, se ia o persoană ce se prezintă ca având SM, care, folosind limbaje internaţionale, arată întregii lumi că tratamentul dorit de pacient se primeşte imediat (cât ai bate din palme).
Cei care aţi primit DMT SM, v-aţi permis să-i impuneţi doctorului ce medicament să vă dea? Asta o alege specialistul şi o aprobă comisia. 
După ce judecată, bazată pe ce studii, poate cineva să pretindă ce clasă de DMT primeşte? 

Prima dată am început să scriu ca să atrag atenţia tuturor asupra SM, ca fenomen medical cu impact socio-economic ignorat de autorităţi, dar şi ca ţintă sigură pentru escroci şi „alternativi".

Şi, dacă reuşisem puţin să atrag atenţia autorităţilor asupra finanţării bolilor, acum primesc contra-exemple fericite, care nu lasă boala să le afecteze viaţa" şi, normal, întrebarea „Tu ce dracu mai vrei?".

Zilele trecute pregăteam materialul despre programarea financiară a bugetului sănătăţii.
Guvernul taie din finanţarea alocată (şi) SM per capita (au tăiat de pe la finalul 2014). Fără aprobarea altor molecule. Discuţia e veche şi a fost recent abordată şi de alţii.
S-ar justifica prin poruncirea ieftinirii preţurilor.
Deci, ia cumpăraţi voi mai multe pâini cu 50 bani, când cel mai mic preţ e de 70 bani. Puteţi? Normal că nu. Dar, chiar dacă nu vreţi să lăsaţi flămând un grup întreg de oameni şi faceţi hârtii în sensul că e inacceptabil şi să se sesizeze şi cine împarte, ele se pot pierde.
Dispariţia hârtiilor oficiale incomode” este chintesenţa aparatului politic românesc. Ar trebui brevetată ideea şi fiecare ţară papuaşă să ne plătească până învaţă să fie cinstite.
Că ăsta e genocid, vedem clar. De-asta am început (şi) eu să vorbesc.

Şi, ca un făcut, am primit un mesaj prin care mi se arăta cum fiecare bolnav e un ponei care mănâncă curcubee şi defechează fluturi.
Traducerea mea e (voit) naşpa – citiţi varianta originală, direct în engleză, a cărţilor dr. Seuss.


Cum aşa? Pentru că cea mai simplă soluţie e dezinformarea opiniei publice prin arvunirea unor oameni cu şcoală în acest sens. (Merit aplauze pentru culorile curcubeului, nu?)

Scopul nu este de a distrage atenţia pe plan intern, ci extern, pentru că e nasol să comiţi genocid în Uniune. Asta merge în ţările îndepărtate care mai cred în planuri de exterminare în masă pe diferite criterii (religioase, financiare, de sex, educative).

Aşadar, să generalizăprintr-un bolnav nou diagnosticat în România, pus imediat pe tratamentul pe care şi l-a dorit, că aşa am face cu toţi ceilalţi.
Cine poate contrazice în engleză, că bolnavii au alte priorităţi, precum (in)accesibilitatea la cele mai ieftine DMT? Important e să ne facem că-i tratăşi fraierii opinia publică din exterior să creadă.
Pentru plauzibilitate, personajul nostru de poveste vrea să îi tragă de limbă pe ceilalţi bolnavi cum supravieţuiesc injecţiilor, cum zac în casă etc., ignorându-i pe cei netrataţi (pentru că, oricum, nu există noţiunea de SMist netratat pentru autorităţi). Bineînţeles, vrea date de identificare (nume şi prenume, eventual şi CNP, serie şi număr de buletin, mărimea de la haine şi pantofi, cupa de la sutien etc.).  Miliţia legitimează mereu.
Viaţa ne-a învăţat încă din şcoală că cei care-ţi cer să te semnezi când oferi o opinie critică (similară pârei) nu vor decât să te distrugă (pârască ei) mai întâi. Pacienţii sunt protejaţi de anonimat. înţelept să nu stie tot poporul de bolile lor - e şi un drept la confidentialitate.
Normal că persoana în cauză nu există (nu a terminat generala, liceul, facultatea). 
Deci, totul este o făcătură împachetată într-un optimsm literar anglosaxon, menit a arăta UE că nu moare nimeni aici (motivul preferat al ministerului pentru a justifica insuficienţa oricărui program de tratament).
Din nou, aplauze pentru culorile curcubeului!!!
Dubla scârboşenie urmează acum: deşi dezinformarea asta ne ucide, noi nu trebuie să picăm în păcatul disperării, ci să ne menţinem flacăra speranţei violet şi să facem alegeri înţelepte (în engleză, bineînţeles). Cam acesta e mesajul „pacientului” tratat la moft pentru ceilalţi.

Nu credeam că va trebui să povestim greutăţile întâmpinate în „epopeea” diagnosticării şi (ne)tratării şi în engleză, ca să fim citiţi şi poate chiar ajutaţi din afară” (adică, nu din revolta opiniei publice, ci din nevoia de mâncatorie inter-politică).

Impresionăm lumea anglofonă şi prin poveştile despre intervenţii, că nu prea are habar de duble măsuri pe faţă şi discriminări făţişe (sunt fascinaţi când aud de aşa ceva – au impresia că e subiect de filme despre mafia, ireal).


De reţinut: finanţare tăiată, medicamente ioc! 
Sfârşit!

PS: mulţumesc anonimului care mi-a atras atenţia, coleg de aşteptare pe lista morţii”.

PPS: pisi, prinţeso, dacă chiar exişti şi ai SM, dar nu-ţi mai convine că faci injecţii zilnic (deşi tu ai bătut cu pumnul în masa specialiştilor şi a comisiei, iar ei s-au supus), cedează locul tău (obţinut prin tăierea cozii) cuiva care aşteaptă de câţiva ani orice.

luni, 22 iunie 2015

GÂNDIM ŞI NOI OCCIDENTAL?

Statul NU ne-a târât prin şcoală pentru a ne urâţi copilăria, ci pentru a obţine ceva de la noi: productivitate atunci când devenim adulţi.
Din acest motiv, orice boală care te aduce în imposibilitatea de a lucra produce o pagubă Statului.

SM (şi multe alte boli autoimune) se instalează din tinereţe, pe la 20 ani, începe să creeze primele probleme până la 30-40 ani, apoi îşi continuă treaba cu leziunile neuronale. Ea ucide lent şi indirect, dar oamenii cu SM pot să lucreze o anumită perioadă de timp, până când dizabilităţile (handicapurile) îi depăşesc.

Până mai ieri (acum câţiva ani), nu existau atâtea medicamente disponibile pentru ca această progresie să fie încetinită, deci soarta oricărui bolnav era pecetluită.
Astăzi, nu ar mai fi cazul (dar listele Ministerului Sănătăţii sunt incomplete – voit sau doar incompetent?).

De ce e bine să lucrezi? Evident, pentru că salariul înseamnă bani mai mulţi decât pensia socială, şi banii înseamnă independenţă financiară.

Apoi, pentru că un program zilnic (sculat, îmbrăcat, mers la serviciu, lucrat la altceva în afara propriei depresii, întors acasă, cumpărături, toaleta de seară, somn pentru că ai avut şi ocazia de a obosi psihic) îţi ordonează viaţa şi îţi ajută creierul să facă faţă mai uşor „bătăii” aplicate de sistemul imunitar. Îl ajută pe creier să se regrupeze şi să refacă unele conexiuni axonale (adică, să compenseze) – în limitele normalului, bineînţeles.


Michela Ponzio et et., Workers with disability: the case of MULTIPLE SCLEROSIS, Original Article. Neurological Sciences, Official Journal of the Italian Neurological Society 2015, DOI: 10.1007/s10072-015-2265-3:

„It is important also the concept of patient empowerment defined as a process to help patients develop knowledge, skills and awareness of their value and need in order to enable them to take a responsibility for their medical treatment and increase their autonomy.
De asemenea, este important conceptul împuternicirea pacientului, definit ca procesul prin care pacienţii sunt ajutaţi să-şi dezvolte cunoştiinţele şi abilităţile şi să-şi conştientizeze valoarea şi nevoile, pentru a le permite să-şi asume responsabilitatea tratamentului medical şi pentru a le creşte autonomia.


„Patients associations are very sensitive to this topic because a greater empowerment could improve communication with supervisor and colleagues in order to solve work-related problems and increase the negotiation capacities to improve work accommodations according to the condition and need of the worker.
Asociaţiile de pacienţi sunt foarte receptive la acest subiect, deoarece conferirea unei puteri autonome mai mare ar îmbunătăţi comunicarea cu şefii şi colegii pentru a rezolva problemele legate de serviciu, şi ar mări abilitatea de negociere în obţinerea unor facilităţi de acomodare conforme cu boala şi nevoile salariatului.


„Finally, we should not forget that governments at the national and European level are now recognizing that maintaining people with chronic diseases in employment will not only significantly reduce invalidity benefits, but will also ensure continued contribution to national social security systems.
Trebuie menţionat faptul că guvernele Europene recunosc faptul că menţinerea persoanelor cu boli cronice în câmpul muncii nu doar că va reduce semnificativ ajutoarele de invaliditate acordate, dar va asigura o contribuţie continuă la sistemele de siguranţă sociale naţionale.







Guvernele ţărilor Uniunii Europene au ajuns la concluzia că menţinerea persoanelor afectate de SM în câmpul muncii reduce cheltuielile pentru invaliditate şi asigură o contribuţie la sistemul naţional de securitate socială. Bine, ăia au la conducerea structurilor din guvernele naţionale oameni capabili.



Comparativ cu guvernele ţărilor care au incapabili în conducere, suntem „fraţi”.

miercuri, 3 iunie 2015

SISTEMUL IMUN ŞI TRATAMENTUL PENTRU SCLEROZA MULTIPLĂ

După ce leucocitele (globulele albe din sânge) au identificat mielina (şi oligodendrocitele) ca pe un duşman, le atacă prin intermediul anticorpilor (armelor) produşi de limfocitele B. Aceşti anticorpi se ataşează de ţintă şi semnalizează limfocitelor T că au identificat nişte inamici. Limfocitele T distrug inamicii şi produc inflamaţie.


Toate celulele sistemului imun comunică între ele prin intermediul unor molecule-mesager (citokine). Dintre aceste citokine, interferonii modulează/interferă cu răspunsul sistemului imun la virusuri, baterii, cancer, alte substanţe/celule străine şi sunt responsabili de exacerbarea sau temperarea reacţiei imunitare, chiar dacă nu acţionează ei direct.


Ce sunt substanţele active date în SM?

În comunitatea SM, pentru denumirea tratamentelor de primă linie este utilizat acronimul CRAB: