STATUL ROMÂN DECONTEAZĂ MEDICAMENTE CARE NU AJUNG NICIODATĂ LA BOLNAVI

Zilele trecute am citit îngrozită o investigaţie demarată, cel mai probabil, anterior implementării (defectuase) a cardului de sănătate.

M-am gândit să decupez informaţiile, eliminând denumirea medicamentelor incluse în programele naţionale de sănătate şi, cu ele, să vă stric cheful de decembrie.

(cardul ar fi trebuit să elimine acest neajuns, însă cardul nu funcţionează mereu – pentru medicamentele scumpe, cam 50 % din timp)

De ce? Pentru că traficul de medicamente este în floare în România (cică pentru limitarea traficului au implementat cardul).

Cât de facil e accesul la tratament pentru un pacient?

Puteţi comenta care a fost durata de timp până când aţi fost incluşi în Programul Naţional de Sănătate care se adresează bolii voastre, şi apoi facem o medie pe categoria de afecţiuni.

La mine s-a apropiat de 3 ani.

(dar, dacă nu intram pe Program, cred că aş fi fost nevoită să mă „pensionez” pe caz de boală – fog brain)

Dar oare de ce şomajul din România nu îi îngrijorează pe români, în general?

 

Ei, dar umilinţa nu se termină aici: după ce că statul te tratează ca pe un infractor care vrea să-i fure banii, simultan oferind pe tavă aceleaşi medicamente unor persoane care le vând pe internet, se găsesc unii reprezentanţi ai sistemului să te cadorisească şi cu alte boli fantastice.

Iar de aici, investigaţia lor devine… interesantă:

Păi, 3 % din populaţia României ştie că are Hepatită C. Putem presupune lejer că încă pe atât habar nu au că au. Chiar nu găseau oameni cărora să le facă „analize pentru hepatită cronică”? (mă gândesc aici la determinarea viremiei, nu a transaminazelor)

Şi pentru asta m-am bucurat că Avocatul Poporului a avut curaj să comenteze împotriva Dosarului Electronic de Sănătate:

Îmi pare rău că au fost şterse numeroase comentarii de pe paginile cu investigaţiile. Unul dintre ele sugera să nu ne imaginăm că sunt investigaţii pe bune, ci informaţii date la pont pentru a destabiliza o structură de trafic de medicamente în favoarea altora.

Cu asemenea mizerii aşternute pe tapet, nu pot decât să le urez patrioţilor care urlă numele ţării de parcă ar fi paradisul: fiţi pacienţi în România puţin, că vă săturaţi în doi timpi şi trei mişcări de „ţărişoara voastră dragă”.

Pot doar să vă urez să faceţi faţă cu brio gerului şi ninsorilor care se anunţă (am auzit că şi anul asta ne iau prin surprindere).

SNOBI-SM (pamflet)

LA MULŢI ANI!

2016 se anunţă un an la fel de plin de dezamăgiri, de stres, de frustrări, ca şi cei anteriori. Măcar avem exerciţiul lipsei de speranţă.

Ştiţi deja că autorităţile nu vă vor binele, iar minciunile sfruntate le vin mănuşă.

Încă am SM, dacă era vreun cititor în buruieni care se gândea că cicatricile dispar miraculos. 

Din păcate, prea des mi-a fost dat să observ sabotori ai pacienţilor, ce mint cu privire la minuni de-astea.

Din categoria „viaţa mea e minunată, iar a ta oricum nu contează” m-am inspirat pentru următorul pamflet:

  

Sunt o prinţesă care se uită cu ochi mari de picaciu pe pereţi jumătate de zi.

SM a dat sens vieţii mele: dacă acum un an nu aveam motive să îmi fac al 7-lea blog pe care să-l abandonez, acum am avut şi eu nişte nevrită optică.

Şi am devenit specialist autointitulat la toate (cea mai importantă e aprobarea mea!).

Ah, să scriu degeaba... Tot ce mi-am dorit toată viaţa...

Tratamentul mi-a fost oferit pe tavă, că doar sunt fatah lui tatah, nu ca alţii, să aştept la coadă, în ordine – eu fac ordinea!. Cine nu-l are pe tati, să-şi cumpere! Am optat pentru injecţii zilnice, ca să pot să-mi plâng mai mult de milă pe blog.
Chiar nu ştiu biologie sau chimie, mi se împleticeşte limba dacă văd cuvinte mai lungi de 10 litere (ex. leuconevraxita, demielinizare, metilprednisolon, dizabilitate, discriminare), dar tot sunt tupeistă şi dau sfaturi de nutriţie şi metabolism, pentru că mi-au spus părinţii mei că eu am dreptul la orice, ca o adevarată prinţesă. De fapt, mi-au luat şi o coroană de haur cu care să mă plimb prin casă. Să ştie vecinii care mă vede de la geam, să se înciudeze.

Ce fac eu toată ziua? Păi, mă trezesc pe la 10 dimi. După ce casc superficial, ca orice prinţesă, mă apuc să-mi anunţ fanii şi urmăritorii Fb că m-am trezit şi că mă gândesc la ei. Vă pup, fraierilor care nu-l aveţi pe tati ca tată.

Apoi, găsesc la repezeală 3 articole ingliş pe ideea care mi-a venit cât eram la toaletă, pe vas tron, iau fragmente de text din ele, le scriu ca din gura mea (normal!) şi clipesc din gene. Am făcut o treabă aşa de bună!

Cel mai dificil mi-a fost să filtrez comentariile critice, care sesizau că nu aveam ce căuta înaintea bolnavilor din 2010 pe lista DMT, dar am decis să le şterg, pentru că mă incomodau.

Pulitzer pentru blogging, here I come!

EU SUNT NIMENI

Dle Preşedinte al României,

Dle Prim-Ministru Interimar,

Dle Preşedinte al CNAS,

Stimată audienţă,

Eu doar par că exist.

Desigur, am certificat de naştere, carte de identitate, diplomă de BAC, chiar şi de licenţă.

Ba mai mult, sunt angajată şi fiscul ştie că în fiecare lună îmi sunt reţinute anumite sume de bani.

Dar EU NU EXIST.

Anul trecut, prin septembrie, a fost o listă la CNAS unde erau ordonaţi toţi bolnavii cu SM în aşteptare de tratament DMT.

Urcam pe ea, pe măsură ce bolnavii de dinaintea mea ajungeau (sper eu, acum) pe tratament. Cu ţâraita, ca în România.

Dar, în noiembrie, disparuse lista. Şi eu, şi restul pacientilor.

Aleator, cum se face totul în Romania, unii au fost incluşi pe tratament. Altii, nu.

Nici macar n-a existat decenţa de a-şi camufla nesimţirea majorând numărul de locuri (ca să ne arunce praf în ochi că le pasă măcar de ăia diagnosticaţi în lunile ianuarie-iunie 2015).

EU M-AM RESEMNAT.

Guvernul nu a facut bugetul 2016, dar şi-a pus palma-n cur şi a plecat.

Politicile de economisire de la Sănătate se adresează inclusiv diabeticilor insulino-dependenţi – acum vor să le taie insulina. Pe hepatitici nu-i aşteapta decât să facă ciroză sau cancer şi să moară. Aşa fac cu absolut toţi – ne aşteaptă să-i sclavagim şi apoi să murim.

Nu mai vreau nimic in afara de dreptul meu, ca un nimeni, de a dispărea.

Pentru că nu poţi omorî un nimeni.

Aşa că apelez la voi, factorii decidenţi care îmi spuneţi că nu exist:

două gloanţe se poate şi la mine?

sau poate vreţi să pară accident, caz în care vă anunţ că sunt o persoană în jur de 30 ani, activă, din Bucureşti, care dimineaţa se duce la serviciu, iar seara mai iese cu prietenii sau merge prin magazine (un accident cu maşina ar fi OK, doar să se asigure călăul şoferul că îmi provoacă leziuni ale centrilor respiratori şi mor rapid).

Multumesc!

Cristina cu SM Nimeni

(v. linkurile de mai jos)
_________________________________________________________________________

I AM NOBODY

Dear President of Romania,

Dear Prime-Minister,

Dear President of National Health Insurance House,

Dear Audience,

I only appear to exist.

Of couse, I have a birth certificate, ID card, Baccalaureate diploma, even a Bachelor’s degree.

Moreover, I am employed and the IRS knows that every month amounts of money are taken from my salary.

But I DON’T EXIST.

There was a list in the National Health Insurance House where all MSers awaiting for DMTs were listed last year, in september.

I was going up, as the patients beforme me were getting (I can only hope given the circumstances) the treatment. As in Romania, little by little.

But the list had dissappeared by november. I dissapeared too, as the rest of the patients.

Randomly, as everything is done in Romania, some were included in the program. Some were not.

There wasn’t even the decency to camouflage their insensitiveness by increasing the number of treated MS patients according to those diagnosed during January-July 2015, to throw some dust in our eyes and pretend all’s alright.

I RESIGNED.

The Goverment hasn’t even drafted 2016’s Budget, and left happily.

Savings in the Health System address insulin dependent diabetics – they plan on cutting down their insulin. And they await for the HepC patients to get cirrhosis or cancer and die. That’s how they all do – they want us to slave for them and then die.

I don’t want anything else besides my right, as a nobody, to dissappear.

Because you cannot kill a nobody.

So I appeal to you, the decisive factors that tell me I do not exist:

can I have two bullets? or maybe it suits you to make it all look like an accident, in which case you have to know i’m an active person in my 30s, living in Bucharest, going each morning to work and hanging out or doing some shopping in the evening (a car accident should be OK, just make sure the executioner driver is able to inflict lesions in the nervous control of ventilation in order to kill me fast).

Sincerely,

Cristina with MS Nobody

_________________________________________________________________________

LISTE...

LUNGA LISTĂ DE AŞTEPTARE

ZIUA DE CONŞTIENTIZARE A SCLEROZEI MULTIPLE (MS AWARENESS DAY) 27 MAI 2015

POVESTE VIRALĂ

PROGRAMUL NAŢIONAL DE TRATAMENT AL BOLILOR NEUROLOGICE

PROBLEMA ROMÂNIEI

GÂNDIM ŞI NOI OCCIDENTAL?

GÂNDIM ŞI NOI OCCIDENTAL? (II)

TU LA CE MAI SPERI?

STAREA NAŢIUNII, SĂRĂCIA LUCIE ŞI MARIONETELE

O FAŢĂ DIN CELE 1000 ALE NESIMŢIRII

LECŢIA

BUGETE

În aşteptarea bugetului 2016 şi ştirbirii lui de către Guvern, m-am gândit să vedem evoluţia FNUASS pe perioada în care sunt oferite date.

Aşa că am selectat datele relevante pentru pacienţii cu boli cronice incluse în programele naţionale de sănătate şi am făcut un grafic:

A, şi pentru HepC nu s-a publicat nici o metodologie, deşi promisiunile (alea refăcute de mult timp) sună altfel. 

O FAŢĂ DIN CELE 1000 ALE NESIMŢIRII

Cu toţii avem sau vom avea ceva probleme de sănătate şi trebuie să fim trataţi.

Cam acesta e motivul pentru care a fost înfiinţat Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Din el se finanţează toate programele naţionale de sănătate, curative sau profilactice. Este ceea ce orice salariat (şi angajatorul său) este obligat să dea la stat şi chiar şi pensionarii cu pensii mai mari de salariul minim.

Da, CNAS dictează ce şi cum, însă nu oricum.

Teoretic, totul este corect şi echitabil, neinfluenţabil din exterior.

Şi, când nu se întâmplă aşa, e bine să anunţăm, să spunem, să arătăm. E o formă de luptă (cu sistemul).

Cine se crede mai presus de lege, să spună cine merită să trăiască şi cine trebuie să moară?

ILOGIC

Pornim de la asta:

„Noul tratament fără interferon pentru hepatita C va fi administrat începând din august, timp de 12 săptămâni, unui număr de aproximativ 5.000 depacienţi, care vor fi obligaţi să respecte medicaţia şi să meargă la controlul periodic”, a anunţat, miercuri, preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

Prima minciună sare în ochi de la km: „tratament [...] din august”. Tocmai ce-am verificat legislaţia în domeniu şi nimic de Programul Naţional de Tratament al Hepatitei C. Deci, nu aveau fundament legal pentru a deconta banii cheltuiţi cu terapia fără interferon.

„Vom da tratament pentru toţi pacienţii cu fibroză grad IV, fie că sunt 4.000 - 5.000 sau 6.000. Şi pacienţii transplantaţi vor fi şi ei printre primii care vor primi acest tratament nou fără interferon.”

Te hotărăşti odată, moşule? 4-5-6 mii. Poate 10 mii. Neexistând un Registru Naţional, nimeni nu ştie nimic clar. Ca şi în SM şi altele...

Oricum, seniorul vrea să dea vina pe oricine, doar-doar să nu spună că România îşi face marile economii pe sănătatea populaţiei.

Chiar dacă unul dintre cele mai importante motive pentru care nu s-au semnat contractele (discutate cu firmele româneşti de farmaceutice) a fost reprezentat de imposibilitatea realizării unor parandărături, tot o ţine pe a lui: „Alţii e de vină, dom’le!”.

S-a apucat să dea vina pe pacienţi, că nu-şi respectă regimul de pastiluţe.

Deci, nu vrea să achite nota de plată decât pentru cei vindecaţi: „tratamentele fără interferon pentru pacienții cu hepatita C vor fi suportate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate doar dacă pacientul se vindecă, în baza unui acord între producătorii de medicamente şi CNAS.” 

Aşadar, „F4 (gradul de fibrozare/sclerozare al ficatului = ciroză compensată) vor intra inprimul val de tratament, acesti pacienti nu au alta alternativa terapeutica si apoi coboram pe F3 = fibroză avansată.” 

Doar că probabilitatea ca aceşti pacienţi să fi fost anterior trataţi cu interferon/ribavirină e foarte mare. Iar procentele alea mari de vindecare au fost obţinute de producătorii medicamentelor în alte condiţii: pacienţi nou infectaţi, încă clinic sănătoşi, care nu au primit vreodată interferon. 

Ideea că „nu eşti suficient de bolnav” am auzit-o de atâtea ori, că mi s-a acrit.

Însă n-au auzit-o deloc pe aia cu „băi, dreptul la viaţă şi sănătate e garantat prin Constituţie, iar noi muncim şi susţinem Fondul de Sănătate; e inacceptabil să aştepte să mori/intri în comă ca să te trateze”.

GREŢILI

Un articol din 2011, la câţiva ani după ce Grecia a fost lovită în plexul economic.
Nu mă interesează aspectele bancare şi phiso-motivaţionale, educaţia de a dormi la prânz în timpul programului sau închinarea la moaşte.

Eu am un fix cu sistemul sanitar, pentru că am văzut un reportaj realizat de euronews despre grecii insulino-dependenţi acum mult timp. Şi, bineînţeles, Ministerul lor al Sănătăţii nu le mai dădea hormonul „vieţii”. Că aşa se referă un coleg de-al meu, diabetic de copil: insulina nu miroase urât, miroase a viaţă! (cu timpul, te obişnuieşti cu mirosul, dar îl recunoşti oriunde).

Deci, prin 2008 aveau 6,6% adulţi neangajaţi, iar în 2011, 16,6%. Pentru tineri, neangajaţii s-a dublat, de la 18,6% la 40,1%. Totul în timp ce îi îndatorau aleşii...

Bun, şi s-a pus, în mod normal, întrebarea dacă bolnavii sunt trataţi la fel sau a scăzut calitatea serviciilor (accesibilitate la specialişti şi tratament) medicale.

Normal că din ce în ce mai puţini pacienţi se duc la doctor, nu neapărat pentru că nu-şi permit, ci pentru că ar sta prea mult la coadă, cabinetele sunt departe, aşteaptă să se însănătoşească de la sine şi altele.

Nu au evitat să meargă la medicul de familie sau în ambulatoriul spitalelor pentru că ar fi scump, deoarece au o coplată de maxim 5€ (cam 5 lei la noi – hai, 10 lei); ei nu s-au mai dus pentru că s-au tăiat bugetările spitalelor (~ 40%), nu prea mai au nici ei doctori, şi ar fi trebuit să mituiască pentru a sări cozile interminabile.

Sună cunoscut?

Aşa că se internau direct (au crescut internările cu vreo un sfert) la stat, şi au evitat spitalele private.

Per total, rezultatele tratamentelor din sănătate s-au înrăutăţit, din ce în ce mai mulţi oameni spuneau despre sănătatea lor că e „proastă” sau „foarte proastă”.

Disperarea i-a făcut pe mai mulţi decât media depresiilor inevitabile să se sinucidă. Dar au devenit şi nervoşi, deci atacurile violente şi criminalitatea manifestată prin tâlhării şi crime au crescut.

Oamenilor le-a fost frică să ceară concedii medicale (sună cunoscut???), şi oricum au fost tăieri bugetare, limitări de acces la servicii de stat, şi mă rog, tot ce presupune austeritatea.

Au apărut şi mai multe infecţii cu HIV, pentru că a crescut prostituţia (de nevoie) şi nu au educat niciodată oamenii/tinerii să folosească prezervativul (sunt ţară ortodoxă – nu vă sună cunoscut???). Ei, dar disperarea i-a împins şi să utilizeze droguri...

De disperare, oamenii s-au expus VOIT virusului, ca să se îmbolnăvească, pentru că aveau pensie în valoare de 700€ lunar, dar şi acces mai rapid la programele de substituire de droguri (ţineţi minte naltrexona?).

Toate reducerile astea pentru a plăti datoriile (vorbim de 2008-2011) i-au nenorocit pe oameni pentru că le-a tăiat accesul la servicii de tratament şi prevenţie.

De strâns cureaua s-a strâns şi în România, iar un lucru pe care cetăţenii nu-l cunosc e că finanţarea Sănătăţii şi Educaţiei a fost mereu ştirbită.

Mă amuză reclama TV a ANAFului, cu „plătindu-ţi taxele eşti un bun român”. Da, noi suntem cetăţeni normali – cu bune, cu rele. Plătim, şi-ncă mult comparând procentele cu străinătatea. Mâncarea e foarte scumpă raportată la venituri. Şi întreţinerea reuşeşte să ia un salariu minim în zilele de iarnă (care, conform companiei de încălzire centralizată, ţine 6 luni în România – eu n-am învăţat asta la geografie). Însă ce fac cei care redistribuie atâtea procente date Fondului de Sănătate de atâţia oameni?

Că nu iese la socoteală:

• nu mai au spitale, deci nu e factura de utilităţi/aparatură/internări/personal mare;
• nu decontează reactivii niciodată, deci nu cheltuie pentru analize şi nici nu se diagnostichează toţi bolnavii;
• medicamentele, consumabilele... nu mai vorbesc.

De micşorat finanţarea programelor naţionale de sănătate, au micşorat-o (au tăiat de unde au putut, inclusiv SM cu vreo 20%). Deci, unde sunt bunii romani de la ANAF, Guvern, Ministere?

Că grecii, în supercriză, tot o duc mai bine decât românii în „creştere economică”.

MÂINE E LUNA VIITOARE?

Dacă aş ştii că pot conversa cu persoane care îşi asumă ceea ce declară public din funcţiile pe care le-au dobândit prin NUMIRI PUBLICE, nefiind secondate de competenţe medicale demonstrate (doar diplome), aş avea pe cine să întreb:

LUNA IULIE E LUNA VIITOARE???

Moleculele noi intră în uz?

Sau o lăsăm pe altă lună viitoare?

GÂNDIM ŞI NOI OCCIDENTAL?

Statul NU ne-a târât prin şcoală pentru a ne urâţi copilăria, ci pentru a obţine ceva de la noi: productivitate atunci când devenim adulţi.

Din acest motiv, orice boală care te aduce în imposibilitatea de a lucra produce o pagubă Statului.

SM (şi multe alte boli autoimune) se instalează din tinereţe, pe la 20 ani, începe să creeze primele probleme până la 30-40 ani, apoi îşi continuă treaba cu leziunile neuronale. Ea ucide lent şi indirect, dar oamenii cu SM pot să lucreze o anumită perioadă de timp, până când dizabilităţile (handicapurile) îi depăşesc.

Până mai ieri (acum câţiva ani), nu existau atâtea medicamente disponibile pentru ca această progresie să fie încetinită, deci soarta oricărui bolnav era pecetluită.

Astăzi, nu ar mai fi cazul (dar listele Ministerului Sănătăţii sunt incomplete – voit sau doar incompetent?).

De ce e bine să lucrezi? Evident, pentru că salariul înseamnă bani mai mulţi decât pensia socială, şi banii înseamnă independenţă financiară.

Apoi, pentru că un program zilnic (sculat, îmbrăcat, mers la serviciu, lucrat la altceva în afara propriei depresii, întors acasă, cumpărături, toaleta de seară, somn pentru că ai avut şi ocazia de a obosi psihic) îţi ordonează viaţa şi îţi ajută creierul să facă faţă mai uşor „bătăii” aplicate de sistemul imunitar. Îl ajută pe creier să se regrupeze şi să refacă unele conexiuni axonale (adică, să compenseze) – în limitele normalului, bineînţeles.

Michela Ponzio et et., Workers with disability: the case of MULTIPLE SCLEROSIS, Original Article. Neurological Sciences, Official Journal of the Italian Neurological Society 2015, DOI: 10.1007/s10072-015-2265-3:

„It is important also the concept of patient empowerment defined as a process to help patients develop knowledge, skills and awareness of their value and need in order to enable them to take a responsibility for their medical treatment and increase their autonomy.”

De asemenea, este important conceptul împuternicirea pacientului, definit ca procesul prin care pacienţii sunt ajutaţi să-şi dezvolte cunoştiinţele şi abilităţile şi să-şi conştientizeze valoarea şi nevoile, pentru a le permite să-şi asume responsabilitatea tratamentului medical şi pentru a le creşte autonomia.

„Patients associations are very sensitive to this topic because a greater empowerment could improve communication with supervisor and colleagues in order to solve work-related problems and increase the negotiation capacities to improve work accommodations according to the condition and need of the worker.”

Asociaţiile de pacienţi sunt foarte receptive la acest subiect, deoarece conferirea unei puteri autonome mai mare ar îmbunătăţi comunicarea cu şefii şi colegii pentru a rezolva problemele legate de serviciu, şi ar mări abilitatea de negociere în obţinerea unor facilităţi de acomodare conforme cu boala şi nevoile salariatului.

„Finally, we should not forget that governments at the national and European level are now recognizing that maintaining people with chronic diseases in employment will not only significantly reduce invalidity benefits, but will also ensure continued contribution to national social security systems.”

Trebuie menţionat faptul că guvernele Europene recunosc faptul că menţinerea persoanelor cu boli cronice în câmpul muncii nu doar că va reduce semnificativ ajutoarele de invaliditate acordate, dar va asigura o contribuţie continuă la sistemele de siguranţă sociale naţionale.

Variabilele individuale corelate negativ cu menţinerea serviciului:

• propria atitudine faţă de serviciu – anxietate, stres, sentimentul de copleşire, lipsa motivaţiei;
• temperatura mediului ambiant;
• simtomele – oboseala şi slăbiciunea.

Variabilele corelate pozitiv cu menţinerea serviciului:

• propria atitudine faţă de serviciu – optimism, interesul şi motivaţia faţă de serviciu, cunoaşterea propriilor capacităşi şi abilităţi;
• interacţii sociale;
• resursele emoţionale proprii (nu ştiu ce înseamnă asta);
• suportul familiei şi ajutorul cu treburile casei (că doar nu le faci singur pe toate);
• atitudinile faţă de ceilalţi de la locul de muncă – înţelegerea angajatorului şi colegilor;
• mediul de muncă – munca de pe scaun, temperatură ambientală potrivită, posibilitatea de a avea propriul ritm/de a lua pauze la nevoie, program de muncă flexibil, grup de muncă stabil, locuri de parcare sau transport accesibil;
• boală stabilă (adică, să aibe pacienţii acces la tratament de devreme, ca să poată să meargă la serviciu şi să-şi plătească taxele, bă miniştrilor, secretarilor de stat de la birou, şefilor de Case de Asigurări de Sănătate şi „consilierilor”). 

Guvernele ţărilor Uniunii Europene au ajuns la concluzia că menţinerea persoanelor afectate de SM în câmpul muncii reduce cheltuielile pentru invaliditate şi asigură o contribuţie la sistemul naţional de securitate socială. Bine, ăia au la conducerea structurilor din guvernele naţionale oameni capabili.

Comparativ cu guvernele ţărilor care au incapabili în conducere, suntem „fraţi”.

PROBLEMA ROMÂNIEI

Păi, care ar fi? m-am întrebat eu. Şi, căutând răspunsul pe google (http://www.google.com/publicdata/directory), am comparat România cu ţările-etalon (Germania şi Franţa), cu vecinii (Ungaria şi Bulgaria), dar şi cu o economie deosebit de şubrezită şi afectată de criza din 2008 (Grecia).

Am aflat că guvernul din România alocă cel mai mic procentul din PIBul naţional pentru sănătate din statele cu care avea sens să ne comparăm. Nouă ni se dau 5%, în timp ce Bulgaria şi Ungaria alocă 7%, chinuita Grecie dă 9%, iar Germania şi Franţa peste 11%.

Dar, ca să avem şi ceva palpabil, aflăm că România şi Bulgaria alocă aproximativ 500 USD per capita.

Nota bene! România nu ajunge la 500$, pe când mititica Bulgarie îşi permite chiar să depăşească.

Ungaria dă dublu, Grecia de patru ori mai mult (aştia sunt în criză economică urâtă), iar Germania şi Franţa mult mai mult.

Ceea ce se traduce într-un număr foarte mic de doctori la numărul de cetăţeni (că oricare om poate deveni în clipa următoare pacient).

Deci, suntem iar la coadă.

Nu numai că sunt puţini doctori, dar avem şi puţine paturi de spital, deoarece la noi se închid spitalele din lipsă de fonduri, iar populaţia bolnavă este trimisă acasă îngrijită la distanţă şi cu frecvenţă redusă cu transportul în comun mijloace limitate.

Grecia stă mai prost decât noi la capitolul ăsta, deci putem deschide o sticlă de şampanie.
Oare se cade să ne bucurăm că o ţară super-îndatorată o duce mai rău ca noi, iar noi creştem în jos?

30 Mai 2012: România, penultimul loc în Europa la numărul de medici pe cap de locuitor

04.12.2014: România, codaşa UE la capitolul numărului de medici pe cap de locuitori

Potrivit datelor OCDE, în România există 2,5 medici la mia de locuitori, sub media europeană de 3,4 şi sub nivelul altor ţări din UE, cum sunt Franţa, Germania, Spania şi Italia. Mai prost decât ţara noastră la acest capitol stă Polonia, cu 2,2 medici la o mie de locuitori.Lideri ai unor asociaţii ale medicilor: ”Deficitul în domeniu sanitar pune vieţile cetăţenilor în pericol”.

Cu aşa statistici, nu miră pe nimeni că luna viitoare, când se trâmbiţează că se vor introduce noile molecule pe lista de compensate nu mai vine, nu?

În definitiv, iulie (cuptor) are un nume, şi nu e viitoare.

Toate lunile au câte un nume, şi NU EXISTĂ VIITOARE!