ILOGIC

Pornim de la asta:

„Noul tratament fără interferon pentru hepatita C va fi administrat începând din august, timp de 12 săptămâni, unui număr de aproximativ 5.000 depacienţi, care vor fi obligaţi să respecte medicaţia şi să meargă la controlul periodic”, a anunţat, miercuri, preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

Prima minciună sare în ochi de la km: „tratament [...] din august”. Tocmai ce-am verificat legislaţia în domeniu şi nimic de Programul Naţional de Tratament al Hepatitei C. Deci, nu aveau fundament legal pentru a deconta banii cheltuiţi cu terapia fără interferon.

„Vom da tratament pentru toţi pacienţii cu fibroză grad IV, fie că sunt 4.000 - 5.000 sau 6.000. Şi pacienţii transplantaţi vor fi şi ei printre primii care vor primi acest tratament nou fără interferon.”

Te hotărăşti odată, moşule? 4-5-6 mii. Poate 10 mii. Neexistând un Registru Naţional, nimeni nu ştie nimic clar. Ca şi în SM şi altele...

Oricum, seniorul vrea să dea vina pe oricine, doar-doar să nu spună că România îşi face marile economii pe sănătatea populaţiei.

Chiar dacă unul dintre cele mai importante motive pentru care nu s-au semnat contractele (discutate cu firmele româneşti de farmaceutice) a fost reprezentat de imposibilitatea realizării unor parandărături, tot o ţine pe a lui: „Alţii e de vină, dom’le!”.

S-a apucat să dea vina pe pacienţi, că nu-şi respectă regimul de pastiluţe.

Deci, nu vrea să achite nota de plată decât pentru cei vindecaţi: „tratamentele fără interferon pentru pacienții cu hepatita C vor fi suportate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate doar dacă pacientul se vindecă, în baza unui acord între producătorii de medicamente şi CNAS.” 

Aşadar, „F4 (gradul de fibrozare/sclerozare al ficatului = ciroză compensată) vor intra inprimul val de tratament, acesti pacienti nu au alta alternativa terapeutica si apoi coboram pe F3 = fibroză avansată.” 

Doar că probabilitatea ca aceşti pacienţi să fi fost anterior trataţi cu interferon/ribavirină e foarte mare. Iar procentele alea mari de vindecare au fost obţinute de producătorii medicamentelor în alte condiţii: pacienţi nou infectaţi, încă clinic sănătoşi, care nu au primit vreodată interferon. 

Ideea că „nu eşti suficient de bolnav” am auzit-o de atâtea ori, că mi s-a acrit.

Însă n-au auzit-o deloc pe aia cu „băi, dreptul la viaţă şi sănătate e garantat prin Constituţie, iar noi muncim şi susţinem Fondul de Sănătate; e inacceptabil să aştepte să mori/intri în comă ca să te trateze”.

ŞTIAI CĂ POŢI FACE DOAR O INJECŢIE LA 2 SĂPTĂMÂNI?!?

Nu e o noutate că există tratament cu interferon ce se administrează subcutanat o dată la 7 zile.

Vorbesc, desigur, de gamma-interferonul utilizat în tratamentul hepatitei C (care nu dă cele mai bune rezultate, dar din cauză că virusul este rezistent – nu că forma asta de interferon ar fi ineficientă).

Adăugarea unei molecule de PoliEtilenGlicol (proces denumit PEGilare) la unele structuri de interes terapeutic (adesea, peptide, proteine şi anticorpi) poate îmbunăţi siguranţa şi eficienţa administrării. PEGilarea creşte durata de circulaţie în sânge şi diminuează imunogenicitatea (reacţiile pseudo-gripale), prin camuflarea structurilor în cauză faţă de sistemul imun.

Revenind la SM...

Ştim deja că sunt câteva molecule aprobate pentru imunomodulare (β-interferonii). Problema este că cei cu administrare subcutanată trebuie „injectaţi” des: la 2 zile sau de 3 ori pe săptămână. Deci, 6 sau 7 injecţii făcute în decursul a două săptămâni. Adică, 216 sau 252 injecţii pe an.

Vânătăi, sindroame febrile, mult paracetamol...Vacanţele? O spaimă cu transportul, alta cu menţinutul la frigider.

Nu e de mirare că mulţi pacienţi sar peste unele injecţii. Adică, au aderenţă (complianţă) mai scăzută la tratament. Asta înseamnă că nu se ţin de tratament corespunzător, iar ăsta este un motiv important pentru care ele nu funcţionează (se fac pusee, progresia bolii e mai accelerată).

Şi vine o variantă: PEGinterferon beta-1a. Nu trebuie făcut săptămânal, ci o dată la două săptămâni. 36 înţepături pe an. Numai gândindu-ne la deşeurile rezultate, e mai bine. Iar pacienţii nu mai pot avea scuze că „se înţeapă prea des”. Nu e o moleculă nou-nouţă, necunoscută, poate daunătoare pe termen lung; e o moleculă cunoscută, „sigură”, modificată pentru a fi injectată mai rar.

De-abia a fost lansat pe piaţă, iar în Marea Britanie se aşteaptă decontarea ei de către sistemul lor de sănătate.

Când va veni în România? (Medicamentul e aprobat, însă nu şi decontat – nu e importat)

Păi, la cum merg lucrurile, luna viitoare... 

PS: tratamentul „inovativ” pentru HepC e pe piaţa europeană de 3 ani de zile. România nici acum n-a negociat achiziţionarea tratamentului, pe care intenţionează să-l dea doar celor mai grav bolnavi pacienţi, cei care s-ar putea să moară din cauza altor afecţiuni – şi când se va întâmpla asta, vor decreta că tratamentul nu este sigur.

POVESTE VIRALĂ

Ieri, în ultima zi a lunii mai, am avut ocazia să stau de vorbă cu un coleg din facultate, Gabi. Eu i-am povestit cum merge stă tratamentul care ar trebui să încetinească progresia SM, iar el mi-a povestit cum TOATE PLANURILE LUI DE VIITOR PE TERMEN SCURT SI MEDIU AU FOST DATE PESTE CAP.

Povestea începe acum 15 ani, când mama lui a fost accidentată pe trecerea de pietoni. Şoferul a fugit, ea a ajuns la spital şi a beneficiat de transfuzie sanguină, la pachet cu virusul hepatitei C.

Ei, virusul hepatitei C îşi doreşte, ca toate virusurile, să fie multiplicat de celula ficatului (hepatocit) şi să cucerească planeta. Virusurile au ambiţii mari, chiar dacă nu pot fi clasificate nici ca vietăţi.
Pe măsură ce păcăleşte celula hepatică să îi producă mai multe copii (xeroxuri), virusurile distrug (sparg) celulele. Orice gol din organism este umplut cu cicatrici, în cazul acesta, fibroze (ciroze).

Deci, principala grijă a unui pacient cu hepatita C este ciroza hepatică. Tratamentul agresiv cu interferon gamma şi antivirale are eficienţă scăzută împotriva virusului hepatitei C din România. La 6 luni de la terminarea curei de interferon, pacienţii descoperă că numărul de virusuri din sânge este crescut aproape ca la început.

Însă, orice element dezechilibrant precum o infecţie virală persistentă, poate constitui punctul de plecare pentru un cancer.

Luna iunie a sosit, tratamentul n-a venit!

Pentru mama lui Gabi e oricum prea târziu – a aflat că are metastaze abdominale.

Pentru că mama lui Gabi urma să se pensioneze pentru limită de vârstă la anul, Gabi şi soţia lui se gândeau să facă un copil (de fapt, vor doi), pentru că sunt amândoi angajaţi de cativa ani şi se apropie de 30 ani. Se gândeau să profite de proaspăta pensionară când copilul va ajunge la grădiniţă, să fie o persoană de contact cu educatoarele, să fie un minim punct de sprijin. Îi liniştea idee că pot apela la mama lui dacă se întâmplă să fie nevoie.

Acum, mama lui va fi operată pentru îndepărtarea metastazelor, va face chimioterapie, se va chinui o perioadă împreună cu toată familia, apoi... cunoaştem prognosticul pentru pacienţii cu cancer metastazat.


Domnilor miniştri, vă plângeţi că e scump să tratezi bolile cu evoluţie cronică? Costul final al operaţiilor pentru îndepărtarea metastazelor şi pentru citostatice va fi mai mare decât pentru tratarea hepatitei C.

Domnilor miniştri, vă plângeţi că a scăzut natalitatea? Lipsa de tratament pentru un simplu om va lipsi statul de cetăţeni de nădejde în viitor.

Domnilor miniştri, vă plângeţi că pleacă tinerii şi nu se mai întorc? Gabi deja îşi caută de lucru în altă ţară, pentru că nu vede vreun sens în a rămâne într-o ţară ca România.