MÂINE ESTE ACEA LUNĂ VIITOARE?

Nu am uitat să pun această întrebare, mai ales că pentru anii 2015-2016 nu s-a prevăzut finanţarea programului interferon-free pentru HepC.

Desigur, sunt o gramadă de bolnavi cu diferite boli ce nu sunt incluşi pe listele de tratament.

Şi, cum nu există Registre, nu ştim câţi aşteaptă degeaba o majorare a finanţării care să-i includă şi pe ei.

Pentru că forumurile decizionale intră în vacanţă în luna august, deci nu se sinchisesc să facă ceva BUN în interesul acestor bolnavi, o să-mi permit nişte momente de respiro, ca să lucrez la traducerea postărilor-cheie.

Dacă tot le plac străinilor poveştile cu caracatiţe, să le oferim literatură non-sci-fi.

ŞTIAI CĂ POŢI FACE DOAR O INJECŢIE LA 2 SĂPTĂMÂNI?!?

Nu e o noutate că există tratament cu interferon ce se administrează subcutanat o dată la 7 zile.

Vorbesc, desigur, de gamma-interferonul utilizat în tratamentul hepatitei C (care nu dă cele mai bune rezultate, dar din cauză că virusul este rezistent – nu că forma asta de interferon ar fi ineficientă).

Adăugarea unei molecule de PoliEtilenGlicol (proces denumit PEGilare) la unele structuri de interes terapeutic (adesea, peptide, proteine şi anticorpi) poate îmbunăţi siguranţa şi eficienţa administrării. PEGilarea creşte durata de circulaţie în sânge şi diminuează imunogenicitatea (reacţiile pseudo-gripale), prin camuflarea structurilor în cauză faţă de sistemul imun.

Revenind la SM...

Ştim deja că sunt câteva molecule aprobate pentru imunomodulare (β-interferonii). Problema este că cei cu administrare subcutanată trebuie „injectaţi” des: la 2 zile sau de 3 ori pe săptămână. Deci, 6 sau 7 injecţii făcute în decursul a două săptămâni. Adică, 216 sau 252 injecţii pe an.

Vânătăi, sindroame febrile, mult paracetamol...Vacanţele? O spaimă cu transportul, alta cu menţinutul la frigider.

Nu e de mirare că mulţi pacienţi sar peste unele injecţii. Adică, au aderenţă (complianţă) mai scăzută la tratament. Asta înseamnă că nu se ţin de tratament corespunzător, iar ăsta este un motiv important pentru care ele nu funcţionează (se fac pusee, progresia bolii e mai accelerată).

Şi vine o variantă: PEGinterferon beta-1a. Nu trebuie făcut săptămânal, ci o dată la două săptămâni. 36 înţepături pe an. Numai gândindu-ne la deşeurile rezultate, e mai bine. Iar pacienţii nu mai pot avea scuze că „se înţeapă prea des”. Nu e o moleculă nou-nouţă, necunoscută, poate daunătoare pe termen lung; e o moleculă cunoscută, „sigură”, modificată pentru a fi injectată mai rar.

De-abia a fost lansat pe piaţă, iar în Marea Britanie se aşteaptă decontarea ei de către sistemul lor de sănătate.

Când va veni în România? (Medicamentul e aprobat, însă nu şi decontat – nu e importat)

Păi, la cum merg lucrurile, luna viitoare... 

PS: tratamentul „inovativ” pentru HepC e pe piaţa europeană de 3 ani de zile. România nici acum n-a negociat achiziţionarea tratamentului, pe care intenţionează să-l dea doar celor mai grav bolnavi pacienţi, cei care s-ar putea să moară din cauza altor afecţiuni – şi când se va întâmpla asta, vor decreta că tratamentul nu este sigur.

PROBLEMA ROMÂNIEI

Păi, care ar fi? m-am întrebat eu. Şi, căutând răspunsul pe google (http://www.google.com/publicdata/directory), am comparat România cu ţările-etalon (Germania şi Franţa), cu vecinii (Ungaria şi Bulgaria), dar şi cu o economie deosebit de şubrezită şi afectată de criza din 2008 (Grecia).

Am aflat că guvernul din România alocă cel mai mic procentul din PIBul naţional pentru sănătate din statele cu care avea sens să ne comparăm. Nouă ni se dau 5%, în timp ce Bulgaria şi Ungaria alocă 7%, chinuita Grecie dă 9%, iar Germania şi Franţa peste 11%.

Dar, ca să avem şi ceva palpabil, aflăm că România şi Bulgaria alocă aproximativ 500 USD per capita.

Nota bene! România nu ajunge la 500$, pe când mititica Bulgarie îşi permite chiar să depăşească.

Ungaria dă dublu, Grecia de patru ori mai mult (aştia sunt în criză economică urâtă), iar Germania şi Franţa mult mai mult.

Ceea ce se traduce într-un număr foarte mic de doctori la numărul de cetăţeni (că oricare om poate deveni în clipa următoare pacient).

Deci, suntem iar la coadă.

Nu numai că sunt puţini doctori, dar avem şi puţine paturi de spital, deoarece la noi se închid spitalele din lipsă de fonduri, iar populaţia bolnavă este trimisă acasă îngrijită la distanţă şi cu frecvenţă redusă cu transportul în comun mijloace limitate.

Grecia stă mai prost decât noi la capitolul ăsta, deci putem deschide o sticlă de şampanie.
Oare se cade să ne bucurăm că o ţară super-îndatorată o duce mai rău ca noi, iar noi creştem în jos?

30 Mai 2012: România, penultimul loc în Europa la numărul de medici pe cap de locuitor

04.12.2014: România, codaşa UE la capitolul numărului de medici pe cap de locuitori

Potrivit datelor OCDE, în România există 2,5 medici la mia de locuitori, sub media europeană de 3,4 şi sub nivelul altor ţări din UE, cum sunt Franţa, Germania, Spania şi Italia. Mai prost decât ţara noastră la acest capitol stă Polonia, cu 2,2 medici la o mie de locuitori.Lideri ai unor asociaţii ale medicilor: ”Deficitul în domeniu sanitar pune vieţile cetăţenilor în pericol”.

Cu aşa statistici, nu miră pe nimeni că luna viitoare, când se trâmbiţează că se vor introduce noile molecule pe lista de compensate nu mai vine, nu?

În definitiv, iulie (cuptor) are un nume, şi nu e viitoare.

Toate lunile au câte un nume, şi NU EXISTĂ VIITOARE!