Un articol din 2011, la câţiva ani după ce Grecia a fost
lovită în plexul economic.
Nu mă interesează aspectele bancare şi
phiso-motivaţionale, educaţia de a dormi la prânz în timpul programului sau
închinarea la
moaşte.
Eu am un fix cu sistemul sanitar, pentru că am văzut un
reportaj realizat de euronews despre grecii insulino-dependenţi acum mult timp.
Şi, bineînţeles, Ministerul lor al Sănătăţii nu le mai dădea hormonul „vieţii”.
Că aşa se referă un coleg de-al meu, diabetic de copil: insulina nu miroase urât, miroase a viaţă! (cu timpul, te
obişnuieşti cu mirosul, dar îl recunoşti oriunde).
Deci, prin 2008 aveau 6,6% adulţi neangajaţi, iar în
2011, 16,6%. Pentru tineri, neangajaţii s-a dublat, de la 18,6% la 40,1%. Totul
în timp ce îi îndatorau aleşii...
Bun, şi s-a pus, în mod normal, întrebarea dacă bolnavii
sunt trataţi la fel sau a scăzut calitatea serviciilor (accesibilitate la
specialişti şi tratament) medicale.
Normal că din ce în ce mai puţini pacienţi se duc la
doctor, nu neapărat pentru că nu-şi permit, ci pentru că ar sta prea mult la
coadă, cabinetele sunt departe, aşteaptă să se însănătoşească de la sine şi
altele.
Nu au evitat să meargă la medicul de familie sau în ambulatoriul
spitalelor pentru că ar fi scump, deoarece au o coplată de maxim 5€ (cam 5 lei la noi
– hai, 10 lei); ei nu s-au mai dus pentru că s-au tăiat bugetările spitalelor
(~ 40%), nu prea mai au nici ei doctori, şi ar fi trebuit să mituiască pentru a
sări cozile interminabile.
Aşa că se internau direct (au crescut internările cu vreo
un sfert) la stat, şi au evitat spitalele private.
Per total, rezultatele tratamentelor din sănătate s-au
înrăutăţit, din ce în ce mai mulţi oameni spuneau despre sănătatea lor că e „proastă”
sau „foarte proastă”.
Disperarea i-a făcut pe mai mulţi decât media depresiilor
inevitabile să se sinucidă. Dar au devenit şi nervoşi, deci atacurile violente
şi criminalitatea manifestată prin tâlhării şi crime au crescut.
Oamenilor le-a fost frică să ceară concedii medicale (sună cunoscut???), şi oricum au fost
tăieri bugetare, limitări de acces la servicii de stat, şi mă rog, tot ce
presupune austeritatea.
Au apărut şi mai multe infecţii cu HIV, pentru că a
crescut prostituţia (de nevoie) şi nu au educat niciodată oamenii/tinerii să
folosească prezervativul (sunt ţară
ortodoxă – nu vă sună cunoscut???). Ei, dar disperarea i-a împins şi să utilizeze
droguri...
De disperare, oamenii s-au expus VOIT virusului, ca să se
îmbolnăvească, pentru că aveau pensie în valoare de 700€ lunar, dar şi acces
mai rapid la programele de substituire de droguri (ţineţi minte naltrexona?).
Toate reducerile astea pentru a plăti datoriile (vorbim
de 2008-2011) i-au nenorocit pe oameni pentru că le-a tăiat accesul la servicii
de tratament şi prevenţie.
De strâns cureaua s-a strâns şi în România, iar un lucru
pe care cetăţenii nu-l cunosc e că finanţarea Sănătăţii şi Educaţiei a fost
mereu ştirbită.
Mă amuză reclama TV a ANAFului, cu „plătindu-ţi taxele
eşti un bun român”. Da, noi suntem cetăţeni normali – cu bune, cu rele. Plătim,
şi-ncă mult comparând procentele cu străinătatea. Mâncarea e foarte scumpă
raportată la venituri. Şi întreţinerea reuşeşte să ia un salariu minim în
zilele de iarnă (care, conform companiei de încălzire centralizată, ţine 6 luni
în România – eu n-am învăţat asta la geografie). Însă ce fac cei care
redistribuie atâtea procente date Fondului de Sănătate de atâţia oameni?
Că nu iese la socoteală:
- nu mai au spitale, deci nu e factura de
utilităţi/aparatură/internări/personal mare;
- nu decontează reactivii niciodată, deci nu cheltuie
pentru analize şi nici nu se diagnostichează toţi bolnavii;
- medicamentele, consumabilele... nu mai vorbesc.
De micşorat finanţarea programelor naţionale de sănătate,
au micşorat-o (au tăiat de unde au putut, inclusiv SM cu vreo 20%). Deci, unde
sunt bunii romani de la ANAF, Guvern, Ministere?
Că grecii, în supercriză, tot o duc mai bine decât
românii în „creştere economică”.
