MIZA PREVENŢIEI ESTE AFACEREA

De mult vor să facă coplata obligatorie.

Aţi răsufla uşuraţi dacă v-aş spune că obligatoria coplată va fi asigurată dintr-o asigurare tip RCA, nu?

Ei bine, la umbra falimentului Astra, se expunea public, într-una din cele mai importante instituţii din ţara asta, o prea-frumoasă şi autohtonă viitoare ţeapă. 

Îmi menţin părerea că este o ţeapă, întrucât intenţia pare nevinovată, dar consecinţele sunt criminale.

 Credeaţi că îi pasă cuiva de diagnosticul timpuriu sau prevenţia bolilor de nutriţie şi stil de viaţă prea leneş? 

Aţi căzut într-o mare capcană (ca unele marionete politice).

Dacă le păsa de populaţie, o educau încă din şcoală. Ei vor să combine materiile între ele în mai multe salate, dar elevii au probleme cu lucrurile de baza, precum citirea şi exerciţii (nu probleme) de matematică.

  

Sub masca unei preocupări masive faţă de pacient, în care pacientul este centrul sistemului sanitar (ce poetic!), nicidecum medicii sau (foarte absurd!!!) mecanismul politic al structurilor de stat implicate în asistenţa medicală, a fost prezentat „Contul de economii de sănătate (CES)”. 

Un fel de RCA al sănătăţii.

CES presupune că din Fondul Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate (ăla cu banii pentru toate programele naţionale de sănătate – alea insuficient finanţate) se iau (cu japca) nişte procente, care se duc într-un cont special şi se strâng acolo, nominal pentru fiecare asigurat.

Ca să ce? 

Ca, în caz de îmbolnăvire, de necesiţi aspirina săracului, coplata (pe care vor s-o impună) să fie dată din CESul personal, nu din buzunarul/portofelul/cardul pacientului.

Adicatelea, FNUASS rămâne cu 90% din puţinul virat de la Buget, iar 10% intră în conturile unor asiguratori care apoi dispun, în funcţie de complianţa (adeziune a bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorării stării sale de sănătate) asiguratului la programul lor nutriţional/de efort fizic/de efort intelectual/de orice vor ei, dacă ţi se rambursează coplata sau nu.

Sau, pot dispărea într-un scandal fumigen gen Astra sau FNI.

*Statul (adică, tot românii) va fi garantul asiguratorului de CES.

Fiind o asigurare care expiră la încetarea activităţii şi momentul pensionării, pe la vârsta de 70 ani (fix când bolile cronice lovesc tare pe supravieţuitorii sclavagiei române moderne), banii (devalorizaţi) sunt primiţi de asigurat, probabil să devină bani de înmormântare o bere prin cimitir.

PS: în viziunea celor care au ticluit CES, bolile cronice, oncologice, autoimune, metabolice sunt tratabile 100% prin metodele lor nutriţioniste. Deci, la ce mai avem nevoie de medicamente?

Dar cu politraumele cum e, dle dr?

O FAŢĂ DIN CELE 1000 ALE NESIMŢIRII

Cu toţii avem sau vom avea ceva probleme de sănătate şi trebuie să fim trataţi.

Cam acesta e motivul pentru care a fost înfiinţat Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Din el se finanţează toate programele naţionale de sănătate, curative sau profilactice. Este ceea ce orice salariat (şi angajatorul său) este obligat să dea la stat şi chiar şi pensionarii cu pensii mai mari de salariul minim.

Da, CNAS dictează ce şi cum, însă nu oricum.

Teoretic, totul este corect şi echitabil, neinfluenţabil din exterior.

Şi, când nu se întâmplă aşa, e bine să anunţăm, să spunem, să arătăm. E o formă de luptă (cu sistemul).

Cine se crede mai presus de lege, să spună cine merită să trăiască şi cine trebuie să moară?

TU CE VREI ÎN TINE?

Tocmai verificai blogul şi găsii asta:

"Anonim 09 august, 2015 01:18

daca ai vrea sa te insanatosesti, ai putea. dar castigurile secundare din a ramane bolnav predomina.de asemenea, inchistarea mentala este unul din factorii care te-au dus la aceasta boala si te tin in ea.priveste adevarul in fata si te vei vindeca.daca vrei asta in tine!"

Încep prin a remarca cât de greu le e unora să NU se autoînvinovăţească (sau să nu-i învinovăţească pe cei bolnavi) pentru orice eveniment neplăcut din viaţa lor.

Fie că dau vina pe draci bisericeşti, fie pe gânduri negative, trebuie să fie cineva de vină.

În medicina modernă, actuală, care vindecă sau ajută, pacientul este de vină în foarte puţine cazuri (ex. când conduce beat şi are accident, când bagă ca spartul zaharoase peste diabetul de tip 2, când doarme pe plajă la prânz şi face arsuri).

Dar nimeni nu-l învinovăţeşte că are pietre la rinichi şi s-a găsit una să iasă, iar acum se tăvăleşte prin pat de durere. Sau că buni a făcut accident cerebro-vascular, iar tataie infarct.

Chestia cu „câştigurile secundare” nu cred că vreau s-o înţeleg, pentru că presupune că am ceva de câştigat din a avea un profil autoimun. Ceea ce e fals. Într-un puseu am ajuns să dau şi 500 lei pe solu-medrol, pentru că „nu aveau fonduri”. Branula demnă de un titan/atlant cu vene cât ţeava de pexal mi-a lăsat o cicatrice mare pe antebraţ.

Părerea referitoare la „închistarea mentală” vine, probabil, din lipsa de compatibilitate a vocabularului şi a experienţelor de viaţă. E mai uşor să-l judeci pe unul că e bolnav pentru că nu gândeşte ca tine, decât să judeci un subiect (bineînţeles, să nu uităm că îi cam atacam pe vraci/şamani/vindecători,deci probabil am lovit crunt în sursa de bani).

La urmă, privind „adevărul (cui, oare?) în faţă”, mă întreb: ce au unii cu gramatica, ortografia şi ortoepia? Adică, sunt oripilată de lipsa spaţiului imediat după semnul de punctuaţie, dar şi de expresii precum „dacă vrei asta în tine!”. Corect ar fi fost „dacă vrei asta pentru tine”, că e vorba de vindecare, nu de tubul de colonoscopie.

GLUTENIŞTII (V). CUM ÎNLOCUIEŞTI ŞI CUM GREŞEŞTI

Înlocuieşti pâinea cu produse gluten-free. Suplineşti glutenul (o proteină care dă structură) cu grăsimi. Schimbi fibrele din făină (are şi aia rafinată ceva) cu fibrele din… nu găseşti înlocuitor. Mai ales pe perioada iernii.

Dacă vara poţi să o ţii pe salate, iarna înseamnă că te bazezi pe fasole şi cartofi. N-ar fi rău dacă ai locui în frig, dar acum cam toată lumea îşi permite să aibe minim 15 grade Celsius în casă (şi am luat în considerare cea mai rea variantă). Deci nu vei arde excesul de calorii obţinut din cartofi sau din uleiul cu care găteşti fasolea. 

Sigur, cumperi biscuiţi speciali şi felii de pâine umedă fără gluten. Şi poţi ieşi la unele restaurante care oferă alimente fără gluten (de când cu isteria glutenului, sunt tot mai multe).

Însă, tocmai pentru că mulţi oameni se „autodiagnostichează” cu sensibilitate la gluten, „bucătarii” şi „ospătarii” nu mai iau în serios posibilitatea ca unii oameni să FIE ALERGICI sau să aibe o boală foarte gravă (boala celiacă). Plimbatul unei simple felii de pâine de pe o farfurie pe alta (contaminare încrucişată) îi poate îmbolnăvi pe oamenii ăia. 

După diagnosticarea unei persoane cu boală celiacă, familia schimbă tacâmurile şi vasele de gătit, ca să elimine sursa de contaminare cu gluten (atât de gravă e problema).

Deci, nu mai insista că ai o suferinţă celiacă, dacă nu ai. În final, dintr-un moft (asta e când tu miauni peste tot că suferi cu intestinele, însă haleşti sosuri sau comanzi ciulama) faci rău altei categorii de bolnavi.

Ştiai că unii oameni fac reacţii grave chiar la glutenul din şampon??? 

Dacă chiar ţi-e mai bine de când ai eliminat glutenul din alimentaţie, spune cum te-ai simţit înainte, ce simptome ai ameliorat, cum au ieşit analizele (ce speranţe să-şi facă alţi bolnavi), cum faci faţă poftei de savarine; exemplifică-ţi dieta: spune-le ce găteşti, dă-le reţetele, indicaţiile preţioase pentru ca reţetele să iasă bine.


Concluzie: nu mai da vina pe gluten pentru că ai avut o zi proastă!

Stop Blaming Celiac for Everything
Gluten and MSG intolerance may be only in your head. That’s nothing to be ashamed of.
Against the Grain
6 Truths about a gluten free diet
Wheat not to blame for coeliac rise
Are Gluten Free Diets Necessary For Better Health Or Weight Loss?

PS: dacă te îngraşi, şi ajungi să te încadrezi în jumătatea supraponderală a populaţiei, să nu spui că n-ai ştiut şi că ai crezut că fără gluten (gluten-free) e dietă de slăbit. E dietă de supravieţuire pentru nişte oameni extrem de ghinionişti.

FILOSOFIE DE WEEKEND: FĂRĂ CREIER E GREU SĂ FII PÂNĂ ŞI PROST

Prietena mea cea mai bună a făcut Basedow-Graves, boala aia cu ochi de broască (era o broscuţă foarte frumoasă) şi s-a tratat: a luat medicamente ca să-şi aducă hormonii la „normal”, ca organismul să fie „echilibrat tiroidian” când ii scoate glanda tiroidă (cu cuţitul bisturiul).

Acum ia hormoni sintetici şi îşi vede de viaţă în continuare.

S-a împiedicat de hipertiroidism cam un an.

O parte din mine o invidiază, pentru că, deşi s-a chinuit şi ea, s-a desparţit în condiţii amiabile de un organ prea bătut de sistemul (auto)imun. A putut să facă asta.

La mine ar fi mai greu să scot organul afectat. Nu pentru că mă consider foarte deşteaptă şi nu se poate fără să gândesc, însă creierul ne coordonează viaţa, începând de la nivelurile bazale ale piramiei lui Maslow (respiraţie, apă, mâncare, somn, excreţie – cam tot ce ştie să pretindă şi un bebeluş).

Cu el bem, mâncăm, simţim frigul şi nu stăm în ger să degerăm, datorită sistemului nervos central respirăm. Gândirea se întâmplă prin neuroni; prin interacţiunile lor învăţăm (ex. să nu ţinem mâna în apa clocotită).

Un om prost nu foloseşte ce are (însă are).

Un om ghinionist nu (mai) are ce să folosească.

GLUTENIŞTII (IV). ISTERIA

– Citesc despre unii care cred că sursa tuturor relelor e pâinea. 

– Aaa, glutenişti...  

– Cum de-ai auzit de ei?  

– Nu e o chestie nouă. Bine, la noi e relativ nouă.

Un tip, Gibson, şi asociaţii, s-au apucat să investigheze glutenul: au luat oameni care se recomandau ca având sindromul intestinelor iritabile, care ziceau că nu se mai simţeau rău când posteau de gluten. I-a pus la dietă (cred că le dădea mâncarea direct în spital), însă jumătate erau fix pe fără gluten, ceilalţi pe gluten. Ăia fără gluten nu s-au mai plans, aia cu gluten s-au plâns. VORBIM DE OAMENI CARE AVUSESERĂ PROBLEME CU DIGESTIA PÂINII!

Musai, toţi cu enterită trebuiau să aibă sindromul intestinelor iritabile sau gen.

Vestea a explodat datorită mass-mediei şi piţipoancelor jurnaliste care n-au subiecte de scris, deci toţi balonaţii s-au crezut îndreptăţiţi să se autodiagnostice cu glutenită.

Mai mult, aceşti apostoli autodiagnosticaţi vor să ne convingă că, de doar câţiva ani, glutenul distruge intestinele miliardelor de oameni de pe planetă.

Există boli grave faţă de gluten şi produsele din grâu:

Încep cu alergia la grâu. Aşa cum unii au alergie la polen sau scoici sau venin de albine sau arahide (şi ştiţi că se moare din asta), la fel au alţii la grâu. Este rară. Şi, ca orice alergie se tratează prin evitarea completă (fără a contamina încrucişat produsele) a alergenului.

Ştii cum pe ambalajul ciocolatelor scrie că s-ar putea să conţină urme de alune, pentru că urmele alea fine şi insesizabile pot omorî un alergic? Cam la fel e şi cu alergia la grâu.

Acum, o variantă interesantă de reacţie a organismului este cea în care distruge intestinul subţire pentru că sesizează urme de gluten în el. Este vorba de boala celiacă, mediată de alte categorii de anticorpi decât alergia. Deci, nu e alergie. Însă, distruge intestinul, duce la apariţia sindromului de maldigestie/malabsorbţie, slăbire excesivă, numeroase probleme pentru o bucată de pâine. Normal că după ce te deshidratezi şi nu poţi să te rehidratezi, te simţi îngrozitor şi nu judeci nimic normal. Nu cred că există persoană care să nu fi simţit măcar o enterită uşoară, de vară.

Şi mai e interesantă şi sensibilitate la gluten, însă fără reacţie inflamatorie. Adică, lumea se balonează după ce mănâncă (oare cât de multă?) pâine. Cauzele sunt, încă, necunoscute.

Mai important pentru tine este să poţi defini simptomele care te deranjează şi alimentele care ţi le induc: doar pastele, doar pâinea, amândouă, alte făinoase?

Oricum, tratamentul general al bolilor de genul ăsta este evitarea alimentului şi înlocuirea lui. În diabet nu se mănâncă zahăr pentru că le face rău. Bunul simţ dictează să eviţi produsul care îţi dă reacţii neplăcute, nu?

Însă, atenţie cu ce-l înlocuieşti, că rişti să te complici inutil cu dieta fără gluten, iar beneficiile să nu fie mai mari decât dezavantajele!

GLUTENIŞTII (III). DIGESTIA GLUTENULUI

– Citesc despre unii care cred că sursa tuturor relelor e pâinea. 

– Aaa, glutenişti... 

– Cum de-ai auzit de ei? 

– Nu e o chestie nouă. Bine, la noi e relativ nouă.

Produsul cu făină este mestecat, amestecat cu saliva (începe digestia glucidelor) şi înghiţit.

În stomac, începe degradarea structurilor mari, datorită pH-ului redus. Astfel, compuşii sunt din ce în ce mai mici şi pot fi „atacaţi” de enzimele din intestin.

În duoden, glutenul este „rupt” în bucăţele mai mici, care ajung în jejun. De-abia în jejun, enzimele locale descompun proteinele în peptide, pentru a elibera aminoacizii componenţi, care sunt preluaţi de enterocite (celule ale intestinului cu rol în absorbţia nutrienţilor).

Pentru că tot procesul se întâmplă moleculă (de aminoacid) cu moleculă (de aminoacid), pentru câtă mâncare înghiţim, e nevoie de multe enterocite. Deci, pentru a avea multe celule într-un spaţiu mic, natura ne-a înzestrat cu vilozităţi, nişte artificii ingenioase de a mări suprafaţa totală de celule, fără a avea metri pătraţi de intestine.

Problema e că unele peptide nu pot fi descompuse în aminoacizii constituenţi şi se ataşează de celulele cu rol în absorbţie al nutrienţilor (enterocite, celule ale intestinului). Ele sunt asimilate de enterocite, însă sistemul imun ştie că acele peptide sunt inamici, şi distruge enterocitele.

Deci, începe un întreg război imunitar direcţionat împotriva acelor celule care au preluat peptidul nedigerabil (boala celiacă):

• Apare enterita;
• Conţinutul tubului digestiv este eliminat prin diaree;
• Celulele sunt ucise (exfoliate);
• Inflamaţia din peretele tubului digestiv duce la dispariţia vilozităţilor (problematic pentru că în criptele intestinale sunt celulele stem ale enterocitelor);
• Normal că nu se mai absoarbe nimic, deci pacienţii slăbesc în timp.

GLUTENIŞTII (II). CE E GLUTENUL?

– Citesc despre unii care cred că sursa tuturor relelor e pâinea. 

– Aaa, glutenişti... 

– Cum de-ai auzit de ei? 

– Nu e o chestie nouă. Bine, la noi e relativ nouă.

CE E GLUTENUL? 
Glutenul este o proteină...

Ce-i o proteină? O înlănţuire de aminoacizi, denumită lanţ peptidic. În funcţie de proprietăţile aminoacizilor din compoziţie, lanţul se răsuceşte, respinge sau preferă apa, aminoacizii pot forma legături cu aminoacizii mai îndepărtaţi.

Glutenul este proteina-cheie ce determină calităţile de panificaţie ale grâului, prin calităţile de absorbţie a apei, de legare, vâscozitate şi elasticitate a aluatului.

Gliadinele sunt proteinele monomerice, legăturile disulfidice fiind absente sau rare, prezente ca legături în acelaşi lanţ.

Glutenina înseamnă proteine agregate prin punţi disulfidice între lanţuri.

Legăturile necovalente (legăuri de hidrogen, ionice,hidrofobe) sunt importante pentru agregarea gliadinelor şi gluteninelor şi au rol în proprietăţile fizice şi structura aluatului.

Cascada de reacţii chimice care produc pâinea

Apa hidratează proteinele, ce formează o matrice vâsco-elastică în care sunt reţinute granulele de amidon. Aminoacizii formează legături de hidrogen şi punţi disulfidice între catenele de proteine, ceea ce influenţează structura fizică şi comportamentul glutenului.

Pentru a face aluatul, nu ajunge doar hidratarea făinii

Totodată este vitală folosirea drojdiilor, care profită de glucidele eliberate din amidon (de enzimele = amilazele proprii ale făinii), le descompun şi eliberează CO2 şi alcool.

Frământarea întinde glutenul în straturi: pe măsură ce aluatul se extinde din cauza CO2, moleculele de gluten se întind şi permit formarea mai multor legături de hidrogen, făcând aluatul mai legat.
Pentru ca aluatul să se întindă, punţile disulfidice dintre moleculele de glutenină trebuie rupte şi reformate, pe măsură ce catenele de proteine alunecă una pe lângă alta, cu participarea sistemelor oxido-reducătoare proprii făinii.

Procesul de fermentaţie necesar formării bulelor de CO2 şi alcoolului, ce aromatizează specific pâinea, durează cel puţin 3 ore.

Industrial,

Mâna de lucru trebuie să fie disponibilă de dimineaţă, dinainte de răsăritul soarelui, deci costă mult.

E nevoie de mult spaţiu de lucru, ceea ce generează unele deficite de igienă, dar şi costuri mari.

Se adaugă agenţi oxidanţi, pentru a forma repede punţile disulfidice.

Se adaugă amilaze, pentru a accelera producţia de CO2 şi de etanol. Ele sunt similare celor naturale, şi sunt distruse în timpul coacerii.

Proteazele (enzime) rup legăturile peptidice din proteine. În industria panificaţiei, ele scad timpul de amestecare, cresc extensibilitatea aluatului şi reduc consistenţa aluatului.

Tot ele produc şi aminoacizi ce interacţionează cu glucoza, conferind aromă şi culoare crustei. Aceste procese sunt lente, fiind motivul pentru care pâinea artizanală e mai aromată decât cea rapidă.

Pentru a preveni învechirea pâinii, se adaugă grăsimi (hidrofobe), încetineşte evaporarea apei, menţinând pâinea moale.

Sarea permite moleculelor proteice să se apropie, făcând aluatul mai puternic şi mai stabil. Fără sare, aluatul este lipicios şi pâineanu are gust.

În ce condiţii devine glutenul periculos?

Digestia proteinelor şi a glutenului, altă dată.

GLUTENIŞTII (I). CE VOR EI?

– Citesc despre unii care cred că sursa tuturor relelor e pâinea. 

– Aaa, glutenişti... 

– Cum de-ai auzit de ei? 

– Nu e o chestie nouă. Bine, la noi e relativ nouă.

GLUTEN-FREE e concept american.

Da, ăia care mănâncă semi-preparate şi congelate gata de microunde şi halit.

GLUTEN-FREE e o scuză bună.

Ştiu că unii pacienţi sunt revoltaţi că există şi oameni sănătoşi, care nu au vreo boală, şi neînţelegători. Sunt răi şi aroganţi, chiar nesimţiţi, lipsiţi de compasiune, ce încearcă să-şi bată joc de afecţiunea bolnavului doar pentru a nu fi nevoiţi să aibe o atitudine civilizată (?). E... mai uşor să dai vina pe bolnav decât să recunoşti că, câteodată, se întâmplă şi lucruri neplăcute, neprevăzute.

Poate din această cauză, unii bolnavi (încurajaţi de industria de consum, mai ales alimentară şi de suplimente alimentare) se încăpăţânează să demonstreze că nimeni nu poate fi perfect sanătos. Că ceva ne vine de hac în final, e clar. Nimeni nu moare de sănătate. Însă, în încercarea lor de a arăta că şi sănătoşii pot suferi de boli obscure, mici şi ascunse, lovesc în ceilalţi bolnavi, bagatelizând „boala la modă”.

Mai mult, vracii se apucă şi concep legături de necontestat între boala anului şi afecţiunile cronice, scăzând şi mai mult importanţa reală a bolii în cauză.

APOSTOLII GLUTEN-FREE

Aşadar, avem categoria de glutenişti ipohondri. Au citit şi ei că glutenul e rău, deci se conformează. Nu prea ştiu ei ce şi cum, însă clar e mai bine fără. Acum, ei se pot simţi mai bine fără gluten din mai multe cauze:

• chiar le face rău glutenul, fiind alergici;
• le prieşte dieta fără exces de carbohidraţi (pâine, paste, pizza);
• le făcea rău drojdia din aluat (nemâncând pâine, evită şi drojdia).

Cei care până ieri haleau 3 pâini pe zi, azi doar ciupesc nişte felii. Cică le e mai bine aşa (Bravo!).

Cei cu boli variate regăsesc „dieta minune” şi nu se pot abţine să dea vina (să urle în gura mare) pe gluten pentru „halul” în care au ajuns ei azi.

IPOHONDRÍE, ipohondrii, s. f. Stare psihică morbidă,caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de oboală pe care în realitate nu o are. [Var.: ipocondríe s. f.] – Din fr.hypocondrie.

Însă, în spatele noului baubau, se ascund mega-industrii de GLUTEN-FREE: pâine, dulciuri, paste, biscuiţi, sosuri (dap, conţin făină ca să aibe structură).

Şi, să nu uităm vracii, care au reţete magice, scheme terapeutice complexe, taxează dublu gluteniştii şi fac şi ei un ban cinstit (Oare? CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial)Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel,cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat)

E interesant cum dintr-o intoleranţă (auto-diagnosticată) se ajunge la propagarea unei idei. Deja ţine de aspecte sociologice şi psihologice, nicidecum medicale.

Va urma chimia baubaului, glutenul.

PS: asta înseamnă că postul următor va fi dublu baubau: glutenul şi chimie (Bârrr!!!).

AUTO-ÎMBĂLSĂMAREA | SELF-EMBALMING

Da, aţi citit bine.

Am primit un comentariu la postul „Răutăcisme de weekend” de la Rich Murray (MA Boston University Graduate School 1967 psychology, BS MIT 1964 history and physics), în care era un pasaj incomplet din postarea lui „Methanol (formaldehyde) toxicity, in humans only, comes from aspartame, cigarette wood peat smoke, fresh tomatoes, unfresh fruits and juices in cans and jars -- WC Monte paradigm since 2007 -- ADH1 enzyme forms free floating formaldehyde inside cells in 20 tissues: Rich Murray 2015.06.02”

Aşa că are şi o variantă în engleză, mai jos.

Trebuie început prin faptul că el s-a concentrat pe efectele acestui bau-bau, metanolul provenit din aspartam. Nu ştiu dacă a cercetat personal sau doar a consultat literatura de specialitate/alte bloguri.

Lanţul metanol – formaldehidă – acid formic

Organismul interacţionează cu mediul şi prin procesele metabolice pe care le are. Direcţionarea lui într-un sens sau altul îi garantează supravieţuirea. Celula moare când metabolismul este echilibrat.

Aşadar, pentru a nu lăsa nimic la voia întâmplării, celulele şi-au dezvoltat, încă din faza unicelulară a vieţii, enzime. Minunate molecule care influenţează şi grăbesc un proces biochimic.

Pentru că ele fac şi desfac, enzimele sunt folosite şi în detoxifiere.

Metanolul este un toxic – trebuie eliminat. Aşa că este oxidat la formaldehidă (ingredientul de bază din formol, ăla folosit la îmbălsămări), care nici ea nu e o moleculă prietenoasă celulei. Deci, o oxidează şi pe ea la acid formic, care devine apă şi bioxid de carbon (pe care le expirăm şi excretăm urinar).

Surse de metanol (rezumat şi comentarii proprii)

©Woodrow C. Monte PhD, RD Professor Emeritus of Food Science and Nutrition, March,2010:

Ţigaretele şi fumul de ţigară;

Fructele şi legumele (şi sucurile lor) conservate, îmbuteliate, ambalate aseptic în cutii de carton sau plastic (aproape că nu înţeleg care e problema – sucul sau recipientul);

Coacăzele şi roşiile (pătlăgelele roşii)

„Bineînţeles, cultura culinară europeană (e material american, ce vreţi?) are metode de îndepărtare a metanolului din roşii (faţă de incultura americană), făcând astfel sosul de roşii sigur pentru consumul uman.”

„Nu e vreun motiv să nu te răsfeţi cu câte o felie ocazională de roşie negătită dintr-o salată sau un chizburgăr (cheeseburger). Doar cu moderaţie, bineînţeles! (vorbim de roşii)

Excepţia italienească şi franţuzească: „fierberea îndelungată”

Şi acum începe dovada irefutabilă: „Înainte de sucurile dietetice, introduse în magazine acum 25 ani, Italia avea o incindenţă extrem de redusă a SM, chiar dacă italienii consumă cele mai multe conserve de roşii din lume per capita.”

SIGUR! N-are nici o legatură cu accesul la mijloacele de diagnostic, cu faptul că femeile nu mai sunt casnice şi nu stau să le pună propriilor copiii scutece la 36 ani! Nici cu faptul că în Italia (ţară latină) era ruşinos să fii bolnav şi, mai ales, fata să rămână neluată de vreun bărbat păros (şi puturos). Şi nici o legatură cu neseriozitatea specifică mediteraneenilor în a raporta corect cazurile apărute. 

Deci, ne bucurăm că, deşi conservele de roşii conţin suficient metanol încât să ne omoare, putem să facem sos de roşii fierbându-le...

"Mamele italience, de obicei, golesc conservele de roşii zdrobite sau tăiate într-o crăticioară, dimineaţa devreme, şi le lasă să fiarbă cel puţin 3 ore, pentru a căpăta aromă şi consistenţă (!!! ele nu muncesc???), iar metanolul face puf! şi dispare.

Aspartamul este descompus, moleculă la moleculă, în metanol. Cică fără sucuri dietetice sau alte alimente „de dietă”.

Când temperatura aspartamului depăşeşte 30 °C, metanolul din aspartam (deşi vorbim de legături chimice stabile) se transformă în formaldehidă, apoi în acid formic, care cauzează acidoză metabolică (alt bau-bau). Intoxicaţia cu metanol seamănă cu SM; astfel oamenii sunt diagnosticaţi eronatcu SM. 

Vai, le voi spune tuturor cunoscuţilor mei, cei care beau cola zero zahar şi alte sucuri de-astea, oameni care n-au leziuni neurologice, care n-au anticorpi antinucleari, care n-au psoriazis şi nu au nici o problemă cu tiroida sau articulaţiile, să nu mai bea! Pentru că eu n-am băut, dar am făcut boala!

Alimentele afumate (peşte şi cărnuri), pentru că, în literatura englezească, metanolul este denumit şi „wood alcohol” (alcool distilat din lemn), deci musai lemnul natural e rău (nu-i bai, folosim melamina, chinezii aşa au omorât caţei şi bebeluşi). Focul eliberează metanolul (tot ăla care se evaporă din sucul de roşii fiert, însă rămâne în alimentele încălzite peste punctul de volatilizare a metanolului). 

Logic, unde se mănâncă afumatură, incidenţa SM e mare (coincidenţă: tot acolo se investesc bani în sistemul medical, ca mecanism de economisire pe termen lung!)

Se afirmă că scoţienii sunt lideri mondiali la SM, dar Canada e în top:

Contra-exemplu cu insulele Faroe, că cică acolo nu ştiau de afumături (neavând lemn) sau SM până când nu au intrat cotropitorii cu ţigaretele şi alimentele conservate, în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Sau, poate, au venit cu doctori după ei, şi i-au diagnosticat pe tinerii care începeau să nu se mai ţină pe picioare.

Cred că e de vină medicina pentru existenţa SM, nu?

Lichiorurile din fructe putrede (fermentate): fermierii europeni recuperează fructele căzute pe pământ, le ţin în cazane până când se termină sezonul, apoi le procesează şi obţin alcool distilat. Problema e că fructele stricate sunt contaminate cu bacterii ce eliberează metanolul din pectină.

Sigur, majoritatea beţivilor de la ţară din România au SM, nu???

Nici măcar nu sunt atâtea intoxicări cu metanol pe cât te-ai aştepta, ceea ce înseamnă că la noi (încă) se distilează bine material de calitate, nu ca ăia morţi de metanol la începutul anului.

În altă ordine de idei, pectina (adică, direct coaja de mere) e adaugată de „gospodine” când fac gem de fructe care nu prea se întăreşte. Deci, mamele şi bunicile sunt de vină că au făcut gemuri, iar copiii au mâncat, şi apoi, la 15 ani distanţă, s-au ales cu SM.

Şi doctorii, că există şi ştiu să diagnosticheze. 

Şi tehnica, că face aparatura RMN şi "vede" leziunile. 

Şi bolnavii, că vor să fie diagnosticaţi, apoi trataţi, ca să fie şi ei OK per total.

Dr. Monte crede că aspartamul şi o serie deprocese organice secundare ingestiei acestuia reprezintă cauze ale SM. Deci, încurajează lumea să evite alimentele ce conţin aspartam (eu nu consum şi nu am consumat de-astea şi tot am leziuni multe) sau metanol (nici de-ăla nu consum).

https://en.wikipedia.org/wiki/Aspartame

up next, the English version

PANACEUL LDN

Later edit:

Individuals who are normally resistant to consuming mainstream pharmaceuticals are nonetheless often willing to trial LDN. Patient affinity for LDN may be driven somewhat by the “low-dose” preface, which can be agreeable to individuals who have experienced negative side effects from other medications. Clinicians prescribing LDN should be aware that many patients will come into the treatment with considerable expectations which could drive placebo effects. Patients may even approach a clinician with a specific request to be prescribed LDN.

Drogurile opioide (morfina, metadona, hidrocodona, oxicodona), deopotrivă şi analgezice (de-alea de iau durerea cu mâna), se leagă la receptorii pentru endorfină din creier, receptorii care recepţionează durerea. Ei bine, când receptorii de durere sunt ocupaţi de aceste substanţe, nu se mai percepe durerea FIZICĂ (nu „spirituală”) la fel.

Naltrexona intră în competiţie cu drogurile astea (adică, se bucură să ajungă prima la receptor) şi îl ocupă (stă în braţe la receptor). DAR nu îl activează.

Aşadar, un dependent de opioide tratat cu naltrexonă se poate droga cu favoritele lui: drogurile în cauză nu se vor mai lega dereceptorii neuronilor (că acolo tronează naltrexona) şi nu îi vor mai induce drogatului senzaţia de „bine”care îl făcea să tot consume. Aşa se dezvaţă de droguri şi termină cu adicţia.Şi fără senzaţii neplăcute de sevraj (cică).

Pe acelaşi mecanism, despre LDN (Low Dose of Naltrexone = doze mici de naltrexonă) s-a emis IPOTEZA (că doar atât e) că, luat seara, forţează organismul să producă mai multe endorfine, şi dimineaţa LDN părăseşte receptorii, iar tu eşti high pe endorfine naturale.

Organismele vii nu sunt niciodată echilibrate!În biologie, echilibrul înseamnă moarte. Dacă nu mai au pentru ce să se lupte, ce să modifice, tot felul de mecanisme de manipulat, celulele mor.

Organismul are el foarte multe celule şi substanţe importante, printre care şi aceste endorfine. Care reprezintă „strigăte” ale neuronilor între ei – aşa comunică pentru a lucra şi a pune umărul la avansul societăţii organismului (că nu vor să moară nici neuronii).

Neuronii lucrează în serie: primul îi dă semnal lui nr. 2, care îi spune lui 3 (şamd) până la X, care dă înapoi semnal primului să se potolească, că a înţeles, a făcut ceea ce trebuia şi să nu-i mai urle cu endorfine (feedback negativ).

Bun, când blochezi activitatea intermediară (de la nr. 2 la nr. 7, să zicem), primul secretă iniţial endorfine ca de obicei şi, în mod normal, e oprit de alt semnal de la X. Doar că primul secretă, şi nu mai primeşte mesajul să se oprească. Endorfinele se acumulează şi nu sunt folosite/epuizate. X nu primeşte nici un semnal şi şomează. După ce dispare LDN (spre dimineaţă), neuronii de la 2 la X încep să lucreze, doar că primesc enorm de multe endorfine.

Acum, că sistemul imun ar fi sensibil la endorfine n-am auzit.
Sportul şi ciocolata cresc secreţia de endorfine. Şi, totuşi, n-am auzit ca sportivii de performanţă (care au endorfine în ei) cu SM să se „vindece”; nici măcar progresia bolii nu e ameliorată.Endorfinele sintetizate din plăcerea degustării ciocolatei putem să le testăm şi noi.

Acum, ceea ce speculează foarte mulţi e chiar propria ignoranţă: bolile autoimune nu înseamnă sistem imun slab sau puternic, ele înseamnă sistem imun prost educat.

Eu nu am nevoie de creşterea imunităţii, ca sistemul meu imunitar e prost şi o să-mi dea în cap literalmente. Dar nu am nevoie de imunosupresie, că sistemul meu imunitar e prost şi îmi va ataca, în principal, creierul, lăsându-mă pradă microbilor ubicvitari (de-ăia nepericuloşi în mod normal).

Desigur, beneficiile majore în tratament îl au supresoarele, că îl moleşesc şi nu mai are prostul forţă.

Sistemul imunitar funcţionează pe bază de simţiri (feeling-uri) şi poze. Unele celule simt că ceva e rău şi îi dau în cap fără să întrebe, apoi vin alte celule care se uită bine la (resturile) posibiliul „infractor”, îi memorează trăsăturile şi data viitoare ştie toată lumea pe cine să omoare.

Pe ideea asta funcţionează vaccinurile. Mai nou, nu se administrează materialul genetic al microbilor, ci doar „aspectul” (proteinele de pe afară), pentru ca sistemul imun să aibe doar memoria aspectului infractorului.

Deci, autoimunitatea e foarte complicată. Un sistem imun educat să distrugă o structură poate fi cu greu dezvăţat de aşa ceva – asta va fi UNA din cheile vindecării în viitor. Oricum, nu cu o moleculă prostim/dezvăţăm/reeducăm un sistem.

OK!

LDN se pretează bine în SIDA, cancer, Parkinson, SLA, BPOC, (bineînţeles) autism... Chiar în toate???

SIDA = sindromul imunodeficienţei dobândite, care nu e obligatoriu să fie cauzată de infecţia cu HIV. Şi cei cu transplant pot face SIDA. Da, şi SMiştii trataţi cu imunosupresoare pot face SIDA, doar că e reversibilă.

Cancer = atât de variat, încât e imposibil să ai un medicament bun la toate tipurile de cancer.

Parkinson = afectarea neuronilor motori, care emit semnale intermitent, şi dau tremuriciul specific. Şi altele mai nasoale. 

Dar au uitat Alzheimerul, care tot prin acumulare de (alte) substanţe funcţionează?

BPOC (BronhoPneumopatia Obstructivă Cronică) = cauza principală este fumul de ţigară, poluarea cu particule rezultate din arderile din casă (sobe), deci e strict boală cauzată de condiţiile de trai.

În SM, nu s-a constatat progresia bolii la SMPP (primar progresiv) timp de 6 luni (= 180 zile = 26 săptămâni). Chiar dacă erau optimişti, nu au revenit cu date pe timpi mai îndelungaţi.

Şi alt studiu pozitiv făcut în doar 8 săptămâni (vreo 60 zile!!!)!

Şi eu am avut perioade minunate de câte 8 luni, în care am băut doar cafea la micul dejun. Spre deosebire de alţii, eu pun îngheţată de vanilie în cafea, ca s-o răcesc. Leacul meu e: frappe home-made!

Unele efecte adverse majore:

• dureri abdominale ATROCE;
• icter (probabil hepatotoxicitate gravă);
• urină colorată brun (de la icter);

Unele efecte adverse minore:

• diaree/constipaţie (întotdeauna e de bun augur să ai scaun anormal);
• dureri de cap (mmm... să fii cu capul de două ori);
• dureri musculare sau articulare (după frisoane date de pseudo-sevraj?);
• dureri abdominale mai blânde (iupiii, nu sunt ATROCE);
• greaţă sau vomă (pseudo-sevraj?);
• nervozitate sau tulburarea somnului (pseudo-sevraj?).

Hmm... are reacţii adverse pentru că e un medicament puternic, utilizat în dezvăţarea drogaţilor!

  

Is Low Dose Naltrexone Stimulating Inflammation?

Is LDN right for you?

The comments and posts you are reading saying how good they feel is because their immune status matches how LDN supports their imbalanced cytokines and chemokines. LDN works only for those with the correct immune status that Naltrexone or Naloxone supports.

If you do not match that cytokine or chemokine profile. LDN will only increase the damage and further disrupt your body’s ability to control the immune system. If you are using LDN and not satisfied with the way you are feeling. It is probably not right for you.

LDN stimulează inflamaţia? 

E LDN potrivit pentru tine? 

Comentariile favorabile pe care le citeşti se datorează potrivirii dintre citokinele şi chemokinele pacienţilor şi reglările pe care LDN le face în organismul lor. LDN funcţionează pentru că pacienţii ăia au un sistem imun corect pentru Naltrexonă sau Naloxonă.

Dacă nu ţi se potriveşte profilul citokinelor sau chemokinelor, LDN doar va spori leziunile şi va împiedica organismul să controleze sistemul imunitar. Dacă foloseşti LDN şi nu te simţi bine, nu ţi se potriveşte.

De ce se simt mai bine unii care au încercat LDN? Poate excesul de endorfine îi face fericiţi prin secreţia de dopamină. Şi când nu mai ai senzaţia sufocantă că maine te sfârşeşti, poate că mintea cucereşte corpul (mind over matter). Poate că ei sunt deprimaţi şi de-asta nu ies din casă.

Dar din acelaşi motiv, la cei la care boala nu are şi componentă psihologică (aia bolnavi doar cu corpul), LDN nu are efecte miraculoase. EXCEPTÂND durerile cauzate de leziuni.

Fibromyalgia – Naltrexone Mediocre Results

http://multiple-sclerosis-research.blogspot.com/2014/07/low-dose-naltrexone-for-treatment-of.html 

http://multiple-sclerosis-research.blogspot.com/2011/05/ldn-of-low-dose-naltrexone.html

Start Rheumatoid Arthritis Treatment at EarliestPossible: Avoid the Same Mistake I Had Once Made