TU CE VREI ÎN TINE?

Tocmai verificai blogul şi găsii asta:

"Anonim 09 august, 2015 01:18

daca ai vrea sa te insanatosesti, ai putea. dar castigurile secundare din a ramane bolnav predomina.de asemenea, inchistarea mentala este unul din factorii care te-au dus la aceasta boala si te tin in ea.priveste adevarul in fata si te vei vindeca.daca vrei asta in tine!"

Încep prin a remarca cât de greu le e unora să NU se autoînvinovăţească (sau să nu-i învinovăţească pe cei bolnavi) pentru orice eveniment neplăcut din viaţa lor.

Fie că dau vina pe draci bisericeşti, fie pe gânduri negative, trebuie să fie cineva de vină.

În medicina modernă, actuală, care vindecă sau ajută, pacientul este de vină în foarte puţine cazuri (ex. când conduce beat şi are accident, când bagă ca spartul zaharoase peste diabetul de tip 2, când doarme pe plajă la prânz şi face arsuri).

Dar nimeni nu-l învinovăţeşte că are pietre la rinichi şi s-a găsit una să iasă, iar acum se tăvăleşte prin pat de durere. Sau că buni a făcut accident cerebro-vascular, iar tataie infarct.

Chestia cu „câştigurile secundare” nu cred că vreau s-o înţeleg, pentru că presupune că am ceva de câştigat din a avea un profil autoimun. Ceea ce e fals. Într-un puseu am ajuns să dau şi 500 lei pe solu-medrol, pentru că „nu aveau fonduri”. Branula demnă de un titan/atlant cu vene cât ţeava de pexal mi-a lăsat o cicatrice mare pe antebraţ.

Părerea referitoare la „închistarea mentală” vine, probabil, din lipsa de compatibilitate a vocabularului şi a experienţelor de viaţă. E mai uşor să-l judeci pe unul că e bolnav pentru că nu gândeşte ca tine, decât să judeci un subiect (bineînţeles, să nu uităm că îi cam atacam pe vraci/şamani/vindecători,deci probabil am lovit crunt în sursa de bani).

La urmă, privind „adevărul (cui, oare?) în faţă”, mă întreb: ce au unii cu gramatica, ortografia şi ortoepia? Adică, sunt oripilată de lipsa spaţiului imediat după semnul de punctuaţie, dar şi de expresii precum „dacă vrei asta în tine!”. Corect ar fi fost „dacă vrei asta pentru tine”, că e vorba de vindecare, nu de tubul de colonoscopie.

TRATAMENTUL ÎN PUSEU...

Un subiect nedrag, dar necesar de discutat.

Când nu mai vezi bine, când nu calci corect, când nu poţi simţi tu, când ştii că se întâmplă ceva rău în capul tău, şi situaţia ţine de mai mult de 24 ore, ştii că ai puseu.

În cazurile astea, reacţia autoimună a organismului, care cauzează puseul, este temperată prin administrarea agresivă de metilprednisolon intravenos, timp de 5 zile (tratamentul standard în puseu). Metilprednisolonul este un antiinflamator glucocorticoid (total diferit de antiinflamatoarele nesteroidiene, AINS, precum aspirina, paracetamolul, algocalminul, diclofenacul, ibuprofen, ketoprofen) ce inhibă infiltrarea leucocitelor (celulele imunitare) la locul inflamaţiei, şi interferă cu mediatorii inflamaţiei.

Adică, metilprednisolonul „cheamă acasă” leucocitele care au atacat mielina şi au cauzat puseul, şi nu lasă alte leucocite să facă mai multe rele. Pentru că leziunile neuro nu sunt de dorit, se administrează doze masive de metilprednisolon (1 gram). Şi cât mai aproape de creier – prin sânge.

Fun fact: vorbeam cu un prieten la telefon şi îi spuneam că am puseu, că trebuie să ajung la spital, să pierd zilnic vreo două ore, să am branulă etc. Şi m-a întrebat de ce nu iau pastile de metilprednisolon. Păi, pentru că cea mai mare doză de metilprednisolonregăsită într-un comprimat este de 32 mg. La un calcul simplu: 1000 mg : 32 mg = 31,25 comprimate. Într-o cutie se regăsesc 20 comprimate, deci ar însemna mai mult de o cutie jumătate pe zi. Din care nu se ştie cât trece prin stomac–intestine–sânge. E prea mare drumul, şi e plin de transformări.

Aşa că te organizezi:

• suni la spital şi îi spui doctorului care te are în grijă ce simţi de peste 24 ore;
• îţi organizezi treburile (le grăbeşti rezolvarea sau le amâni);
• faci rost de adeverinţă de angajat;
• te îndrepţi spre spital (ideal, cu o banană şi o sticlă de apă).

Ţi se face consultul, ţi se face foaia, apoi ţi se ia sânge pentru analize, şi ţi se montează o branulă. Şi faci faţă primei doze de metilprednisolon. Ideal ar fi să primeşti şi un protector gastric tot în perfuzie, ca să nu faci ulcer gastric. Trece o oră sau chiar două, ronţăi banana, şi aştepţi să pleci acasă.

SAU, dacă nu locuieşti în oraşul cu spitalul în cauză, te alegi cu o şedere de 5 zile la spital. Unde nu-i drăguţ, că nu e vacanţă.

Tu ai 20-30-40 ani şi vrei să fii funcţional, şi doar ţi-ai pierdut controlul asupra mâinii sau piciorului sau îţi ţiuie urechea, şi ajungi în salon cu bunica cuiva care a paralizat în urma unui AVC. Buni e la al şaptelea episod, e bătrână şi cardiacă, varicoasă, diabetică, şi toate rudele ei se uită la tine, că eşti cam tânăr(ă) să stai pe-acolo să le ocupi paturile bătrânilor.

De ce e bine să mănânci banane? Pentru că metilprednisolonul face ca potasiul, să fie eliminat prin urină. Şi asta nu e bine, pentru că înseamnă un dezechilibru între potasiu şi sodiu (componenta din sare care ne umflă, dar care e necesar în limite normale).

Totodată, metilprednisolonul ne sensibilizează faţă de sodiu, adică ne umflă. De aceea, se recomandă regim hiposodat (fără sare). Şi să bem apă. Suficientă apă încât să nu ne fie sete.

Plus că dacă reţii apă (datorită sodiului din sare), ai toate şansele să faci edem cerebral redus dacă stai în căldură (cum ar fi vremea asta de 30 °C). Aşa că mai ales în perioada asta, ai mare grijă!

Şi ajungi acasă cu branula. Ştii că mâine te întorci la spital. Dar vrei să faci măcar un duş rapid. Ai grijă la branulă! Este un tub de plastic băgat direct în venă, şi dacă o uzi, poţi ajuta bacteriile să ajungă direct în sânge. Nu uita că metilprednisolonul scade imunitatea (pentru a diminua reacţia autoimună), deci bacteriile în sângele tău fără imunitate normală pot să îţi facă un mare rău.

Dar e târziu şi ţi-e foame. Şi nu ai nimic fără sare în frigider, pentru că pâinea, caşcavalul, ciorba, pilaful, friptura, totul conţine sare. Şi imediat după ce vezi frigiderul, oftezi.

Vestea proastă e că trebuie să fii atent(ă) să nu mănânci cu sare timp de aproape 2 săptămâni.

Vestea bună e că după 5 zile, care încep să ţi se pară lungi de tot, poţi să te speli ca tot omul. Şi, că dacă ai fost între timp la serviciu, nu mai trebuie să-ţi ascunzi branula.

Ei, dar dieta fără sare merită o postare proprie. Dacă mănânci de obicei cu sare, e foarte dificil de ţinut. Şi e foarte important de respectat în cazul tău câteva zile bune chiar şi după ce te-ai externat şi nu mai faci tratament.

Crede-mă pe cuvânt: am făcut greşeala să gust o tartină (o felie de pâine normală cu ceva pe ea) oferită de o colegă. Trecuseră câteva zile de când terminasem cura cu metilprednisolon. Două ore mi s-a zbătut inima în piept din cauza dezechilibrului sodic.

Pe scurt, ce poţi mânca repede:

• ou prăjit moale/fiert, dar fără sare/vegeta/delicat!;
• pâine fără sare;
• brânză de vaci;
• legume proaspete;
• legume la cuptor, fără sare/vegeta/delicat!;
• cartofi fierţi/piure cu ulei/chiar cartofi prăijiţi, dar fără sare/vegeta/delicat!;
• poţi să pui orice condiment iarbă (oregano, busuioc), usturoi, ceapă (nu prea la serviciu), ghimbir, turmeric, dar fără sare/vegeta/delicat!;
• halva (cam singurul dulce, de care nu trebuie să abuzezi, pentru că oricum glucocorticoidul metilprednisolon creşte glicemia – de ce crezi că-i zice gluco?).