OBECALP

„Odihna este foarte importantă în SM. De ce nu dormi?” m-a întrebat specialistul.

„Pentru că... nu ştiu sigur...” spun eu minţind cu neruşinare, ştiind perfect că grijile nu mă lasă să dorm.

„Iţi dau trimitere la psiholog!”

Ajung şi la psiholog. 

„Ai încercat să iei ceva ca să dormi?”

„Melatonină”. Nu o pastiluţă sau două, ci o liniuţă (da, e cu bătaie lungă). Şi a reuşit să mă adoarmă, până când mă trezeam în toiul nopţii şi gândeam iar multe chestii, deodată.

„Eu recomand pastiluţele din plante.”

„... ... ...”

„Ele funcţionează dacă te gandeşti că funcţionează.”

„Adică, sunt PLACEBO?”

„Da! Dacă le iei fără să crezi, n-o să dormi. Trebuie să te gândeşti că o să dormi dacă le iei.”

Preţul unei cutii de pastiluţe de-astea din plante care funcţionează prin credinţă este mult mai mare decât al hormonului ăla sintetic care poate fi cumpărat fără reţetă şi care mi-a demonstrat mie (sceptică prin natura meseriei) că funcţionează.

Daca un „remediu” funcţionează doar pentru că tu crezi că funcţionează, remediul tratează o boală adevarată sau una pe care crezi că o ai (imaginară)?

TU CE VREI ÎN TINE?

Tocmai verificai blogul şi găsii asta:

"Anonim 09 august, 2015 01:18

daca ai vrea sa te insanatosesti, ai putea. dar castigurile secundare din a ramane bolnav predomina.de asemenea, inchistarea mentala este unul din factorii care te-au dus la aceasta boala si te tin in ea.priveste adevarul in fata si te vei vindeca.daca vrei asta in tine!"

Încep prin a remarca cât de greu le e unora să NU se autoînvinovăţească (sau să nu-i învinovăţească pe cei bolnavi) pentru orice eveniment neplăcut din viaţa lor.

Fie că dau vina pe draci bisericeşti, fie pe gânduri negative, trebuie să fie cineva de vină.

În medicina modernă, actuală, care vindecă sau ajută, pacientul este de vină în foarte puţine cazuri (ex. când conduce beat şi are accident, când bagă ca spartul zaharoase peste diabetul de tip 2, când doarme pe plajă la prânz şi face arsuri).

Dar nimeni nu-l învinovăţeşte că are pietre la rinichi şi s-a găsit una să iasă, iar acum se tăvăleşte prin pat de durere. Sau că buni a făcut accident cerebro-vascular, iar tataie infarct.

Chestia cu „câştigurile secundare” nu cred că vreau s-o înţeleg, pentru că presupune că am ceva de câştigat din a avea un profil autoimun. Ceea ce e fals. Într-un puseu am ajuns să dau şi 500 lei pe solu-medrol, pentru că „nu aveau fonduri”. Branula demnă de un titan/atlant cu vene cât ţeava de pexal mi-a lăsat o cicatrice mare pe antebraţ.

Părerea referitoare la „închistarea mentală” vine, probabil, din lipsa de compatibilitate a vocabularului şi a experienţelor de viaţă. E mai uşor să-l judeci pe unul că e bolnav pentru că nu gândeşte ca tine, decât să judeci un subiect (bineînţeles, să nu uităm că îi cam atacam pe vraci/şamani/vindecători,deci probabil am lovit crunt în sursa de bani).

La urmă, privind „adevărul (cui, oare?) în faţă”, mă întreb: ce au unii cu gramatica, ortografia şi ortoepia? Adică, sunt oripilată de lipsa spaţiului imediat după semnul de punctuaţie, dar şi de expresii precum „dacă vrei asta în tine!”. Corect ar fi fost „dacă vrei asta pentru tine”, că e vorba de vindecare, nu de tubul de colonoscopie.

GLUTENUL - REZUMAT

Glutenul este format din două proteine, gliadina şi glutelina.

Proteinele astea două sunt foarte importante în procesul de panificaţie. Ele dau structura pufoasă a pâinii sau fac un aluat foarte fin, după cum făina este amestecată cu apă, ulei, ou, sare, drojdii sau agenţi de creştere.

În boala celiacă, organismul atacă glutenul ca pe un inamic şi distruge epiteliul intestinal (care ia contact cu glutenul), ducând la malabsorbţie (nu se absorb nutrienţii). Poate să doară, să provoace carenţe şi poate conduce chiar la cancer intestinal. Se diagnostichează prin teste sanguine sau biopsii.

Soluţia bolnavilor e să se ţină de un regim alimentar care exclude pâinea şi făinoasele, înlocuindu-le cu alimente „gluten-free”: leguminoase (ex. fasolea), cartofi (cu mult amidon), pâine gluten-free (de-aia cumpărată).

Cei cărora chiar le face rău au învăţat să se ferească de gluten, dar au cerut şi ei să poată cumpăra, de ex., cafea fără urme de gluten (au creat o nişă). Asta pentru că se mai întamplă să aibă loc o contaminare pe timpul transportului şi cei cu boala celiacă ajung la spital din „doar atât”.

Ca anunţul de pe ambalaj cu posibila contaminare cu arahide a ciocolatei – pentru ca cei alergici (ăia care chiar mor din „doar atât”) să evite consumul.

Bun, dar garantarea lipsei de contaminare înseamnă o atenţie foarte mare, utilizarea altor fabrici/facilităţi de transport în lumea asta (totul costă mai mult). Adică, cresc preţul alimentelor foarte mult (cel mai mult se plăteşte transportul şi depozitarea la aceste produse). Însă, cei care sunt dispuşi să plătească, sunt bineveniţi.

Mişto, există cerere pe piaţă de chestii scumpe, pentru care oamenii vor să plătească, şi tot ce trebuie fabricanţii să facă e să lipească „gluten free” pe etichetă? Super! Nu ar fi mai bine să convingem pe toată lumea că ar trebui să consume „gluten-free”? Ca să fie afacerea - afacere!

Zis şi făcut! Prin mass-media, prin mijloace specifice pseudo-ştiinţei, se pot aduce argumente pertinente în ochii celor care nu au studiat problema, astfel încât creşte numărul muşteriilor.

E foarte uşor să convingi un om bolnav de orice că adevăratul izvor de răutate, blestemul vieţii lui e un produs care poate fi pur şi simplu exclus/înlocuit şi se va vindeca. Ei oricum au nevoia psihologică de a da vina pe ceva, iar învinovăţirea glutenului este perfectă. Se autosugestionează că gluten-free o să-i vindece.

Totodată, e şi de o cruzime fără margini.

Acum doi ani, industria din SUA făcea 4,6 miliarde USD de pe urma gluteniştilor. O foarte mică parte din consumatorii lor erau într-adevăr persoane cu probleme reale. Majoritatea voiau să ţină o dietă sănătoasă (ca şi cum glutenul nu e sănătos) sau se puseseră la regim, ca să slăbească...

Dezavantajele dietei gluten-free:

• se exclud fibrele din pâine, dar de obicei nu se înlocuiesc cu fibre din alte surse;
• şi, pentru că pâinea este şi săţioasă, lipsa ei din alimentaţie poate să-l determine pe omul la regim să mănânce mai mult din alte grupe de alimente (adică, să se îngraşe inutil).

PANACEUL LDN

Later edit:

Individuals who are normally resistant to consuming mainstream pharmaceuticals are nonetheless often willing to trial LDN. Patient affinity for LDN may be driven somewhat by the “low-dose” preface, which can be agreeable to individuals who have experienced negative side effects from other medications. Clinicians prescribing LDN should be aware that many patients will come into the treatment with considerable expectations which could drive placebo effects. Patients may even approach a clinician with a specific request to be prescribed LDN.

Drogurile opioide (morfina, metadona, hidrocodona, oxicodona), deopotrivă şi analgezice (de-alea de iau durerea cu mâna), se leagă la receptorii pentru endorfină din creier, receptorii care recepţionează durerea. Ei bine, când receptorii de durere sunt ocupaţi de aceste substanţe, nu se mai percepe durerea FIZICĂ (nu „spirituală”) la fel.

Naltrexona intră în competiţie cu drogurile astea (adică, se bucură să ajungă prima la receptor) şi îl ocupă (stă în braţe la receptor). DAR nu îl activează.

Aşadar, un dependent de opioide tratat cu naltrexonă se poate droga cu favoritele lui: drogurile în cauză nu se vor mai lega dereceptorii neuronilor (că acolo tronează naltrexona) şi nu îi vor mai induce drogatului senzaţia de „bine”care îl făcea să tot consume. Aşa se dezvaţă de droguri şi termină cu adicţia.Şi fără senzaţii neplăcute de sevraj (cică).

Pe acelaşi mecanism, despre LDN (Low Dose of Naltrexone = doze mici de naltrexonă) s-a emis IPOTEZA (că doar atât e) că, luat seara, forţează organismul să producă mai multe endorfine, şi dimineaţa LDN părăseşte receptorii, iar tu eşti high pe endorfine naturale.

Organismele vii nu sunt niciodată echilibrate!În biologie, echilibrul înseamnă moarte. Dacă nu mai au pentru ce să se lupte, ce să modifice, tot felul de mecanisme de manipulat, celulele mor.

Organismul are el foarte multe celule şi substanţe importante, printre care şi aceste endorfine. Care reprezintă „strigăte” ale neuronilor între ei – aşa comunică pentru a lucra şi a pune umărul la avansul societăţii organismului (că nu vor să moară nici neuronii).

Neuronii lucrează în serie: primul îi dă semnal lui nr. 2, care îi spune lui 3 (şamd) până la X, care dă înapoi semnal primului să se potolească, că a înţeles, a făcut ceea ce trebuia şi să nu-i mai urle cu endorfine (feedback negativ).

Bun, când blochezi activitatea intermediară (de la nr. 2 la nr. 7, să zicem), primul secretă iniţial endorfine ca de obicei şi, în mod normal, e oprit de alt semnal de la X. Doar că primul secretă, şi nu mai primeşte mesajul să se oprească. Endorfinele se acumulează şi nu sunt folosite/epuizate. X nu primeşte nici un semnal şi şomează. După ce dispare LDN (spre dimineaţă), neuronii de la 2 la X încep să lucreze, doar că primesc enorm de multe endorfine.

Acum, că sistemul imun ar fi sensibil la endorfine n-am auzit.
Sportul şi ciocolata cresc secreţia de endorfine. Şi, totuşi, n-am auzit ca sportivii de performanţă (care au endorfine în ei) cu SM să se „vindece”; nici măcar progresia bolii nu e ameliorată.Endorfinele sintetizate din plăcerea degustării ciocolatei putem să le testăm şi noi.

Acum, ceea ce speculează foarte mulţi e chiar propria ignoranţă: bolile autoimune nu înseamnă sistem imun slab sau puternic, ele înseamnă sistem imun prost educat.

Eu nu am nevoie de creşterea imunităţii, ca sistemul meu imunitar e prost şi o să-mi dea în cap literalmente. Dar nu am nevoie de imunosupresie, că sistemul meu imunitar e prost şi îmi va ataca, în principal, creierul, lăsându-mă pradă microbilor ubicvitari (de-ăia nepericuloşi în mod normal).

Desigur, beneficiile majore în tratament îl au supresoarele, că îl moleşesc şi nu mai are prostul forţă.

Sistemul imunitar funcţionează pe bază de simţiri (feeling-uri) şi poze. Unele celule simt că ceva e rău şi îi dau în cap fără să întrebe, apoi vin alte celule care se uită bine la (resturile) posibiliul „infractor”, îi memorează trăsăturile şi data viitoare ştie toată lumea pe cine să omoare.

Pe ideea asta funcţionează vaccinurile. Mai nou, nu se administrează materialul genetic al microbilor, ci doar „aspectul” (proteinele de pe afară), pentru ca sistemul imun să aibe doar memoria aspectului infractorului.

Deci, autoimunitatea e foarte complicată. Un sistem imun educat să distrugă o structură poate fi cu greu dezvăţat de aşa ceva – asta va fi UNA din cheile vindecării în viitor. Oricum, nu cu o moleculă prostim/dezvăţăm/reeducăm un sistem.

OK!

LDN se pretează bine în SIDA, cancer, Parkinson, SLA, BPOC, (bineînţeles) autism... Chiar în toate???

SIDA = sindromul imunodeficienţei dobândite, care nu e obligatoriu să fie cauzată de infecţia cu HIV. Şi cei cu transplant pot face SIDA. Da, şi SMiştii trataţi cu imunosupresoare pot face SIDA, doar că e reversibilă.

Cancer = atât de variat, încât e imposibil să ai un medicament bun la toate tipurile de cancer.

Parkinson = afectarea neuronilor motori, care emit semnale intermitent, şi dau tremuriciul specific. Şi altele mai nasoale. 

Dar au uitat Alzheimerul, care tot prin acumulare de (alte) substanţe funcţionează?

BPOC (BronhoPneumopatia Obstructivă Cronică) = cauza principală este fumul de ţigară, poluarea cu particule rezultate din arderile din casă (sobe), deci e strict boală cauzată de condiţiile de trai.

În SM, nu s-a constatat progresia bolii la SMPP (primar progresiv) timp de 6 luni (= 180 zile = 26 săptămâni). Chiar dacă erau optimişti, nu au revenit cu date pe timpi mai îndelungaţi.

Şi alt studiu pozitiv făcut în doar 8 săptămâni (vreo 60 zile!!!)!

Şi eu am avut perioade minunate de câte 8 luni, în care am băut doar cafea la micul dejun. Spre deosebire de alţii, eu pun îngheţată de vanilie în cafea, ca s-o răcesc. Leacul meu e: frappe home-made!

Unele efecte adverse majore:

• dureri abdominale ATROCE;
• icter (probabil hepatotoxicitate gravă);
• urină colorată brun (de la icter);

Unele efecte adverse minore:

• diaree/constipaţie (întotdeauna e de bun augur să ai scaun anormal);
• dureri de cap (mmm... să fii cu capul de două ori);
• dureri musculare sau articulare (după frisoane date de pseudo-sevraj?);
• dureri abdominale mai blânde (iupiii, nu sunt ATROCE);
• greaţă sau vomă (pseudo-sevraj?);
• nervozitate sau tulburarea somnului (pseudo-sevraj?).

Hmm... are reacţii adverse pentru că e un medicament puternic, utilizat în dezvăţarea drogaţilor!

  

Is Low Dose Naltrexone Stimulating Inflammation?

Is LDN right for you?

The comments and posts you are reading saying how good they feel is because their immune status matches how LDN supports their imbalanced cytokines and chemokines. LDN works only for those with the correct immune status that Naltrexone or Naloxone supports.

If you do not match that cytokine or chemokine profile. LDN will only increase the damage and further disrupt your body’s ability to control the immune system. If you are using LDN and not satisfied with the way you are feeling. It is probably not right for you.

LDN stimulează inflamaţia? 

E LDN potrivit pentru tine? 

Comentariile favorabile pe care le citeşti se datorează potrivirii dintre citokinele şi chemokinele pacienţilor şi reglările pe care LDN le face în organismul lor. LDN funcţionează pentru că pacienţii ăia au un sistem imun corect pentru Naltrexonă sau Naloxonă.

Dacă nu ţi se potriveşte profilul citokinelor sau chemokinelor, LDN doar va spori leziunile şi va împiedica organismul să controleze sistemul imunitar. Dacă foloseşti LDN şi nu te simţi bine, nu ţi se potriveşte.

De ce se simt mai bine unii care au încercat LDN? Poate excesul de endorfine îi face fericiţi prin secreţia de dopamină. Şi când nu mai ai senzaţia sufocantă că maine te sfârşeşti, poate că mintea cucereşte corpul (mind over matter). Poate că ei sunt deprimaţi şi de-asta nu ies din casă.

Dar din acelaşi motiv, la cei la care boala nu are şi componentă psihologică (aia bolnavi doar cu corpul), LDN nu are efecte miraculoase. EXCEPTÂND durerile cauzate de leziuni.

Fibromyalgia – Naltrexone Mediocre Results

http://multiple-sclerosis-research.blogspot.com/2014/07/low-dose-naltrexone-for-treatment-of.html 

http://multiple-sclerosis-research.blogspot.com/2011/05/ldn-of-low-dose-naltrexone.html

Start Rheumatoid Arthritis Treatment at EarliestPossible: Avoid the Same Mistake I Had Once Made