Variat, în funcţie de focarele avute,
în funcţie de frecvenţa şi rapiditatea cu care se produc şi sunt cicatrizate aceste leziuni,
în funcţie de abilitatea de preluare a funcţiilor de către axonii din jur.
La început, când începe să se diagnosticheze, un bolnav cu SM poate va acuza probleme vizuale (orbiri temporare), auditive (ţiuit), de echilibru (ameţeli chiar stând pe scaun), de senzaţii tactile (ace în degete, senzaţia de dezgheţ), de control a mişcărilor membrelor (tremurături, chiar şchiopături, împiedicări).
Adică, în funcţie de noroc.
La început, când începe să se diagnosticheze, un bolnav cu SM poate va acuza probleme vizuale (orbiri temporare), auditive (ţiuit), de echilibru (ameţeli chiar stând pe scaun), de senzaţii tactile (ace în degete, senzaţia de dezgheţ), de control a mişcărilor membrelor (tremurături, chiar şchiopături, împiedicări).
De obicei,
există mai multe precendente asemănătoare cărora nu le-a dat importanţă, însă
episodul prezent e greu de ignorat.
Dacă boala rămâne nediagnosticată şi netratată, începe să
aibe din ce în ce mai multe simptome.
SM evoluează sub câteva forme:
SM-RR: episoade de acutizare sub formă de pusee, în timpul cărora manifestările
sunt diferite atât ca intensitate, dar şi ca gravitate, în funcţie de
localizarea focarelor de scleroză, urmate de perioade de timp în care aceste
manifestări dispar sau se diminuează foarte mult. Totuşi, unele asemenea pusee
îi pot lăsa pe bolnavi cu handicapuri permanente.
SM-SP începe ca SM-RR, însă pe măsură ce timpul trece, starea se agravează între pusee, neexistând o revenire la „normal”.
SM-PP: progresia bolii este lentă, dar sigură; manifestările apar, dar nu
dispar (nu există perioade de remisie). Cu viteze mai mari sau mai mici,
bolnavii doar se degradează.
SM-PR: înrăutăţire constantă între pusee.
Unii bolnavi pot trece dintr-o formă în alta, de obicei, evoluţia fiind spre rău, nu spre bine.
*forma „benignă” e folosită de unii oameni sănătoşi şi ignoranţi pentru a-i încuraja pe cei diagnosticaţi sau de escroci pentru a-şi demonstra capacităţile de vindecători.
Unii bolnavi pot trece dintr-o formă în alta, de obicei, evoluţia fiind spre rău, nu spre bine.
*forma „benignă” e folosită de unii oameni sănătoşi şi ignoranţi pentru a-i încuraja pe cei diagnosticaţi sau de escroci pentru a-şi demonstra capacităţile de vindecători.
Deşi progresia bolii este mai lentă (de progresat, tot progresează), aproximativ jumătate din pacienţii cu SM „benignă” au:
- tulburări cognitive (adică nu mai gândesc, nu mai judecă clar);
- oboseală cronică (care îi împiedică să-şi facă treaba cum trebuie);
- depresie (factor de risc în suicid, pentru că îi izolează de prieteni).
Ce e benign în depresie, lipsa gândirii,
izolare şi oboseală?
A fi legumă relativ-funcţională nu e benign!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu