RMN ... sau Rezonanţă Magnetică Nucleară, ... sau Imagistică prin Rezonanţă Magnetică (IRM)

RMN este o metodă de investigaţie radiologică, utilizată şi în scop de diagnostic medical. Foloseşte câmpuri magnetice şi unde radio, dar nu şi radiaţii ionizante (raze X), pentru a obţine imagini.

Leziunile de SM se produc prin atacul celulelor imunitare asupra mielinei. Mielina, odată deteriorată, este îndepărtată de alte celule, iar în urma ei rămâne un gol. Golul respectiv se umple cu cea mai ieftină, dar rezistentă proteină pe care organismul o poate produce – colagenul. 

Din bucătărie: colagenul ajută piftia să se întărească.

Ce e piftia? Colagen cu apă. 

Ce sunt sclerozele? Cicatrici! Adică, colagen cu apă (proporţii diferite, totuşi).

Oricum, să nu uităm că mielina este o grăsime (cam ca untura; avem şi apă acolo, dar puţină), iar cicatricile sunt formate majoritar din colagen (şi apă).

Apa (H₂O) este formată dintr-un atom de oxigen, cu doi atomi de hidrogen. Hidrogenul, cel mai simplu element chimic, are doar un electron (e^-) şi un singur proton (H⁺). Atomii sunt liberi să se agite brownian (adică, fără vreo organizare anume, dar să nu intrăm prea mult în detalii chimice).

De aceea, un câmp magnetic le impune acestor atomi să se alinieze, să stea ordonaţi, în şir indian, în leziune (comparaţie exagerată: cum un magnet atrage toate boldurile de pe masă). Perpendicular pe şirurile indiene de atomi, se emite o undă radio, care va modifica puţin poziţia acestora. Când unda radio este oprită, şirurile indiene îşi revin mai repede sau mai încet, într-un timp proporţional cu conţinutul în protoni de hidrogen (apă) al fiecărei structuri.

Cum leziunile au mai multă apă decât mielina sănătoasă, apar punctele albe, ce nu atestă decât procese demielinizante. 

RMN-ul poate să arate multe leziuni, sau poate să „nu le vadă”, pentru că unele leziuni sunt mici de tot, însă pot să provoace mari simptome.

Celulele imunitare (leucocitele) „călătoresc” în organism prin sânge, şi ajung peste tot de la inimă la patul unghiei prin vasele de sânge. Când ele atacă creierul, rup efectiv bariera mecanică pe care creierul şi-a creat-o în jur (bariera hemato-encefalică, brain-blood barrier, BBB).

Printr-un RMN simplu se poate ca atacurile să nu se observe aşa uşor, însă substanţele de contrast se pot „strecura” în leziune, arătând că în zona respectivă ceva nu e în regulă. Dacă o leziune captează substanţa de contrast, înseamnă că atacul este încă în desfăşurare sau de-abia s-a încheiat, iar organismul n-a avut încă timp să sclerozeze nimic. Însă răul a fost făcut.