[Sună telefonul]
- Bună! Ce ştii de pastila aprobată de ANM?
- Bună! E... minunată. Orice persoană tratată cu ea trebuie să se abţină doi
ani de la a face copii, ca animalele au făcut handicapaţi.
- ... Super!
- E un alt medicament perfuzabil, în reprize, care e
super-mega-dar-imperfect. Oricum, blochează evoluţia bolii, îmbunătăţeşte
gândirea...
- Ăla n-a ieşit bine la preţ.
- Dar se face de câteva ori... toată viaţa pacientului.
- Cică nu rentează...
Mărturisesc că nu
mai aveam de gând să scriu pe blog până după alegeri, când situaţia partidelor
se stabiliza, când aveam iar un ministru pus pe economii de faţadă, care să
numească un preşedinte CNAS care să blocheze cardul 3 zile din 5 lucrătoare.
Pentru că,
totuşi, după atitudinea de scârbă arătată de români acum un an la adresa
politicienilor de rahat neturcesc, am
sesizat mici ajustări în bine.
Dar a venit acea zi în care am cedat curiozităţii şi
am căutat pilula magică („aubagio program romania”), şi al şaselea rezultat era
un raport de evaluare făcut de Agenţia Naţională a Medicamentului.
Ştiind că induce
embriotoxicitate (e grav precum sună), voiam să văd cum a fost interpretată de
cei ce veghează asupra siguranţei administrării medicamentelor la populaţie. Staţi
liniştiţi, nu figurează în document nimic despre riscurile asupra viitorului
patriei şi măsurile recomandate.
Însă, frumos
defalcate, erau expuse calculele cu costurile. Uşor de citit, uşor de urmărit,
m-am înarmat cu un calculator de mână şi am urmărit problema de matematică:
O pastilă ce se
administrează zilnic costă 213,21 lei. Într-un an sunt 52 săptămâni a câte 7
zile, adică, 364 zile (e un calcul
contabilicesc, mai apropiat de realitate decât estimarea săptămânilor din an cu
4 săptămâni pe lună, 12 luni pe an, când rezultă 48 săptămâni/an).
Aşadar, într-un
an se consumă 77608,44 lei (213,21 lei/zi x 364 zile).
Bun,
oportunitatea introducerii acestei terapii fără ace a fost evaluată prin
comparare directă cu un injectabil care se administrează de 3 ori pe săptămână.
Injectabilul
costă 383,18 lei/seringă, astfel costul săptămânal ajunge la 1149,54 lei. (Aşa
apare în raportul ANM). Tot ei, cei de la ANM, au apreciat că un an are 52
săptămâni, deci costul anual al terapiei cu acest injectabil este 59776,08 lei
(1149,54 lei/săptămână x 52 săptămâni).
Comparând, pastilele
costă anual 77608,44 lei, iar injectabilul 59776,08 lei. Astfel, preţul anual
al terapiei cu pastiluţe este cu 29,83 %
mai ridicat decât tratamentul anual cu cel mai scump injectabil:
Dar, vai! Ce-mi
văd ochii?
„costul anual al
tratamentului (cu pastiluţe) este 20894,58 lei”. Nouă ne-au rezultat 77608,44
lei:
Ce înseamnă
20894,58 lei în pastile? Păi, 20894,58 lei:213.21 lei/pastilă = 98 pastile
(adică tratamentul aferent a 98 zile). 98 zile dintr-un an.
Concluzia,
apoteotică, ne îmbie la ne umple de spume şi ne face să ne blestemăm
zilele, că trăim într-o ţară frumoasă, cu potenţial de bunăstare, dar coruptă
până şi în bacteriile din carii:
Mai bine de 30
minute am tot încercat să refac calculele, că poate mi-a scăpat mie ceva. Dar nu
avea ce. Fie că se înmulţesc zilele din an, fie că se înmulţesc săptămânile sau
lunile, pastiluţa tot e mai scumpă decât injectabilul. Şi e o diferenţă de vreo
30 %, care nu poate să aducă NICIODATĂ o economie de 65 %, că nu am auzit să
bage promoţii la medicamente în supermarketuri.
Din nou, cedez
tentaţiei, şi caut să văd opinia ANM despre un perfuzabil cu rezultate
remarcabile (chiar te dau pe spate). Bine, nu-i perfect, dar e top-of-the-top
cu tot cu problemele secundare apărute.
Şi pe ăsta l-au
comparat cu perfuzabilul disponibil în România (ăla care induce atrofie
cerebrală şi moarte – „mici" efecte secundare). Ce avem noi disponibil prin
Program, ca cetăţeni-sclavi, costă 7615,78 lei/lună, deci preţul anual se
ridică la 91389,36 lei.
Desigur,
concluzia contabilicească este corectă, dar cea economică nu ar ignora faptul
că medicamentul mai scump nu se mai administrează, pe când promoterul de
atrofie cerebrală se dă lunar.
Şi, dacă estimăm
costurile pentru 5 ani, rezultă că cel „scump” costă tot 294842 lei, iar „minunea”
la care şi-aşa accesul este limitat (că nu toţi neurologii au auzit de linia a
IIa) costă 456946,8 lei.
Comparându-le,
pentru intervalul de 5 ani la care se consideră eficient medicamentul
neeconomic, rezultă că cel neeconomic este 64,52 % din costul celui care
atrofiază creiere.
Dacă găsiţi vreo
dovadă că preţul pastilelor este, într-adevăr, mai mic, vă rog să îmi trimiteţi
documentul, ca să emit o erată.
Dar tare mi-e
frică că sunt doar calcule „bine făcute” pentru a scoate într-o lumină pozitivă
un produs care, din păcate, la această oră, nu si-a putut demnostra
superioritatea faţă de celălalte medicamente de linia I în nici un fel. Ba mai
mult, prin prisma efectelor adverse raportate, este net inferior.