DREPTURI

Asociaţia pentruApărarea Drepturilor Omului în România a tocmit IRES să facă un studiu național privind percepția românilor asupra drepturilor lor, în cadrul proiectului „Cunoaște-ți și revendică-ți drepturile”.

La ce ştiu românii că au „dreptul”?

Zic eu, puţini români (mai puţin de unul din cinci) ştiu că au dreptul la liberă exprimare, la viață, la muncă, la libertate și siguranță.

Dacă e să se insiste, oricum se pune pe primul plan guralivitatea decât a trăi, a munci, a fi liber şi în siguranţă.

Şi mai puţini ştiu că au dreptul la sănătate (ca să poţi trăi), să voteze, la educație (şcoala nu te obligă doar din sadiSM să faci clasele alea gratuite şi obligatorii), la libertatea de gândire, de conștiință și religie.

Poate se vor apuca de un sondaj şi cu obligaţiile, apoi le vor combina şi vor rezulta normele de convieţuire în societate. Sau, poate nu, că s-au terminat fondurile cu ocazia asta şi cercetarea medicală a ramas iar la coadă.

BUGETE

În aşteptarea bugetului 2016 şi ştirbirii lui de către Guvern, m-am gândit să vedem evoluţia FNUASS pe perioada în care sunt oferite date.

Aşa că am selectat datele relevante pentru pacienţii cu boli cronice incluse în programele naţionale de sănătate şi am făcut un grafic:

A, şi pentru HepC nu s-a publicat nici o metodologie, deşi promisiunile (alea refăcute de mult timp) sună altfel. 

HÂRŢOGARI

Ca să rămânem în tema şcolii, azi abordăm problemele întâmpinate de oamenii normali, cu viaţă normală, care nu au timp să facă naveta serviciu – instituţia cu care au ceva de împărţit – serviciu – instituţia cu care au ceva de împărţit – serviciu şamd.

Trăim într-o ţară în care ceea ce contează cel mai mult e să se facă foarte multe hârtii. Nu contează de ce, important e să ajuţi secretarele să-şi justifice rolul de hârţogare.

Interesant e că atunci când ai de ridicat o hârtie importantă care să ateste o competenţă dobândită, nu poate fi ridicată pentru că, nu-i aşa?, nu ai adus toate actele (deşi nu scria nicăieri şi de alea pe care ţi le enumeră fix în ultimul moment).

Şi-apoi, s-a pierdut unul dintre ele (moment în care simţi că faci AVC de la hipertensiunea nou declanşată şi vrei să le strici jucăriile înşirate cu grijă pe biroul cu dosare depozitate până la un metru înălţime).

După ce te duci să scoţi duplicat după hârţoaga pierdută, te anunţă, zâmbind de fericire, că era în dosar, doar că nu s-au uitat cum trebuie.

Dar, supriză!, când crezi că ai terminat, dai de unii care îţi spun – ghici ce? – că îţi trebuie alte hârtii. Şi până le iei şi pe alea, îţi sunt rătăcite celălalte hârtii.

Asta în timp ce în lumea cu acces mai prost la internet decât noi, hârtiile se depun on-line, iar ceea ce trebuie dus personal, se duce şi se lasă fără miauneli că „azi nu e program de lucru cu publicul – veniţi altă dată”. 

PS: marea cardizare a CNAS nu a însemnat că nu mai avem nevoie de hârtii; adică, ce ne făceam dacă nu trebuia să ducem şi grija acelei fituici, dat fiind că TOTUL se scrie pe card?

LECŢIA

Nu, nu este o postare în spiritul începutului de şcoală, ci un strigăt pe care l-aş regiza după indicaţiile lui Ionesco.

Vizita comisarului european pe probleme de sănătate şi alimentaţie publică în România a fost o plimbare ce n-a avut ca scop sănătatea, ci publicitatea. S-a abordat fugitiv problema unor boli exotice... şi s-a terminat.

Despre % PIB acordate Sănătăţii, nimic!

Când s-a ridicat problema bolilor şi a impactului economic general (că vorbim şi de HepC), au zis că îi tratează pe cei mai ELIGIBILI grav bolnavi.

Şi când s-a ridicat problema şi de SM, au fost inventate scuze că ăia netrataţi (care ar fi pe listele de aşteptare) sunt, de fapt, neeligibili sau sunt alţii mai grav ş.a.m.d. (între noi fie vorba, am mai văzut aşa opinii şi din rândul celor care sar rândurile vechi de ani de zile).

Vrăjeli de elev care n-a învăţat nimic şi crede că prosteşte pe careva (plătit, însă, la nivel de funcţionar public din ministere).

Conform legii, pentru tratamentele de primă linie (betainterferon şi glatiramer acetat) sunt eligibili doar bolnavii cu:

Legendă:

CIS = sindrom clinic izolat (engl. clinically isolated syndrome); 

RR = scleroză multiplă recurent-remisivă; 

SP = scleroză multiplă secundar progresivă; 

EDSS = scor de dizabilitate pe scara lui Kurtze (engl. expanded disability status scale).

Nu mai primesc medicamente cei cu scor EDSS 8 (cu imobilizare definitivă).

Impactul bolii celor netrataţi la timp ar trebui să-i intereseze, în primul rând, pe funcţionarii publici din ministere, plătiţi din taxe şi impozite.

Şi, în cazul în care nu se observă, nota 10 (zece) în punctaj EDSS înseamnă moarte cauzată de leziunile şi simptomele SM.

Deci, cât de grav bolnavi trebuie să fie unii ca să merite să nu ia 10 EDSS???

O FAŢĂ DIN CELE 1000 ALE NESIMŢIRII

Cu toţii avem sau vom avea ceva probleme de sănătate şi trebuie să fim trataţi.

Cam acesta e motivul pentru care a fost înfiinţat Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Din el se finanţează toate programele naţionale de sănătate, curative sau profilactice. Este ceea ce orice salariat (şi angajatorul său) este obligat să dea la stat şi chiar şi pensionarii cu pensii mai mari de salariul minim.

Da, CNAS dictează ce şi cum, însă nu oricum.

Teoretic, totul este corect şi echitabil, neinfluenţabil din exterior.

Şi, când nu se întâmplă aşa, e bine să anunţăm, să spunem, să arătăm. E o formă de luptă (cu sistemul).

Cine se crede mai presus de lege, să spună cine merită să trăiască şi cine trebuie să moară?

ILOGIC

Pornim de la asta:

„Noul tratament fără interferon pentru hepatita C va fi administrat începând din august, timp de 12 săptămâni, unui număr de aproximativ 5.000 depacienţi, care vor fi obligaţi să respecte medicaţia şi să meargă la controlul periodic”, a anunţat, miercuri, preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

Prima minciună sare în ochi de la km: „tratament [...] din august”. Tocmai ce-am verificat legislaţia în domeniu şi nimic de Programul Naţional de Tratament al Hepatitei C. Deci, nu aveau fundament legal pentru a deconta banii cheltuiţi cu terapia fără interferon.

„Vom da tratament pentru toţi pacienţii cu fibroză grad IV, fie că sunt 4.000 - 5.000 sau 6.000. Şi pacienţii transplantaţi vor fi şi ei printre primii care vor primi acest tratament nou fără interferon.”

Te hotărăşti odată, moşule? 4-5-6 mii. Poate 10 mii. Neexistând un Registru Naţional, nimeni nu ştie nimic clar. Ca şi în SM şi altele...

Oricum, seniorul vrea să dea vina pe oricine, doar-doar să nu spună că România îşi face marile economii pe sănătatea populaţiei.

Chiar dacă unul dintre cele mai importante motive pentru care nu s-au semnat contractele (discutate cu firmele româneşti de farmaceutice) a fost reprezentat de imposibilitatea realizării unor parandărături, tot o ţine pe a lui: „Alţii e de vină, dom’le!”.

S-a apucat să dea vina pe pacienţi, că nu-şi respectă regimul de pastiluţe.

Deci, nu vrea să achite nota de plată decât pentru cei vindecaţi: „tratamentele fără interferon pentru pacienții cu hepatita C vor fi suportate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate doar dacă pacientul se vindecă, în baza unui acord între producătorii de medicamente şi CNAS.” 

Aşadar, „F4 (gradul de fibrozare/sclerozare al ficatului = ciroză compensată) vor intra inprimul val de tratament, acesti pacienti nu au alta alternativa terapeutica si apoi coboram pe F3 = fibroză avansată.” 

Doar că probabilitatea ca aceşti pacienţi să fi fost anterior trataţi cu interferon/ribavirină e foarte mare. Iar procentele alea mari de vindecare au fost obţinute de producătorii medicamentelor în alte condiţii: pacienţi nou infectaţi, încă clinic sănătoşi, care nu au primit vreodată interferon. 

Ideea că „nu eşti suficient de bolnav” am auzit-o de atâtea ori, că mi s-a acrit.

Însă n-au auzit-o deloc pe aia cu „băi, dreptul la viaţă şi sănătate e garantat prin Constituţie, iar noi muncim şi susţinem Fondul de Sănătate; e inacceptabil să aştepte să mori/intri în comă ca să te trateze”.

SEPTEMBRIE E SEPTEMBRIE, NU E LUNA VIITOARE (STIMMT!)

V-am spus, august e lună de vacanţe (în nici un caz, nu e luna viitoare sau luna viitoare) şi nu se întâmplă (de obicei) nimic interesant. 

Până şi secretarele avide de micuţa atenţie după care belesc se uită cu ochi de vulturi când ai o treabă de rezolvat, lipsesc cu desăvârşire şi nu pot să-ţi pună beţe în roate. Aşa cum povesteşte şi Brotăcel într-un reportaj incendiar, acordat telefonic:

„Să dai cu tunul pe-acolo! Nimeni-nimeni!”

Exceptând canicula sau viiturile care mătură casele (re)construite ilegal prea aproape de albiile râurilor, august e chiar liniştită – de obicei.

Dar, anul ăsta, în urma unor judecăţi făcute cu simplitatea unor minţi nefolosite vreodată, s-a decis că medicii sunt funcţionari publici.

Aşadar, nişte oameni cu mai puţină şcoală decât medicii rezidenţi au hotărât că doctorii sunt funcţionari publici, dar cu program de lucru dereglat şi remuneraţie minimă.

Mai mult, alte persoane, care se compară cu peştii morţi, cărora li se pare că li s-a luat ceva când le-a fost arestat soţul ex-ministru, au emis idei şi mai halucinante: să fie medicii legaţi de glie pe salariu minim vreo 6 ani. Adicatelea, să fie sclavi! Nu e soţia unui infractor încă nedovedit tupeistă precum spărgătorii de seminţe între carii haurite? Se întâmpla pe 17 august.

Booonnn!!! Trece isteria funcţionarului public, începe tembelismul cu „şpaga impozitată”. Asta pentru că pacientul, din recunoştinţă, nu se putea întoarce cu un buchet de flori sau o cutie de bomboane la doctor, că era dare şi luare de mită. Tot nu s-a reglementat recunoştinţa, că te obligă să te duci la casierie cu sumă minimă de ordinul sutelor de lei.

Şi eu care voiam să mă duc la RMN şi să beau o cafea cu dr. cât stăm la o poveste despre mizerabilitatea sistemului politic ce guvernează ţara…

Stăm de vorbă fără cafea, ca să nu ne trezim cu dosare penale.

Dar de unde banii necesari pentru mărirea salariilor sclavilor? Hm… Băi de mulţime din partea disperaţilor că nu mai prind ciolan de ros evăr, promisiuni peste promisiuni, ponei căcători de curcubeu şi alte prinţese negricioase... tot nu ştim.

Mai apare şi preş.-ul CNAS, pe 28.08, să anunţe cât s-a scremut cu terapia fără interferon a Hepatitei C, cum ar cumpăra el medicamentele, dar nu prea le-ar da bolnavilor, că nu are încredere în pacienţi că-şi iau ei terapia.

Ştiu din interiorul companiilor importatoare că tărăgănează povestea din iunie, că nu le ies comisioanele pe plac. Pam-pam!

Unde s-au întâmplat toate tâmpeniile astea? Bineînţeles, la televiziunea care sprijină toţi oamenii politici cărora sistemul judiciar le găseşte rahaturile. Adică ăia incredibil de corupţi şi halucinant de idioţi şi nesimţiţi.

Să nu uit, anul trecut a fost vorba de găleata cu gheaţă. Care n-a fost pentru SM, ci pentru scleroza laterală amiotrofică (cu totul alta problema neurologica). Chipurile, banii au fost donaţi Societăţii de Scleroză Multiplă din România pentru tratamentul SMiştilor neintraţi pe tratament atunci. Nu au existat pacienţi trataţi din acele donaţii.

Însă, respectiva televiziune a făcut campanie electorală gratuită unei prezidenţiabile încarcerată ulterior pentru conditionarea achizitilor in detrimentul statului.

Ce coincidenţă, dom’le!

DE VACANŢĂ: BĂUTURILE ALCOOLICE

Ce e vara fără o bere rece sau un cocktail aromat?

Se zice că „alcoolul face rău la creier” (deşi nu am găsit greu articole ştiinţifice care să zică asta pentru SMişti – majoritatea vorbesc de impactul psihiatric al excesului). Dar şi apa în exces e rea.

Ca să descreţim frunţile şi pe cei care judecă extremist orice (viaţa nu e doar alb şi negru, şi nici măcar nuanţe de gri – viaţa este o multitudine de nuanţe), când ne răsfăţăm puţin (!!!) cu alcool, ajungem (cei cu forma recurent-remisivă) ceva mai greu la baston/cârjă.

Nu vorbim de teste făcute in vitro, când se îmbată celulele cu etanol şi se verifică câte mai supravieţuiesc după câteva ore. Nici de studii realizate în clinici de dezalcoolizare.

Ci de studii cu pacienţi cu SM care au răspuns unor întrebări legate de stilul de viaţă.

Aşadar, istoricul a numeroşi pacienţi cu forma recurent-remisivă a arătat: consumul moderat de alcool, de vin, consumul zilnic, dar şi ocazional, de cafea, şi peşte (gras sau slab), sunt benefice pentru pacienţii SM-RR. Fumatul zilnic nu e bun pentru pacienţi.

Pacienţii care au consumat cantităţi MODERATE de alcool au ajuns mai greu la EDSS 6 (sprijin pentru mers, baston/cârje/cadru), faţă de cei care nu au băut deloc.

De asemenea, cafegii au beneficiat de un efect benefic, în timp ce ceiştii (cei care beau ceai), nu.

Orice fel de peşte consumat des i-a ajutat pe SM-RR să se menţină pe picioare mai mult, faţă de cei care mănâncă peşte mai rar de o dată la lună.

Pentru cei cu forma progresivă, doar consumul de peşte este considerat benefic.

Aşadar, autorii studiului au concluzionat că nu există vreun motiv pentru care pacienţilor să li se recomande abstinenţă de la alcool.

Ţineţi minte, nici nu se recomandă mai mult de un pahar ocazional!

Şi, dacă nu vă simţiţi bine după ce consumaţi alcool, e modul organismului de a spune „nu-mi place, nu mai vreau!”. Deci nu vă forţaţi, că sigur nu vă face bine.

TU CE VREI ÎN TINE?

Tocmai verificai blogul şi găsii asta:

"Anonim 09 august, 2015 01:18

daca ai vrea sa te insanatosesti, ai putea. dar castigurile secundare din a ramane bolnav predomina.de asemenea, inchistarea mentala este unul din factorii care te-au dus la aceasta boala si te tin in ea.priveste adevarul in fata si te vei vindeca.daca vrei asta in tine!"

Încep prin a remarca cât de greu le e unora să NU se autoînvinovăţească (sau să nu-i învinovăţească pe cei bolnavi) pentru orice eveniment neplăcut din viaţa lor.

Fie că dau vina pe draci bisericeşti, fie pe gânduri negative, trebuie să fie cineva de vină.

În medicina modernă, actuală, care vindecă sau ajută, pacientul este de vină în foarte puţine cazuri (ex. când conduce beat şi are accident, când bagă ca spartul zaharoase peste diabetul de tip 2, când doarme pe plajă la prânz şi face arsuri).

Dar nimeni nu-l învinovăţeşte că are pietre la rinichi şi s-a găsit una să iasă, iar acum se tăvăleşte prin pat de durere. Sau că buni a făcut accident cerebro-vascular, iar tataie infarct.

Chestia cu „câştigurile secundare” nu cred că vreau s-o înţeleg, pentru că presupune că am ceva de câştigat din a avea un profil autoimun. Ceea ce e fals. Într-un puseu am ajuns să dau şi 500 lei pe solu-medrol, pentru că „nu aveau fonduri”. Branula demnă de un titan/atlant cu vene cât ţeava de pexal mi-a lăsat o cicatrice mare pe antebraţ.

Părerea referitoare la „închistarea mentală” vine, probabil, din lipsa de compatibilitate a vocabularului şi a experienţelor de viaţă. E mai uşor să-l judeci pe unul că e bolnav pentru că nu gândeşte ca tine, decât să judeci un subiect (bineînţeles, să nu uităm că îi cam atacam pe vraci/şamani/vindecători,deci probabil am lovit crunt în sursa de bani).

La urmă, privind „adevărul (cui, oare?) în faţă”, mă întreb: ce au unii cu gramatica, ortografia şi ortoepia? Adică, sunt oripilată de lipsa spaţiului imediat după semnul de punctuaţie, dar şi de expresii precum „dacă vrei asta în tine!”. Corect ar fi fost „dacă vrei asta pentru tine”, că e vorba de vindecare, nu de tubul de colonoscopie.

GREŢILI

Un articol din 2011, la câţiva ani după ce Grecia a fost lovită în plexul economic.
Nu mă interesează aspectele bancare şi phiso-motivaţionale, educaţia de a dormi la prânz în timpul programului sau închinarea la moaşte.

Eu am un fix cu sistemul sanitar, pentru că am văzut un reportaj realizat de euronews despre grecii insulino-dependenţi acum mult timp. Şi, bineînţeles, Ministerul lor al Sănătăţii nu le mai dădea hormonul „vieţii”. Că aşa se referă un coleg de-al meu, diabetic de copil: insulina nu miroase urât, miroase a viaţă! (cu timpul, te obişnuieşti cu mirosul, dar îl recunoşti oriunde).

Deci, prin 2008 aveau 6,6% adulţi neangajaţi, iar în 2011, 16,6%. Pentru tineri, neangajaţii s-a dublat, de la 18,6% la 40,1%. Totul în timp ce îi îndatorau aleşii...

Bun, şi s-a pus, în mod normal, întrebarea dacă bolnavii sunt trataţi la fel sau a scăzut calitatea serviciilor (accesibilitate la specialişti şi tratament) medicale.

Normal că din ce în ce mai puţini pacienţi se duc la doctor, nu neapărat pentru că nu-şi permit, ci pentru că ar sta prea mult la coadă, cabinetele sunt departe, aşteaptă să se însănătoşească de la sine şi altele.

Nu au evitat să meargă la medicul de familie sau în ambulatoriul spitalelor pentru că ar fi scump, deoarece au o coplată de maxim 5€ (cam 5 lei la noi – hai, 10 lei); ei nu s-au mai dus pentru că s-au tăiat bugetările spitalelor (~ 40%), nu prea mai au nici ei doctori, şi ar fi trebuit să mituiască pentru a sări cozile interminabile.

Sună cunoscut?

Aşa că se internau direct (au crescut internările cu vreo un sfert) la stat, şi au evitat spitalele private.

Per total, rezultatele tratamentelor din sănătate s-au înrăutăţit, din ce în ce mai mulţi oameni spuneau despre sănătatea lor că e „proastă” sau „foarte proastă”.

Disperarea i-a făcut pe mai mulţi decât media depresiilor inevitabile să se sinucidă. Dar au devenit şi nervoşi, deci atacurile violente şi criminalitatea manifestată prin tâlhării şi crime au crescut.

Oamenilor le-a fost frică să ceară concedii medicale (sună cunoscut???), şi oricum au fost tăieri bugetare, limitări de acces la servicii de stat, şi mă rog, tot ce presupune austeritatea.

Au apărut şi mai multe infecţii cu HIV, pentru că a crescut prostituţia (de nevoie) şi nu au educat niciodată oamenii/tinerii să folosească prezervativul (sunt ţară ortodoxă – nu vă sună cunoscut???). Ei, dar disperarea i-a împins şi să utilizeze droguri...

De disperare, oamenii s-au expus VOIT virusului, ca să se îmbolnăvească, pentru că aveau pensie în valoare de 700€ lunar, dar şi acces mai rapid la programele de substituire de droguri (ţineţi minte naltrexona?).

Toate reducerile astea pentru a plăti datoriile (vorbim de 2008-2011) i-au nenorocit pe oameni pentru că le-a tăiat accesul la servicii de tratament şi prevenţie.

De strâns cureaua s-a strâns şi în România, iar un lucru pe care cetăţenii nu-l cunosc e că finanţarea Sănătăţii şi Educaţiei a fost mereu ştirbită.

Mă amuză reclama TV a ANAFului, cu „plătindu-ţi taxele eşti un bun român”. Da, noi suntem cetăţeni normali – cu bune, cu rele. Plătim, şi-ncă mult comparând procentele cu străinătatea. Mâncarea e foarte scumpă raportată la venituri. Şi întreţinerea reuşeşte să ia un salariu minim în zilele de iarnă (care, conform companiei de încălzire centralizată, ţine 6 luni în România – eu n-am învăţat asta la geografie). Însă ce fac cei care redistribuie atâtea procente date Fondului de Sănătate de atâţia oameni?

Că nu iese la socoteală:

• nu mai au spitale, deci nu e factura de utilităţi/aparatură/internări/personal mare;
• nu decontează reactivii niciodată, deci nu cheltuie pentru analize şi nici nu se diagnostichează toţi bolnavii;
• medicamentele, consumabilele... nu mai vorbesc.

De micşorat finanţarea programelor naţionale de sănătate, au micşorat-o (au tăiat de unde au putut, inclusiv SM cu vreo 20%). Deci, unde sunt bunii romani de la ANAF, Guvern, Ministere?

Că grecii, în supercriză, tot o duc mai bine decât românii în „creştere economică”.

MÂINE ESTE ACEA LUNĂ VIITOARE?

Nu am uitat să pun această întrebare, mai ales că pentru anii 2015-2016 nu s-a prevăzut finanţarea programului interferon-free pentru HepC.

Desigur, sunt o gramadă de bolnavi cu diferite boli ce nu sunt incluşi pe listele de tratament.

Şi, cum nu există Registre, nu ştim câţi aşteaptă degeaba o majorare a finanţării care să-i includă şi pe ei.

Pentru că forumurile decizionale intră în vacanţă în luna august, deci nu se sinchisesc să facă ceva BUN în interesul acestor bolnavi, o să-mi permit nişte momente de respiro, ca să lucrez la traducerea postărilor-cheie.

Dacă tot le plac străinilor poveştile cu caracatiţe, să le oferim literatură non-sci-fi.

MISOGINI-SM

E o modă: unele persoane se leagă de orice cuvânt conţine literele M şi S, în orice combinaţie: SM, MS, mai apropiate sau la distanţă, ca şi când toate ar avea legătură cu Scleroza Multiplă (SM).

În România, abrevierea MS înseamnă, de cele mai multe ori, Ministerul Sănătăţii (uşor ironic, nu?).

Aşa că, misoginiSMul musai are legătură cu SM.

Pentru că, potrivit statisticilor interpretate pe jumătate de urechişti, citaţi de jurnalişti care n-au frecventat orele de limba română, boala asta e profund misoginistă (doar loveşte mai ales femeile).

Corect: diagnosticarea este mai frecventă la femei în tinereţe, iar bărbaţii le ajung din urmă pe măsură ce îmbătrânesc.

Dar să ne uităm la istoria misoginismului:

Adesea, se spune despre femei că sunt isterice. 

Ştiaţi că, etimologic, termenul „isterie” (boală de nervi manifestată prin convulsii și prin accese de râs sau de plâns) provine de la uter?

Aşadar, isteria este apanajul femeilor, mai ales că ele au „probleme” lunare.

Şi-acum, în mileniul III (3, trei), secolul XXI (21, douăzeci şi unu), după ce avem sonde pe Marte şi l-am retrogradat pe Pluto de la statutul de planetă, clonăm oi şi creştem carne de consum în plăci Petri, se pare că trebuie să ducem muncă de explicaţie:

Femeile, aproximativ lunar, nu au „probleme”, nu se îmbolnăvesc brusc, nu cad la pat. Organismul are ca scop final reproducerea speciei, deci corpul fiecărui animal e pregătit pentru asta. La femei, uterul îi pregăteşte embrionului un „culcuş” cald. Dacă embrionul nu apare, culcuşul (învechit) trebuie schimbat şi pregătit unul nou, că poate-poate vine un viitor copil în chirie vreo 40 săptămâni. Eliminarea „culcuşului” se numeşte menstră, are aspect sanguinolent şi se termină în câteva zile.

Aceeaşi categorie de misogini care a decretat că femeile trebuie să fie isterice pentru că au uter, în zilele noastre au decretat că femeile trebuie să aibe sindrom pre-menstrual (Pre-Menstrual Syndrome, PMS), pentru că menstruează.

Dar PMS are MS în abreviere. Deci, clar(!), sindromul premenstrual şi scleroza multiplă sunt relaţionate.

Desigur, e o simplificare superficială, pentru minţi aşişderea.

Filosofările astea au ca scop final o diluare a importanţei subiectului cu valoare socio-economică. Mai mult, reprezintă o jignire pentru orice femeie cu SM.

Întreţine ideea de PMS o generalizare că toate femeile sunt isterice în perioada respectivă? 

Da!

E jignitoare asocierea PMS (ne-boală)/SM (boală)? 

Desigur! Ea insinuează că SM e doar o toană de isterice.

Sunt probleme mai importante de abordat în ceea ce priveşte SM? 

O grămadă!

STAREA NAŢIUNII, SĂRĂCIA LUCIE ŞI MARIONETELE

Tot vorbesc asociaţiile astea despre inaccesibilitatea pacienţilor la tratament.

 

Cum rezolvă numiţii problema? 
Prin tehnicile de distragere a atenţiei şi denaturarea adevărului.

În perioade deloc nobile pentru sistemul de sănătate, se ia o persoană cu şcoală în acest sens (de manipulare, psiho-socialistică) şi se aranjează de-o dezinformare.

În cazul nostru, infiltrarea se face uşor, suntem empatici şi creduli pentru că mai întâi învăţăm un sistem, metehnele lui, apoi se pune problema de boală şi tratamentul în puseu şi DMT.

Aşadar, se ia o persoană ce se prezintă ca având SM, care, folosind limbaje internaţionale, arată întregii lumi că tratamentul dorit de pacient se primeşte imediat (cât ai bate din palme).

Cei care aţi primit DMT SM, v-aţi permis să-i impuneţi doctorului ce medicament să vă dea? Asta o alege specialistul şi o aprobă comisia. 

După ce judecată, bazată pe ce studii, poate cineva să pretindă ce clasă de DMT primeşte? 

Prima dată am început să scriu ca să atrag atenţia tuturor asupra SM, ca fenomen medical cu impact socio-economic ignorat de autorităţi, dar şi ca ţintă sigură pentru escroci şi „alternativi".

Şi, dacă reuşisem puţin să atrag atenţia autorităţilor asupra finanţării bolilor, acum primesc contra-exemple „fericite, care nu lasă boala să le afecteze viaţa" şi, normal, întrebarea „Tu ce dracu mai vrei?".

Zilele trecute pregăteam materialul despre programarea financiară a bugetului sănătăţii.

Guvernul taie din finanţarea alocată (şi) SM per capita (au tăiat de pe la finalul 2014). Fără aprobarea altor molecule. Discuţia e veche şi a fost recent abordată şi de alţii.

S-ar justifica prin poruncirea ieftinirii preţurilor.

Deci, ia cumpăraţi voi mai multe pâini cu 50 bani, când cel mai mic preţ e de 70 bani. Puteţi? Normal că nu. Dar, chiar dacă nu vreţi să lăsaţi flămând un grup întreg de oameni şi faceţi hârtii în sensul că e inacceptabil şi să se sesizeze şi cine împarte, ele se pot pierde.

Dispariţia hârtiilor oficiale „incomode” este chintesenţa aparatului politic românesc. Ar trebui brevetată ideea şi fiecare ţară papuaşă să ne plătească până învaţă să fie cinstite.

Că ăsta e genocid, vedem clar. De-asta am început (şi) eu să vorbesc.

Şi, ca un făcut, am primit un mesaj prin care mi se arăta cum fiecare bolnav e un ponei care mănâncă curcubee şi defechează fluturi.

Traducerea mea e (voit) naşpa – citiţi varianta originală, direct în engleză, a cărţilor dr. Seuss.

Cum aşa? Pentru că cea mai simplă soluţie e dezinformarea opiniei publice prin arvunirea unor oameni cu şcoală în acest sens. (Merit aplauze pentru culorile curcubeului, nu?)

Scopul nu este de a distrage atenţia pe plan intern, ci extern, pentru că e nasol să comiţi genocid în Uniune. Asta merge în ţările îndepărtate care mai cred în planuri de exterminare în masă pe diferite criterii (religioase, financiare, de sex, educative).

Aşadar, să generalizăm printr-un bolnav nou diagnosticat în România, pus imediat pe tratamentul pe care şi l-a dorit, că aşa am face cu toţi ceilalţi.

Cine poate contrazice în engleză, că bolnavii au alte priorităţi, precum (in)accesibilitatea la cele mai ieftine DMT? Important e să ne facem că-i tratăm şi fraierii opinia publică din exterior să creadă.

Pentru plauzibilitate, personajul nostru de poveste vrea să îi tragă de limbă pe ceilalţi bolnavi cum supravieţuiesc injecţiilor, cum zac în casă etc., ignorându-i pe cei netrataţi (pentru că, oricum, nu există noţiunea de SMist netratat pentru autorităţi). Bineînţeles, vrea date de identificare (nume şi prenume, eventual şi CNP, serie şi număr de buletin, mărimea de la haine şi pantofi, cupa de la sutien etc.).  Miliţia legitimează mereu.

Viaţa ne-a învăţat încă din şcoală că cei care-ţi cer să te semnezi când oferi o opinie critică (similară pârei) nu vor decât să te distrugă (pârască ei) mai întâi. Pacienţii sunt protejaţi de anonimat. E înţelept să nu stie tot poporul de bolile lor - e şi un drept la confidentialitate.

Normal că persoana în cauză nu există (nu a terminat generala, liceul, facultatea). 

Deci, totul este o făcătură împachetată într-un optimsm literar anglosaxon, menit a arăta UE că nu moare nimeni aici (motivul preferat al ministerului pentru a justifica insuficienţa oricărui program de tratament).

Din nou, aplauze pentru culorile curcubeului!!!

Dubla scârboşenie urmează acum: deşi dezinformarea asta ne ucide, noi nu trebuie să picăm în păcatul disperării, ci să ne menţinem flacăra speranţei violet şi să facem alegeri înţelepte (în engleză, bineînţeles). Cam acesta e mesajul „pacientului” tratat la moft pentru ceilalţi.

Nu credeam că va trebui să povestim greutăţile întâmpinate în „epopeea” diagnosticării şi (ne)tratării şi în engleză, ca să fim citiţi şi poate chiar ajutaţi „din afară” (adică, nu din revolta opiniei publice, ci din nevoia de mâncatorie inter-politică).

Impresionăm lumea anglofonă şi prin poveştile despre intervenţii, că nu prea are habar de duble măsuri pe faţă şi discriminări făţişe (sunt fascinaţi când aud de aşa ceva – au impresia că e subiect de filme despre mafia, ireal).

De reţinut: finanţare tăiată, medicamente ioc! 

Sfârşit!

PS: mulţumesc anonimului care mi-a atras atenţia, coleg de aşteptare pe „lista morţii”.

PPS: pisi, prinţeso, dacă chiar exişti şi ai SM, dar nu-ţi mai convine că faci injecţii zilnic (deşi tu ai bătut cu pumnul în masa specialiştilor şi a comisiei, iar ei s-au supus), cedează locul tău (obţinut prin tăierea cozii) cuiva care aşteaptă de câţiva ani orice.