vineri, 14 august 2015

DE VACANŢĂ: BĂUTURILE ALCOOLICE

Ce e vara fără o bere rece sau un cocktail aromat?

Se zice că „alcoolul face rău la creier” (deşi nu am găsit greu articole ştiinţifice care să zică asta pentru SMişti – majoritatea vorbesc de impactul psihiatric al excesului). Dar şi apa în exces e rea.

Ca să descreţim frunţile şi pe cei care judecă extremist orice (viaţa nu e doar alb şi negru, şi nici măcar nuanţe de gri – viaţa este o multitudine de nuanţe), când ne răsfăţăm puţin (!!!) cu alcool, ajungem (cei cu forma recurent-remisivă) ceva mai greu la baston/cârjă.

Nu vorbim de teste făcute in vitro, când se îmbată celulele cu etanol şi se verifică câte mai supravieţuiesc după câteva ore. Nici de studii realizate în clinici de dezalcoolizare.

Aşadar, istoricul a numeroşi pacienţi cu forma recurent-remisivă a arătat: consumul moderat de alcool, de vin, consumul zilnic, dar şi ocazional, de cafea, şi peşte (gras sau slab), sunt benefice pentru pacienţii SM-RR. Fumatul zilnic nu e bun pentru pacienţi.

Pacienţii care au consumat cantităţi MODERATE de alcool au ajuns mai greu la EDSS 6 (sprijin pentru mers, baston/cârje/cadru), faţă de cei care nu au băut deloc.
De asemenea, cafegii au beneficiat de un efect benefic, în timp ce ceiştii (cei care beau ceai), nu.
Orice fel de peşte consumat des i-a ajutat pe SM-RR să se menţină pe picioare mai mult, faţă de cei care mănâncă peşte mai rar de o dată la lună.

Pentru cei cu forma progresivă, doar consumul de peşte este considerat benefic.




Ţineţi minte, nici nu se recomandă mai mult de un pahar ocazional!

Şi, dacă nu vă simţiţi bine după ce consumaţi alcool, e modul organismului de a spune „nu-mi place, nu mai vreau!”. Deci nu vă forţaţi, că sigur nu vă face bine.

duminică, 9 august 2015

TU CE VREI ÎN TINE?

Tocmai verificai blogul şi găsii asta:


Încep prin a remarca cât de greu le e unora să NU se autoînvinovăţească (sau să nu-i învinovăţească pe cei bolnavi) pentru orice eveniment neplăcut din viaţa lor.
Fie că dau vina pe draci bisericeşti, fie pe gânduri negative, trebuie să fie cineva de vină.

În medicina modernă, actuală, care vindecă sau ajută, pacientul este de vină în foarte puţine cazuri (ex. când conduce beat şi are accident, când bagă ca spartul zaharoase peste diabetul de tip 2, când doarme pe plajă la prânz şi face arsuri).

Dar nimeni nu-l învinovăţeşte că are pietre la rinichi şi s-a găsit una să iasă, iar acum se tăvăleşte prin pat de durere. Sau că buni a făcut accident cerebro-vascular, iar tataie infarct.

Chestia cu „câştigurile secundare” nu cred că vreau s-o înţeleg, pentru că presupune că am ceva de câştigat din a avea un profil autoimun. Ceea ce e fals. Într-un puseu am ajuns să dau şi 500 lei pe solu-medrol, pentru că „nu aveau fonduri”. Branula demnă de un titan/atlant cu vene cât ţeava de pexal mi-a lăsat o cicatrice mare pe antebraţ.


La urmă, privind „adevărul (cui, oare?) în faţă”, mă întreb: ce au unii cu gramatica, ortografia şi ortoepia? Adică, sunt oripilată de lipsa spaţiului imediat după semnul de punctuaţie, dar şi de expresii precum „dacă vrei asta în tine!”. Corect ar fi fost „dacă vrei asta pentru tine”, că e vorba de vindecare, nu de tubul de colonoscopie.

vineri, 7 august 2015

GREŢILI

Un articol din 2011, la câţiva ani după ce Grecia a fost lovită în plexul economic.
Nu mă interesează aspectele bancare şi phiso-motivaţionale, educaţia de a dormi la prânz în timpul programului sau închinarea la moaşte.

Eu am un fix cu sistemul sanitar, pentru că am văzut un reportaj realizat de euronews despre grecii insulino-dependenţi acum mult timp. Şi, bineînţeles, Ministerul lor al Sănătăţii nu le mai dădea hormonul „vieţii”. Că aşa se referă un coleg de-al meu, diabetic de copil: insulina nu miroase urât, miroase a viaţă! (cu timpul, te obişnuieşti cu mirosul, dar îl recunoşti oriunde).

Deci, prin 2008 aveau 6,6% adulţi neangajaţi, iar în 2011, 16,6%. Pentru tineri, neangajaţii s-a dublat, de la 18,6% la 40,1%. Totul în timp ce îi îndatorau aleşii...

Bun, şi s-a pus, în mod normal, întrebarea dacă bolnavii sunt trataţi la fel sau a scăzut calitatea serviciilor (accesibilitate la specialişti şi tratament) medicale.

Normal că din ce în ce mai puţini pacienţi se duc la doctor, nu neapărat pentru că nu-şi permit, ci pentru că ar sta prea mult la coadă, cabinetele sunt departe, aşteaptă să se însănătoşească de la sine şi altele.

Nu au evitat să meargă la medicul de familie sau în ambulatoriul spitalelor pentru că ar fi scump, deoarece au o coplată de maxim 5€ (cam 5 lei la noi – hai, 10 lei); ei nu s-au mai dus pentru că s-au tăiat bugetările spitalelor (~ 40%), nu prea mai au nici ei doctori, şi ar fi trebuit să mituiască pentru a sări cozile interminabile.
Sună cunoscut?
Aşa că se internau direct (au crescut internările cu vreo un sfert) la stat, şi au evitat spitalele private.
Per total, rezultatele tratamentelor din sănătate s-au înrăutăţit, din ce în ce mai mulţi oameni spuneau despre sănătatea lor că e „proastă” sau „foarte proastă”.

Disperarea i-a făcut pe mai mulţi decât media depresiilor inevitabile să se sinucidă. Dar au devenit şi nervoşi, deci atacurile violente şi criminalitatea manifestată prin tâlhării şi crime au crescut.

Oamenilor le-a fost frică să ceară concedii medicale (sună cunoscut???), şi oricum au fost tăieri bugetare, limitări de acces la servicii de stat, şi mă rog, tot ce presupune austeritatea.

Au apărut şi mai multe infecţii cu HIV, pentru că a crescut prostituţia (de nevoie) şi nu au educat niciodată oamenii/tinerii să folosească prezervativul (sunt ţară ortodoxă – nu vă sună cunoscut???). Ei, dar disperarea i-a împins şi să utilizeze droguri...

De disperare, oamenii s-au expus VOIT virusului, ca să se îmbolnăvească, pentru că aveau pensie în valoare de 700€ lunar, dar şi acces mai rapid la programele de substituire de droguri (ţineţi minte naltrexona?).

Toate reducerile astea pentru a plăti datoriile (vorbim de 2008-2011) i-au nenorocit pe oameni pentru că le-a tăiat accesul la servicii de tratament şi prevenţie.


De strâns cureaua s-a strâns şi în România, iar un lucru pe care cetăţenii nu-l cunosc e că finanţarea Sănătăţii şi Educaţiei a fost mereu ştirbită.

Mă amuză reclama TV a ANAFului, cu „plătindu-ţi taxele eşti un bun român”. Da, noi suntem cetăţeni normali – cu bune, cu rele. Plătim, şi-ncă mult comparând procentele cu străinătatea. Mâncarea e foarte scumpă raportată la venituri. Şi întreţinerea reuşeşte să ia un salariu minim în zilele de iarnă (care, conform companiei de încălzire centralizată, ţine 6 luni în România – eu n-am învăţat asta la geografie). Însă ce fac cei care redistribuie atâtea procente date Fondului de Sănătate de atâţia oameni?
Că nu iese la socoteală:
  • nu mai au spitale, deci nu e factura de utilităţi/aparatură/internări/personal mare;
  • nu decontează reactivii niciodată, deci nu cheltuie pentru analize şi nici nu se diagnostichează toţi bolnavii;
  • medicamentele, consumabilele... nu mai vorbesc.

De micşorat finanţarea programelor naţionale de sănătate, au micşorat-o (au tăiat de unde au putut, inclusiv SM cu vreo 20%). Deci, unde sunt bunii romani de la ANAF, Guvern, Ministere?

Că grecii, în supercriză, tot o duc mai bine decât românii în „creştere economică”.

vineri, 31 iulie 2015

MÂINE ESTE ACEA LUNĂ VIITOARE?

Nu am uitat să pun această întrebare, mai ales că pentru anii 2015-2016 nu s-a prevăzut finanţarea programului interferon-free pentru HepC.

Desigur, sunt o gramadă de bolnavi cu diferite boli ce nu sunt incluşi pe listele de tratament.

Şi, cum nu există Registre, nu ştim câţi aşteaptă degeaba o majorare a finanţării care să-i includă şi pe ei.

Pentru că forumurile decizionale intră în vacanţă în luna august, deci nu se sinchisesc să facă ceva BUN în interesul acestor bolnavi, o să-mi permit nişte momente de respiro, ca să lucrez la traducerea postărilor-cheie.


Dacă tot le plac străinilor poveştile cu caracatiţe, să le oferim literatură non-sci-fi.

joi, 30 iulie 2015

MISOGINI-SM

E o modă: unele persoane se leagă de orice cuvânt conţine literele M şi S, în orice combinaţie: SM, MS, mai apropiate sau la distanţă, ca şi când toate ar avea legătură cu Scleroza Multiplă (SM).
În România, abrevierea MS înseamnă, de cele mai multe ori, Ministerul Sănătăţii (uşor ironic, nu?).


Aşa că, misoginiSMul musai are legătură cu SM.

Pentru că, potrivit statisticilor interpretate pe jumătate de urechişti, citaţi de jurnalişti care n-au frecventat orele de limba română, boala asta e profund misoginistă (doar loveşte mai ales femeile).
Corect: diagnosticarea este mai frecventă la femei în tinereţe, iar bărbaţii le ajung din urmă pe măsură ce îmbătrânesc.


Dar să ne uităm la istoria misoginismului:

Ştiaţi că, etimologic, termenul „isterie” (boală de nervi manifestată prin convulsii și prin accese de râs sau de plâns) provine de la uter?
Aşadar, isteria este apanajul femeilor, mai ales că ele au „probleme” lunare.
Şi-acum, în mileniul III (3, trei), secolul XXI (21, douăzeci şi unu), după ce avem sonde pe Marte şi l-am retrogradat pe Pluto de la statutul de planetă, clonăm oi şi creştem carne de consum în plăci Petri, se pare că trebuie să ducem muncă de explicaţie:
Femeile, aproximativ lunar, nu au „probleme”, nu se îmbolnăvesc brusc, nu cad la pat. Organismul are ca scop final reproducerea speciei, deci corpul fiecărui animal e pregătit pentru asta. La femei, uterul îi pregăteşte embrionului un „culcuş” cald. Dacă embrionul nu apare, culcuşul (învechit) trebuie schimbat şi pregătit unul nou, că poate-poate vine un viitor copil în chirie vreo 40 săptămâni. Eliminarea „culcuşului” se numeşte menstră, are aspect sanguinolent şi se termină în câteva zile.

Aceeaşi categorie de misogini care a decretat că femeile trebuie să fie isterice pentru că au uter, în zilele noastre au decretat că femeile trebuie să aibe sindrom pre-menstrual (Pre-Menstrual Syndrome, PMS), pentru că menstruează.

Dar PMS are MS în abreviere. Deci, clar(!), sindromul premenstrual şi scleroza multiplă sunt relaţionate.
Desigur, e o simplificare superficială, pentru minţi aşişderea.
Filosofările astea au ca scop final o diluare a importanţei subiectului cu valoare socio-economică. Mai mult, reprezintă o jignire pentru orice femeie cu SM.

Întreţine ideea de PMS o generalizare că toate femeile sunt isterice în perioada respectivă? 
Da!

E jignitoare asocierea PMS (ne-boală)/SM (boală)? 
Desigur! Ea insinuează că SM e doar o toană de isterice.

Sunt probleme mai importante de abordat în ceea ce priveşte SM? 
O grămadă!

miercuri, 29 iulie 2015

STAREA NAŢIUNII, SĂRĂCIA LUCIE ŞI MARIONETELE

Tot vorbesc asociaţiile astea despre inaccesibilitatea pacienţilor la tratament.


 

Cum rezolvă numiţii problema? 
Prin tehnicile de distragere a atenţiei şi denaturarea adevărului.

În perioade deloc nobile pentru sistemul de sănătate, se ia o persoană cu şcoală în acest sens (de manipulare, psiho-socialistică) şi se aranjează de-o dezinformare.


În cazul nostru, infiltrarea se face uşor, suntem empatici şi creduli pentru că mai întâi învăţăm un sistem, metehnele lui, apoi se pune problema de boală şi tratamentul în puseu şi DMT.

Aşadar, se ia o persoană ce se prezintă ca având SM, care, folosind limbaje internaţionale, arată întregii lumi că tratamentul dorit de pacient se primeşte imediat (cât ai bate din palme).
Cei care aţi primit DMT SM, v-aţi permis să-i impuneţi doctorului ce medicament să vă dea? Asta o alege specialistul şi o aprobă comisia. 
După ce judecată, bazată pe ce studii, poate cineva să pretindă ce clasă de DMT primeşte? 

Prima dată am început să scriu ca să atrag atenţia tuturor asupra SM, ca fenomen medical cu impact socio-economic ignorat de autorităţi, dar şi ca ţintă sigură pentru escroci şi „alternativi".

Şi, dacă reuşisem puţin să atrag atenţia autorităţilor asupra finanţării bolilor, acum primesc contra-exemple fericite, care nu lasă boala să le afecteze viaţa" şi, normal, întrebarea „Tu ce dracu mai vrei?".

Zilele trecute pregăteam materialul despre programarea financiară a bugetului sănătăţii.
Guvernul taie din finanţarea alocată (şi) SM per capita (au tăiat de pe la finalul 2014). Fără aprobarea altor molecule. Discuţia e veche şi a fost recent abordată şi de alţii.
S-ar justifica prin poruncirea ieftinirii preţurilor.
Deci, ia cumpăraţi voi mai multe pâini cu 50 bani, când cel mai mic preţ e de 70 bani. Puteţi? Normal că nu. Dar, chiar dacă nu vreţi să lăsaţi flămând un grup întreg de oameni şi faceţi hârtii în sensul că e inacceptabil şi să se sesizeze şi cine împarte, ele se pot pierde.
Dispariţia hârtiilor oficiale incomode” este chintesenţa aparatului politic românesc. Ar trebui brevetată ideea şi fiecare ţară papuaşă să ne plătească până învaţă să fie cinstite.
Că ăsta e genocid, vedem clar. De-asta am început (şi) eu să vorbesc.

Şi, ca un făcut, am primit un mesaj prin care mi se arăta cum fiecare bolnav e un ponei care mănâncă curcubee şi defechează fluturi.
Traducerea mea e (voit) naşpa – citiţi varianta originală, direct în engleză, a cărţilor dr. Seuss.


Cum aşa? Pentru că cea mai simplă soluţie e dezinformarea opiniei publice prin arvunirea unor oameni cu şcoală în acest sens. (Merit aplauze pentru culorile curcubeului, nu?)

Scopul nu este de a distrage atenţia pe plan intern, ci extern, pentru că e nasol să comiţi genocid în Uniune. Asta merge în ţările îndepărtate care mai cred în planuri de exterminare în masă pe diferite criterii (religioase, financiare, de sex, educative).

Aşadar, să generalizăprintr-un bolnav nou diagnosticat în România, pus imediat pe tratamentul pe care şi l-a dorit, că aşa am face cu toţi ceilalţi.
Cine poate contrazice în engleză, că bolnavii au alte priorităţi, precum (in)accesibilitatea la cele mai ieftine DMT? Important e să ne facem că-i tratăşi fraierii opinia publică din exterior să creadă.
Pentru plauzibilitate, personajul nostru de poveste vrea să îi tragă de limbă pe ceilalţi bolnavi cum supravieţuiesc injecţiilor, cum zac în casă etc., ignorându-i pe cei netrataţi (pentru că, oricum, nu există noţiunea de SMist netratat pentru autorităţi). Bineînţeles, vrea date de identificare (nume şi prenume, eventual şi CNP, serie şi număr de buletin, mărimea de la haine şi pantofi, cupa de la sutien etc.).  Miliţia legitimează mereu.
Viaţa ne-a învăţat încă din şcoală că cei care-ţi cer să te semnezi când oferi o opinie critică (similară pârei) nu vor decât să te distrugă (pârască ei) mai întâi. Pacienţii sunt protejaţi de anonimat. înţelept să nu stie tot poporul de bolile lor - e şi un drept la confidentialitate.
Normal că persoana în cauză nu există (nu a terminat generala, liceul, facultatea). 
Deci, totul este o făcătură împachetată într-un optimsm literar anglosaxon, menit a arăta UE că nu moare nimeni aici (motivul preferat al ministerului pentru a justifica insuficienţa oricărui program de tratament).
Din nou, aplauze pentru culorile curcubeului!!!
Dubla scârboşenie urmează acum: deşi dezinformarea asta ne ucide, noi nu trebuie să picăm în păcatul disperării, ci să ne menţinem flacăra speranţei violet şi să facem alegeri înţelepte (în engleză, bineînţeles). Cam acesta e mesajul „pacientului” tratat la moft pentru ceilalţi.

Nu credeam că va trebui să povestim greutăţile întâmpinate în „epopeea” diagnosticării şi (ne)tratării şi în engleză, ca să fim citiţi şi poate chiar ajutaţi din afară” (adică, nu din revolta opiniei publice, ci din nevoia de mâncatorie inter-politică).

Impresionăm lumea anglofonă şi prin poveştile despre intervenţii, că nu prea are habar de duble măsuri pe faţă şi discriminări făţişe (sunt fascinaţi când aud de aşa ceva – au impresia că e subiect de filme despre mafia, ireal).


De reţinut: finanţare tăiată, medicamente ioc! 
Sfârşit!

PS: mulţumesc anonimului care mi-a atras atenţia, coleg de aşteptare pe lista morţii”.

PPS: pisi, prinţeso, dacă chiar exişti şi ai SM, dar nu-ţi mai convine că faci injecţii zilnic (deşi tu ai bătut cu pumnul în masa specialiştilor şi a comisiei, iar ei s-au supus), cedează locul tău (obţinut prin tăierea cozii) cuiva care aşteaptă de câţiva ani orice.

luni, 27 iulie 2015

TU LA CE MAI SPERI?

Poate din cauza parafei, poate din cauza autopsiilor la care am asistat, poate a diagnosticelor grave pe care le-am dat, nu am avut nevoie niciodată de aprobarea altora pentru a resimţi simptomele SM. 

Nu am avut nevoie să filosofez cu neuronii şi mielina din cap sau să scriu o scrisoare de pace sistemului imun, pentru că ştiu prea bine că e doar un mecanism pueril de a face faţă unei probleme (de ce nu, începutul unui comportament schizofrenoid inutil?).

Eu… nu m-am pierdut când am aflat că am SM, pentru că ştiam că există un program naţional care oferă şansa încetinirii progresiei dizabilităţii (timpul până la fotoliul rulant). 
Ştiam că lista e lungă… Toate listele de tratament sunt lungi, însă credeam că se respectă regulile: primul venit, primul servit.
Aşa că poate am simţit mai amar dezamăgirea întârzierii tratamentului, care pare să ţină la nesfârşit, parcă în aşteptarea decesului pacientului.

Oricum, când citesc legislaţia în domeniu, o înteleg pentru că cunosc termenii de specialitate. Îmi ştiam locul pe listă, înaintam lent, însă mă gândeam că voi ajunge pe celebra listă oficială de tratament (ce naiba, eram aproape de vârf).

Ordinele astea date de ministere ar trebui să devină disponibile pe internet destul de repede, că doar sunt de interes general şi, nah, poate vor şi cei care trebuie să le aplice să ştie în ce cadru lucrează, că nimeni nu lucrează după capul lui.

Deci, recent, m-a zgândărit curiozitatea (ştiu, pisicile curioase cad repede de la etaj) să dau un search pe googleprogramul national scleroza multipla 2015. Şi îmi sare în ochi Ordinul 197/2015 în care sunt doar formularele ce vor trebui completate de centrele unde se desfăşoară programele. 

Nimic interesant, doar spaţii goale. Însă, mai jos în lista rezultatelor căutării cibernetice, sub forma unui pdf, văd ORDINUL nr.185 din data de 30.03.2015 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2015 şi 2016.

Şi zic: Super! poate e ceva de bine. Dau click şi search direct pe scleroză... 

Enter, enter, enter... 

La al zecelea enter, ajung la indicatorii de evaluare. Adică, cât sunt dispuşi burtihănoşii să aloce din Fondul de Sănătate umflat doar de oamenii care muncesc (sau au muncit), pentru SMişti. 
Şi am comparat cu programul de boli neurologice (care cuprinde doar SM) pe 2013-2014.

Rezumatul sub formă de grafic:


Pe Hepatita C s-au scos de tot programele, că nu se dă drumul la finanţare, logic. Deci, aşteaptă vreun milion de oameni cu sufletul la gură degeaba. În cazul lor, luna viitoare, dacă nu au stele în familie, va veni poate prin 2017, în funcţie de cum sare Uniunea cu drepturile oamenilor la viaţă în sus. 
În cazul meu (şi al altora) nici atunci, căci tratamentul e un moft de prinţesă, iar tati nu are stele pe epoleţi. 




Ignoranţa nu e Fericire
Ignoranţa este sărăcie
Ignoranţa este abandon
Ignoranţa este tragedie
Şi ignoranţa este boală

Totul provine de la ignoranţă

Între timp, mi s-a confirmat că alţii mi-au luat-o cu tupeu şi fiţe în faţă. 
Vă povestesc data viitoare.


PS: e alertă de caniculă, tiroida mea a luat-o razna de stres şi îmi cer scuze în avans pentru săptămâna urâtă care va urma, însă nu mai e cazul să tăcem pentru că se doreşte crearea impresiei că nouă ne e binşi-aşa, fără tratament/tratamente mai eficace.

PPS: din teama de a nu fi citite comentariile în care se puncta problema reală a pacienţilor SM şi era întrebată cum a ajuns inaintea altora la tratament, le-a şters - era de aşteptat.

vineri, 24 iulie 2015

GLUTENUL - REZUMAT




Proteinele astea două sunt foarte importante în procesul de panificaţie. Ele dau structura pufoasă a pâinii sau fac un aluat foarte fin, după cum făina este amestecată cu apă, ulei, ou, sare, drojdii sau agenţi de creştere.


În boala celiacă, organismul atacă glutenul ca pe un inamic şi distruge epiteliul intestinal (care ia contact cu glutenul), ducând la malabsorbţie (nu se absorb nutrienţii). Poate să doară, să provoace carenţe şi poate conduce chiar la cancer intestinal. Se diagnostichează prin teste sanguine sau biopsii.

Soluţia bolnavilor e să se ţină de un regim alimentar care exclude pâinea şi făinoasele, înlocuindu-le cu alimente „gluten-free”: leguminoase (ex. fasolea), cartofi (cu mult amidon), pâine gluten-free (de-aia cumpărată).

Cei cărora chiar le face rău au învăţat să se ferească de gluten, dar au cerut şi ei să poată cumpăra, de ex., cafea fără urme de gluten (au creat o nişă). Asta pentru că se mai întamplă să aibă loc o contaminare pe timpul transportului şi cei cu boala celiacă ajung la spital din „doar atât”.
Ca anunţul de pe ambalaj cu posibila contaminare cu arahide a ciocolatei – pentru ca cei alergici (ăia care chiar mor din „doar atât”) să evite consumul.

Bun, dar garantarea lipsei de contaminare înseamnă o atenţie foarte mare, utilizarea altor fabrici/facilităţi de transport în lumea asta (totul costă mai mult). Adică, cresc preţul alimentelor foarte mult (cel mai mult se plăteşte transportul şi depozitarea la aceste produse). Însă, cei care sunt dispuşi să plătească, sunt bineveniţi.
Mişto, există cerere pe piaţă de chestii scumpe, pentru care oamenii vor să plătească, şi tot ce trebuie fabricanţii să facă e să lipească „gluten free” pe etichetă? Super! Nu ar fi mai bine să convingem pe toată lumea că ar trebui să consume „gluten-free”? Ca să fie afacerea - afacere!

Zis şi făcut! Prin mass-media, prin mijloace specifice pseudo-ştiinţei, se pot aduce argumente pertinente în ochii celor care nu au studiat problema, astfel încât creşte numărul muşteriilor.

E foarte uşor să convingi un om bolnav de orice că adevăratul izvor de răutate, blestemul vieţii lui e un produs care poate fi pur şi simplu exclus/înlocuit şi se va vindeca. Ei oricum au nevoia psihologică de a da vina pe ceva, iar învinovăţirea glutenului este perfectă. Se autosugestionează că gluten-free o să-i vindece.
Totodată, e şi de o cruzime fără margini.


Dezavantajele dietei gluten-free:
  • se exclud fibrele din pâine, dar de obicei nu se înlocuiesc cu fibre din alte surse;
  • şi, pentru că pâinea este şi săţioasă, lipsa ei din alimentaţie poate să-l determine pe omul la regim să mănânce mai mult din alte grupe de alimente (adică, să se îngraşe inutil).

miercuri, 22 iulie 2015

MÂNCAREA STRĂBUNILOR

Grecul Hipocrate e ăla considerat părintele medicinei vestice, acela cu jurământul invocat de toţi românii când medicii încep să spună că e jignitor ca după 6 ani de facultate să ai salariul de încadrare sub salariul mediu.

El a observat bolnavii din punct de vedere clinic, şi a zis că bolile nu au cauze filosofice (adică, bolnavul nu e bolnav pentru că a filosofat în acest sens – are un conflict interior nerezolvat) sau cauze divine (că te pocneşte sfântul cu biciul bolii incurabile pentru că eşti infidel religiei).

Urmărind bolnavii, a observat că dacă îi pune pe graşi la dietă, le mai reduce diabetul, aşa că a zis: „mâncarea să vă fie leac şi să vă hrăniţi cu leacurile” (nu doar prima parte, care e o citare incompletă – ca o mică dezinformare voită din partea celor care nu profesează legal). Ceea ce se aplică cu succes în cazurile de origine nutriţională (obezitate din cauza mâncării excesive, diabet cauzat de obezitate cu mâncare excesivă, alergii în care se evită contactul cu alergenul etc.).
În ziua de azi, bolile care se pot trata prin dietă sunt puţine şi se tratează fără prea mare tam-tam. Problema sunt alea care necesită intervenţii medicamentoase/chirurgicale.
Dar ce mânca acest Hipocrate, născut în anul 460 î.Hr., Grecia Antică?

Pâine – aliment de bază, din grâu şi orz şi drojdie.
Fructe şi legume (varză, ceapă, linte, năut, fasole, alte leguminoase, smochine, stafide, rodii) – făceau supe sau piureuri. La oraş, pentru că legumele proaspete erau scumpe, mâncau uscături precum lintea. Deserturile erau din fructe şi nuci.
Carne şi peşte – era scumpă, dar făceau cârnaţi (ca să conserve mai bine o sursă de aminoacizi esenţiali). Oricum, carnea era atât de importantă, încât lăsau copiii să mănânce carnea, iar boşorogii se mulţumeau cu supa de carne. Peştele proaspăt şi fructele de mare (calmar, caracatiţă, scoici) erau consummate în oraşele de la malul mării.
Ouă şi produse lactate - grecii ţineau găini, prepeliţe, fazani, gâşte. Şi albuşurile, şi ouăle întregi erau folosite în preparate şi în deserturi. La ţară se mai bea lapte, dar nu prea îl gateau. Untul era folosit mai rar, fiind obiceiul altor naţii (deci nu făceau la fel). Dar consumau lactate (brânză de vaci, iaurt, brânze de mai multe feluri).

Băuturi: apa potabilă era un lux, aşa că beau şi şpriţ de vin (pentru că barbarii din nord preferau vinul nediluat – cauze clare de nebunie, nu?).

luni, 20 iulie 2015

GLUTENIŞTII (V). CUM ÎNLOCUIEŞTI ŞI CUM GREŞEŞTI

Înlocuieşti pâinea cu produse gluten-free. Suplineşti glutenul (o proteină care dă structură) cu grăsimi. Schimbi fibrele din făină (are şi aia rafinată ceva) cu fibrele din… nu găseşti înlocuitor. Mai ales pe perioada iernii.

Dacă vara poţi să o ţii pe salate, iarna înseamnă că te bazezi pe fasole şi cartofi. N-ar fi rău dacă ai locui în frig, dar acum cam toată lumea îşi permite să aibe minim 15 grade Celsius în casă (şi am luat în considerare cea mai rea variantă). Deci nu vei arde excesul de calorii obţinut din cartofi sau din uleiul cu care găteşti fasolea. 

Sigur, cumperi biscuiţi speciali şi felii de pâine umedă fără gluten. Şi poţi ieşi la unele restaurante care oferă alimente fără gluten (de când cu isteria glutenului, sunt tot mai multe).

Însă, tocmai pentru că mulţi oameni se „autodiagnostichează” cu sensibilitate la gluten, „bucătarii” şi „ospătarii” nu mai iau în serios posibilitatea ca unii oameni să FIE ALERGICI sau să aibe o boală foarte gravă (boala celiacă). Plimbatul unei simple felii de pâine de pe o farfurie pe alta (contaminare încrucişată) îi poate îmbolnăvi pe oamenii ăia. 
După diagnosticarea unei persoane cu boală celiacă, familia schimbă tacâmurile şi vasele de gătit, ca să elimine sursa de contaminare cu gluten (atât de gravă e problema).
Deci, nu mai insista că ai o suferinţă celiacă, dacă nu ai. În final, dintr-un moft (asta e când tu miauni peste tot că suferi cu intestinele, însă haleşti sosuri sau comanzi ciulama) faci rău altei categorii de bolnavi.

Ştiai că unii oameni fac reacţii grave chiar la glutenul din şampon??? 
Dacă chiar ţi-e mai bine de când ai eliminat glutenul din alimentaţie, spune cum te-ai simţit înainte, ce simptome ai ameliorat, cum au ieşit analizele (ce speranţe să-şi facă alţi bolnavi), cum faci faţă poftei de savarine; exemplifică-ţi dieta: spune-le ce găteşti, dă-le reţetele, indicaţiile preţioase pentru ca reţetele să iasă bine.


Concluzie: nu mai da vina pe gluten pentru că ai avut o zi proastă!


PS: dacă te îngraşi, şi ajungi să te încadrezi în jumătatea supraponderală a populaţiei, să nu spui că n-ai ştiut şi că ai crezut că fără gluten (gluten-free) e dietă de slăbit. E dietă de supravieţuire pentru nişte oameni extrem de ghinionişti.